Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 23 August , 2021

Deschiderea oficială a celei de-a XV-a ediții a Forumului Organizațiilor Studențești din România (FOSR)

de Gazeta de Maramures

Evenimentul studențesc, desfă­șurat de Ziua Interna­țională a Voluntariatului la Teatrul de Vară din cadrul Muzeului Jude­țean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, reunește peste 300 de studenți din întreaga țară care, timp de 10 zile, vor aborda interesele, pro­blemele și nevoile cu care stu­denții din România se confruntă și vor identifica soluții pentru dezvoltarea sistemului de învă­țământ superior.
Totodată, liderii studenților vor stabili strategia și viziunea federației studențești pentru anul universitar 2021-2022.
„În numele executivului Consi­liului Județean Maramureș, dar și în nume personal, vă felicit pentru decizia de a investi cea mai prețioasă resursă de care dispuneți, și anume timpul, în activitatea de reprezentare a intereselor studenților din România. Sunteți un adevărat exem­plu, nu doar pentru gene­rația pe care o reprezentați, ci și pentru noi toți! Vă dorim mult succes în inițiativele de dezvoltare a politicilor educațio­nale și de tineret și vă asigurăm că instituția Consiliului Jude­țean Maramureș vă va rămâne, în continuare, un partener loial în orice activitate întreprinsă”, a fost mesajul președintelui CJ Maramureș, Ionel Bogdan, transmis de Aurica Todoran.