Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 10 August , 2020

„Dezvoltarea orașului Baia Mare este următoarea mea poveste de succes”

de Gazeta de Maramures

 

Mircea Cirț, antreprenorul băimărean care a dezvoltat timp de 25 de ani o afacere de succes în Maramureș, s-a hotărât să facă pasul spre politică și să candideze, din partea PNL, la Primăria Baia Mare, fiind decis să scrie o nouă poveste de succes, de data aceasta pentru orașul în care trăiește.
 

Reporter: Ce înseamnă Baia Mare pentru dumneavoastră?
Mircea Cirț: Pentru mine, Baia Mare este orașul în care trăiesc, orașul în care am învățat și am crescut profesional și spiritual, locul unde mi-am întemeiat familia și mi-am crescut cei trei copii. Baia Mare este, din punctul meu de vedere, un oraș unic prin frumusețea lui, prin oamenii lui, prin potențialul extraordinar pe care îl are, un oraș care poate deveni, cu pricepere și multă muncă, un centru regional important pe harta României.

Reporter: Sunteți mulțumit de fe­lul în care arată orașul? Ce credeți că îi lipsește?
Mircea Cirț: Așa cum vedem cu toții, orașul este curat și zonele verzi sunt frumos amenajate. Dar Baia Mare are nevoie de mai mult. Are nevoie de infrastructură co­nec­tată național și internațional, de investitori care să creeze locuri de muncă, de îmbunătățirea siste­matică a învățământului liceal și superior, să pregătim tinerii pentru piața de muncă din viitor.
De ce nu se întorc tinerii acasă? Răspunsul e simplu: pentru că aici, acasă, în Baia Mare, nu găsesc locuri de muncă pe măsura studii­lor terminate, nu găsesc oportunități pentru carierele lor și atunc­i se mulțumesc să ne viziteze de săr­bători sau când li se face dor de familie.
Orașul din care tinerii vor să plece trebuie să-l transformăm într-un oraș atractiv pentru ei, un oraș în care găsesc toate oportunitățile pe care le caută, un oraș în care doresc să își întemeieze o familie, în care să își crească copiii și din care să nu mai dorească să plece.

Reporter: S-a vorbit mult despre povestea de succes a ATP Exodus. Cum ați realizat această poveste de succes? Ați putea repeta experimentul la nivelul unui oraș?
Mircea Cirț: Povestea ATP Exodus începe în urmă cu 25 de ani, cu visul unui tânăr de a dezvolta o afacere, de a crea câteva locuri de muncă și de a aduce puțină bunăstare în comunitate. Pas cu pas am reușit să transform acest vis în realitate, cu multă muncă, cu mult curaj, dar și cu implicarea unor oameni valoroși, de nădejde. Cu perseverență și determinare am construit ATP Group, am intrat pe harta producătorilor de automobile, suntem unul dintre angajatorii principali din județ și clădim mai departe drumul pe calea perfor­manței antreprenoriale. De la o firmă cu doi angajați am ajuns unul din contribuitorii importanți la bunăstarea câtorva sute de familii din Baia Mare. Cu voință și cu credință am construit, în cei 25 de ani, o poveste de succes în business, iar acum consider că am experiența și abilitățile necesare pentru o nouă poveste de succes: Municipiul Baia Mare.
Cred în această poveste de succes, am o echipă de profesioniști gata să se implice pentru a aduce per­formanță în administrația orașului Baia Mare și am încredere că vom reuși.

Reporter: Vorbind despre comunitate, cum v-ați implicat până acum în comunitate?
Mircea Cirț: Întotdeauna am fost deschis când mi s-a solicitat sprijinul pentru diferite proiecte sociale și am investit în oraș prin locurile de muncă pe care le-am creat. Am reușit să aduc în oraș câteva branduri auto de renume, lucru care înseamnă valoare adău­gată pentru Baia Mare și pentru băimăreni. Am construit, de asemenea, un centru de evenimente atât de necesar orașului, deoarece nu existau soluții pentru a găzdui un public mai numeros de 300 persoane.
De fiecare dată când am avut ocazia am promovat valorile orașului nostru, pentru că eu cred că Baia Mare poate deveni o poveste de succes, așa cum sunt astăzi Oradea, Sibiul sau Clujul.
Reporter: De ce veniți acum cu această candidatură la Primărie și de ce din partea PNL?
Mircea Cirț: Consider că orașul are nevoie acum de mine, mai mult ca oricând, pentru că Baia Mare are nevoie de dezvoltare economică. Experiența pe care am dobândit-o în cei 25 de ani de muncă asiduă în zona de business este un atu important și mă va ajuta să duc orașul Baia Mare la un nou nivel de dezvoltare, unul care ține cont atât de specificul zonei noastre cât și de aspirațiile tinerilor pentru viitor.
Am considerat întotdeauna că în politică trebuie să intri după ce ai dovedit mai întâi ceva în viața ta profesională. Foarte mulți au făcut avere după ce au intrat în politică, eu sunt un om realizat financiar și profesional, iar acest pas pe care îl fac în politică este unul firesc, pentru că doresc să îmi pun toată experiența și priceperea în folosul comunității în care trăiesc.
Am luat această decizie împreună cu familia, punând interesele co­munității mai presus de cele personale. Consider că a venit vremea implicării mele sută la sută în comunitate, iar această candidatură este cea mai bună cale.
De ce am ales PNL? Pentru că am încredere în Ionel Bogdan, viitorul președinte al CJ Maramureș, și în Guvernul PNL. Am analizat atent echipa locală a PNL, echipa națională a partidului, perspectivele acestora pentru viitor și am considerat că echipa PNL este cea mai potrivită pentru mine și pentru împlinirea visului meu de a dezvolta Baia Mare.

Reporter: În urmă cu un an ați dat un mesaj public în sprijinul social-democraților, cu ocazia alegerilor europarlamentare. Cum explicați această schimbare radicală de opțiune politică?
Mircea Cirț: La acea vreme așa credeam, prin prisma informațiilor pe care le aveam atunci. Am greșit. Cine nu greșește, să ia piatra să arunce. Iar schimbarea opțiunilor mele s-a produs după multe eva­luări, la finalul cărora am realizat că viziunea mea de dezvoltare este apropiată de cea a echipei liberale.

Reporter: Spuneți-mi trei lucruri pe care vreți să le faceți pentru Baia Mare în mandatul de primar?
Mircea Cirț: Cu siguranță sunt multe lucruri de făcut în Baia Mare, de la un parc industrial care să ofere facilități investitorilor și să aducă locuri de muncă bine plătite, la infrastructura căilor de acces în oraș pentru a decongestiona traficul sau la optimizarea sistemului administrației publice prin creș­terea flexibilității în relația cu cetățeanul și o transparență reală a cheltuirii banului public prin rea­lizarea raportului anual al primarului.
Desigur, aceștia sunt primii pași, pentru că, așa cum am mai spus, obiectivul meu este acela de a duce Baia Mare la un nou nivel de dezvoltare, acela al unui smart city, în care să creăm hub-uri pentru industriile creative, astfel încât tinerii să aleagă să trăiască în orașul nostru, nu să plece din el.

Reporter: Ce au spus familia și prie­tenii când au aflat decizia dvs.? Ce veți face cu afacerea dvs. după ce veți fi ales primar?
Mircea Cirț: Atât familia, cât și prie­tenii, au susținut decizia mea și au fost de acord că este momentul să fac acest pas, știind că este un drum cu sens unic. În ceea ce privește compania, echipa de ma­na­gement este la nivelul la care poate să gestioneze afacerile și să ducă business-ul mai departe. Sunt profesioniști și am încredere totală în deciziile pe care le vor lua.

Reporter: Cum va arăta Baia Mare după mandatul de primar al lui Mircea Cirț?
Mircea Cirț: Viziunea mea nu se oprește la un mandat de primar, este cel puțin pentru două mandate, pentru că avem multe de făcut.
Baia Mare va fi un oraș atractiv, cu oportunități pentru tineri și cu suficiente locuri de muncă bine plătite pentru toți cei care își do­resc să trăiască aici. Un oraș în care oamenii vor dori să își crească copiii și să se dezvolte profesional. Un oraș sigur, ofertant pentru piața muncii, un oraș cu o viață culturală activă și cu evenimente de anver­gură, care vor aduce bunăstare pentru oameni și pentru comunitate. Va fi cu siguranță un oraș în care tinerii băimăreni plecați astăzi să muncească în străinătate sau în alte orașe din țară vor dori să se întoarcă. Va fi un centru regional care va putea intra oricând în competiție cu Oradea sau Clujul. Știu cum să fac visurile să se împlinească, iar dezvoltarea ora­șului Baia Mare este următoarea mea poveste de succes.
 

L.G.