Dialoguri virtuale. Chiar merită să înveți? (VI)

Întrebare: Care este raportul dintre teoria capitalului uman și procesul de repartiție?

Răspuns: Teoria capitalului uman a permis aprofundarea analizei procesului de repartiție, deoarece a demonstrat că diferențele dintre venituri sunt determinate, în principal, de gradele de calificare diferite. Ea a contribuit, de asemenea, la înțelegerea importanței pregătirii muncitorilor și, în general, a politicilor statului în domeniul educației, chiar dacă acestea au urmărit mai degrabă cultivarea spiritului civic ori promovarea și integrarea socială a cetățenilor decât creșterea veniturilor din muncă.
 

Î.: Educația poate fi considerată o investiție?
R.: Teoria capitalului uman consi­deră educația o investiție ca „oricare alta”, în sensul că, la fel ca orice investiție, creează externa­li­tăți. Totuși, suportarea de către socie­tate a sarcinii financiare im­pli­cate de educație nu stimulează întreprinde­rile să facă efortul finan­ciar în scop educativ pe care l-ar putea face. Problema nivelului optim de edu­cație din punctul de vedere al societății rămâne, deci, deschisă. Externalitățile rezultate din investiția socială în educație sunt numeroase și diverse. De exemplu, ele pot favoriza promovarea și integrarea socială a indivizilor ori pot spori va­loarea avuției sociale prin „efectul de rețea”: un anumit volum de cunoș­tințe își sporește valoarea, dacă alte persoane pot împărtăși sau dobândi cunoștințele respective ș.a.m.d.
 

Î.: Care este critica prin care educația nu este o investiție pentru sporirea capitalului uman și cine a formulat-o?
R.: Ideea că educația nu este o investiție pentru sporirea capitalului uman, ci un mijloc de a crea externalități pozitive la nivelul so­cie­tății, a fost enunțată de M. Spence, care este unul dintre principalii promotori ai aplicării în studiul educației a ceea ce se numește „teoria semnalului”. Conform acestei teorii, educația nu are doar rolul de a mări productivitatea indivizilor, ci, în primul rând, are rolul de a-i selecta pe indivizii cei mai productivi. Se poate, deci, pune sub semnul întrebării utilitatea socială a unui sistem educativ care, deși comportă costuri mari, nu augmentează productivitatea muncii.