
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro

Creşa 3, cea mai…
A fost inaugurată Creşa 3, o lucrare de referinţă în Baia Mare, în Maramureş, în România. Cea mai modernă unitate pentru pruncii băimăreni, realizată de Primăria Baia Mare din fonduri proprii.
La inaugurare au participat primarul Cătălin Cherecheş, viceprimarii, Gabriela Hofer şi Istvan Ludescher, consilieri locali, directorul SPAS, Bogdan Gavra, părinţi şi copii. Clădirea renovată, înnoită, arată frumos, cu desene adecvate celor care o vor frecventa. După discursuri, s-a vizitat Creşa. Peste tot, noul şi frumosul modernul şi utilul şi-au dat mâna pentru confortul celor 80 de copii care vor frecventa Creşa. Au fost depuse peste 130 de cereri şi va fi cea mai „vânată” creşă din oraş. Pe lângă dotările de ultimă oră, Creşa are o sală de spectacole şi sistem video de supraveghere, existând şi posibilitatea ca părinţii să vadă de acasă ce fac pruncii lor.
„Tot ceea ce a însemnat materiale folosite aici sunt de cea mai bună calitate. Apoi, designul este unul modern, făcut de o echipă de arhitecţi în care noi avem încredere şi care ne-au certificat faptul că pot să facă lucruri frumoase. Tot ceea ce înseamnă dotări speciale pentru copii, în funcţie de vârsta lor, dar şi celelalte dotări, în tehnologie. Aici vorbim despre dotarea bucătăriilor, a băilor, dotarea cu instalaţii a fiecărei grupe, respectiv a fiecărui dormitor, instalaţii de recircuitare a aerului, de filtrare a aerului, chestiuni care ţin şi de sănătatea copiilor şi ajută la filtrarea aerului şi la împrospătarea lui, astfel încât să nu existe probleme de boală, de bacterii. Lucrările au costat peste patru milioane de lei. Bani, exclusiv din bugetul local.
Am luat o decizie fermă în 2011, devenind primar, să facem doar lucrări ample, lucrări care să fie finalizate, care să nu necesite ulterior costuri majore de întreţinere. Lucrul acesta s-a întâmplat şi aici, iar în final avem o sumă de aproximativ 4 milioane de lei, pe care am investit-o aici. Bani pe care nu i-am primit nici de la guvern, nici de la Comunitatea Europeană, sunt bani ai municipiului Baia Mare, pe care i-am utilizat corect, pentru un lucru de calitate”. Cătălin Cherecheş
Dumitru Matei a vorbit despre această Creşă cu sentimentul datoriei îndeplinite.
„În urmă cu câţiva ani, am fost aici cu domnul coleg, Ştefan Pop, într-o vizită. Am ieşit bolnavi din clădire. Atunci ne-am spus că aici trebuie să facem cea mai modernă creşă din oraş. Mă bucur că am reuşit împreună cu domnul primar şi cu CL”, a spus Mitică.Primarul băimărean a afirmat că anul viitor va intra în lucru Creşa 5.