
Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 31 Octombrie , 2005
Culti si desculti / Cu hititii si pacalitii
In redactie avem asa: un director, absolvent de studii istorice; sefu’ de la Cultura, profesor de istorie si innebunit de generalii conducatorilor celebri; io, care-am avut oaresce legaturi cu treaba asta (istoria) prin liceu, ca am terminat la istorie-stiinte sociale. Deci, era firesc sa mai strecor cate un subiect legat de trecut. Saptamana asta am conceput o intrebare prin care i-am plasat pe interlocutorii mei intr-un subiect aparent foarte actual: “Recent s-a infiintat comisia de cooperare si dialog romano-hitita, la nivel de Parlament. Liviu Doru Bindea este membru in aceasta comisie. Cum comentati?”
Delia Ardelean, fosta doamna model (ca avea o casa de manechine) a invatamantului maramuresean, cazuta acum pe un scaun tapitat cu lovele, s-a scuzat ca e in necunostinta de cauza, dar asta nu pentru ca a lipsit de la lectiile de istorie de la scoala din Mocira, ci doar ca e foarte ocupata cu bunul mers al tranzitiei invatamantului in judet. “Nu stiu, credeti-ma! Nu am avut vreme sa ma interesez. Sunt foarte ocupata cu proiectele la care lucrez”, a dres-o Ardelean, coordonator al proiectului de reabilitare a invatamantului in mediul rural. Va credem. Ca nu stiti.
Liviu Pop, primul sindicalist al dascalilor maramureseni, s-a dezlantuit cam de genul asta: “s-a emis un program de guvernare care nu s-a respectat. Suntem hotarati sa continuam protestele, pana se va revizui programul de guvernare. Acum ce s-a mai infiintat? Comisia de... n-am primit nimic in acest sens. Nu stiu. Mai exista comisii dintr-astea, facute asa: comisia de egalitate a sanselor, comisia economica si sociala. Probabil e tot o comisie dintr-asta care vina sa incurce lucrurile...” Comisii peste comisii, sa nu le mai stii numarul.
Senatorul Doru Liviu Bindea avea mobilul inchis, dar tare ne-am fi dorit sa aflam ce zice referitor la numirea sa in aceasta comisie-fantoma.
Titlul de „Papagalul saptamanii” ii revine viceprimarul Ovidiu Stefan. “Alo!” “Domnul Ovidiu Stefan?” “Da, eu sunt. Poftiti!” “Ciprian Dragos, de la GAZETA, sunt.” A fost momentul in care vicele s-a decis sa lupte pentru a primi premiul si s-a dat lovit de surzenie. “Alo! Alo!..”, i s-a stins glasul vicelui. Cam penibila prestatie, chiar daca Ovita era la un sssprit, hac, pardon!, cu consilierii locali.
Raspuns corect: hititii au trait in mileniul al II-lea inainte de Hristos, in Asia Mica, unde au avut propriul regat.
Ciprian DRAGOS