Crăciunul în Maramureș – bucate și tradiții dintr-un tărâm în care timpul nu se grăbește

Alexandra CRISTIAN

În Maramureș, Crăciunul nu începe într-o zi anume din calendar, ci se așază treptat în sufletul oamenilor, cu postul care curăță trupul și gândurile, cu mirosul de fum ce se ridică din curți și cu forfota din gospodării, unde se fac pregătiri pentru cea mai îndrăgită sărbătoare a anului. Este un timp al rânduielii, un timp în care gastronomia este mai mult decât hrană, este identitate, tradiție și liant între generații.

Crăciunul în acest tărâm binecuvântat de Dumnezeu este despre credință, despre bucuria de a dărui nu doar cadouri, ci emoție și bunătate. Maramureșenii sunt oameni care au păstrat, odată cu trecerea timpului, portul, tradițiile, obiceiurile gastronomice, dar mai ales ospitalitatea. Aici, păstrarea obiceiurilor din generație în generație este o mândrie, iar oamenii simpli duc mai departe, cu smerenie și dragoste, ceea ce au primit de la părinți și bunici. La sate, fiecare gest are o semnificație aparte, fiecare masă pregătită cu dragoste și răbdare spune o poveste, iar fiecare colind este, de fapt, o rugăciune cântată.

În Maramureș, Crăciunul este trăit cu inimă deschisă, cu bucurie și emoție. Este despre liniște, despre întoarcerea acasă, despre mesele la care nu se grăbește nimeni și despre pregătirea temeinică pentru această sărbătoare sfântă. Este despre recunoștință și speranță, despre credința că, indiferent de vremuri, atâta timp cât oamenii își păstrează obiceiurile și bunătatea, spiritul Crăciunului va rămâne viu în sufletele oamenilor și în comunitate.

Masa de Crăciun

Pentru maramureșeni, masa de Crăciun este mai mult decât un simplu ospăț culinar. Este expresia respectului față de tradiție și a bucuriei de a fi împreună cu cei dragi, de a împărți, din suflet, cadouri și emoția Nașterii Mântuitorului. Fiecare preparat de pe masă are o poveste, iar fiecare rețetă este transmisă cu grijă, de la mamă la fiică, de la bunici la nepoți.

Pregătirile încep cu mult înainte de seara de Ajun. Casele sunt curățate temeinic, șurele rânduite, iar femeile scot din lăzi ștergarele țesute, fețele de masă albe, cusute cu motive tradiționale vechi, iar portul popular este pregătit conform rânduielii pentru mersul la biserică, dar și pentru ieșirea în sat, la colindat. Cei mici își pregătesc trăistuțele în care vor strânge nuci, colaci, mere și alte bunătăți cu care li se „plătește” colinda.

În Maramureș, încă de la începutul lunii decembrie, bucătăria devine locul cel mai viu al casei, unde focul arde domol, iar mirosurile se împletesc într-un amestec care anunță sărbătoarea cea mare a Nașterii Mântuitorului.

Aici se pregătesc, cu răbdare și pricepere, bucatele care vor aduna familia în jurul mesei de Crăciun. Femeile frământă aluatul pentru cozonaci, iar cuptoarele încălzite bine dau casei un miros inconfundabil de sărbătoare. Tot aici se pregătesc și bucatele din carne, păstrate cu grijă după obiceiul locului. Cârnații sunt afumați încet, la fum, slănina este sărată și așezată la păstrare, iar piftia fierbe molcom, până devine limpede și gustoasă. Sarmalele, nelipsite de pe masa de sărbătoare, sunt făcute cu răbdare și pricepere în foi de varză acră.

În dimineața de Crăciun, după ce clopotele bisericii vestesc marea sărbătoare, masa este așezată cu grijă. Familia se adună, se rostește o rugăciune de mulțumire și recunoștință pentru toate darurile pe care Dumnezeu le-a dăruit peste an pentru sănătate, pace și bucuria de a fi împreună cu cei dragi.

Pentru maramureșeni, masa de Crăciun este un prilej de tihnă și comuniune. Se mănâncă încet, se povestește mult, se râde, se împart cadourile mult așteptate și se rememorează amintiri vechi. Este momentul în care timpul pare că se oprește în loc, iar astfel maramureșenii se bucură de prezența celor dragi și de momentele magice care merită simțite real, din inimă.

Tăierea porcului – un adevărat ritual

Unul dintre cele mai importante momente din pregătirea Crăciunului este tăierea porcului, zi cunoscută și ca Ignatul, un obicei păstrat cu sfințenie în satele din Maramureș.

De obicei, porcul se taie cu câteva zile înainte de Crăciun, dimineața devreme. Bărbații se ocupă de sacrificare și tranșare, iar femeile pregătesc vasele, condimentele și focul. După sacrificarea tradițională, porcul este pârjolit cu paie.

Prima masă pregătită din carnea proaspătă - pomana porcului - este mâncată de toți cei care au ajutat la tăierea porcului. Se prăjesc bucăți de carne în untură, se adaugă sare, usturoi, alături de care se face o mămăligă caldă sau varză murată călită, în funcție de zona Maramureșului, fiecare având specificul ei. Este o masă simplă, dar poate una din cele mai așteptate de peste an. Gustul cărnii proaspăt prăjite este unic, iar bucuria de a mânca alături de toți cei care au muncit de Ignat are o încărcătură aparte. Pomana porcului nu este o simplă masă, ci un moment de răgaz și de comuniune, în care oboseala se uită, iar oamenii se adună în jurul mesei cu mâinile încă mirosind a fum și a carne proaspătă.

Din porcul tăiat se pregătesc majoritatea bunătăților care vor umple masa de Crăciun. Nimic nu se irosește, fiecare parte are rostul ei, iar priceperea gospodinelor se vede în felul în care știu să valorifice fiecare bucată de carne.

Printre preparatele nelipsite se numără cârnații de casă, făcuți din carne proaspăt tocată, usturoi, sare și piper, boia dulce sau iute. Aceștia sunt puși la uscat pentru o zi sau două, apoi sunt afumați lent, în pod sau în afumătoare, cu lemn de prun, fag sau cireș, căpătând un gust aparte.

Și slănina ocupă un loc de cinste în gastronomia maramureșeană. Sărată și afumată, uneori frecată cu usturoi sau boia, este consumată pe tot parcursul iernii, alături de ceapă roșie, pâine de casă și nu lipsește nici de pe masa de Crăciun, tăiată cu atenție pe platourile tradiționale, alături de tobă, sângerete sau jumări, pregătite după rețete vechi.

Așa cum spuneam, fiecare bucată din porcul sacrificat este prețuită și nimic nu se irosește. Din organele de porc, ficat, plămâni și inimă, fierte, apoi tocate mărunt și amestecate cu orez, se fac caltaboșii. Compoziția este asezonată cu sare, piper și mirodenii simple care lasă gustul cărnii să se simtă curat și firesc. Amestecul este apoi umplut în mațe naturale, bine spălate, și fiert cu grijă pentru a-și păstra frăgezimea și aroma.

Caltaboșii sunt consumați proaspeți, de obicei în primele zile de Crăciun, alături de pită de casă, ceapă roșie sau murături, fiind considerați o adevărată delicatesă a sărbătorilor de iarnă.

Bucatele de Crăciun în Maramureș

Este deja bine-cunoscut faptul că nicio masă în Maramureș nu începe fără un pahar de pălincă, băutura tradițională din prune sau mere care simbolizează prietenia și ospitalitatea. Pălinca este și un semn de bun venit din partea gazdelor pentru oaspeți, dar și un mod tradițional de a deschide masa cu voie bună și recunoștință.

Pe mesele de Crăciun din Maramureș se regăsesc bucate preparate de gospodine cu multă dragoste și respectând cu sfințenie rețetele vechi. Platourile tradiționale cu preparate afumate și pregătite în gospodăria proprie, precum cârnații, costița, ciolanul sau slănina, toate așezate pe platouri din lemn, alături de ceapă roșie, murături și pâine de casă, sunt nelipsite de pe masa de Crăciun. Gustul lor este unul inconfundabil și amintește de iernile de altădată, când mâncarea era pregătită cu răbdare și respect pentru rânduiala locului.

În Maramureș, nu există Crăciun fără îndrăgitele sarmale, făcute din carne de porc tocată, orez și ceapă, bine condimentate și învelite în foi de varză acră. Se fierb îndelung, la foc mic, în oale de lut, împreună cu afumătură și bulion, astfel că gustul devine unul desăvârșit. Mirosul sarmalelor care fierb lent pe sobă umple casa și anunță apropierea sărbătorii. Este un miros care aduce aminte de copilărie, de ierni grele și sărbători cu zăpadă, de familie și de momentele de altădată, mai simple, când bucuria însemna doar să fii alături de cei dragi.

Piftia sau răciturile se numără printre preparatele specifice sărbătorilor de iarnă. Pregătită din picioare și șorici de porc, fierte îndelung la foc mic, cu usturoi și condimente, piftia trebuie să fie limpede și bine legată.

Și, pentru că nicio masă nu se încheie fără desert, maramureșenii pregătesc pentru masa de Crăciun îndrăgiții cozonaci umpluți cu nucă, cacao și mac, după preferințe. Gospodinele pregătesc și prăjituri de casă: foi cu miere, umplute cu cremă, cornulețe cu magiun, haioșe, nuci umplute sau alte dulciuri simple, care completează masa festivă. Și colacii împletiți sunt nelipsiți din meniul de sărbători, care sunt oferiți colindătorilor sau sunt duși la biserică. 

Tradiții și obiceiuri

Maramureșul este un tărâm viu și astăzi. Un loc în care trecerea timpului și modernismul nu au „stins” vechile tradiții, ci le-au așezat cu grijă în prezent, iar oamenii au început parcă să le respecte și mai mult, nu din obligație, ci din convingere și respect pentru înaintași și mai ales din dorința de a nu pierde legătura cu rădăcinile.

Crăciunul este una dintre sărbătorile în care aceste obiceiuri prind viață cel mai puternic. În ziua de Ajun, copilașii sunt cei care pornesc la colindat încă din după-amiaza zilei de 24 decembrie, cu trăistuțele pregătite. Glasurile lor curate vestesc Nașterea Domnului prin colindele care vorbesc despre credință, pace și speranță, iar vestirea Nașterii Mântuitorului este răsplătită de către gazde cu nuci, mere, colaci și, în zilele noastre, chiar cu bani.

Seara, după slujba din seara de Ajun, moroșenii se întorc de la biserică și se strâng în grupuri mai mari pentru a colinda din casă în casă toată noaptea. Colindatul în Maramureș se încheie cu urări pentru gazde, precum:

„Țâne gazda masa-ntinsă
Și lumina-n geam aprinsă,
Că-i vremea umblatului
Peste vatra satului,
Pe poteca de mătasă,
Dintr-o casă-n altă casă,
Să ne-adune, bun cu bun,
Sfânta Sară de Crăciun,
Că-i mai Sfântă decât toate,
La mulți ani cu sănătate!”

 În Țara Codrului se rostesc la final de colindă mulțumiri: „Rămâi gazdă sănătos că ai ajuns Crăciun frumos și găzdoaia veseloasă c-o ajuns zile frumoase. Mândru și-o gătat prin casă” sau „Gazdă mulți ani să trăiți. După moarte-n rai să fiți. Să trăiască gazda mult până a fi la păr cărunt/ Să trăiască și găzdoaia până-a fi la păr ca oaia”.

Pe lângă acest obicei al colindatului, în Maramureș regăsim și astăzi alte tradiții păstrate cu sfințenie, precum Viflaimul, umblatul cu „Steaua” sau cu „Capra”, jocul moșilor, Irozii, Brondoșii din Cavnic sau Vergelul, iar un lucru este sigur – în noaptea de Crăciun Maramureșul nu doarme, este viu.

Viflaimul

Viflaimul reprezintă o scenetă de teatru folcloric popular în care este prezentată scena nașterii lui Iisus Hristos - momentul apariției celor trei magi şi al păstorilor care vestesc nașterea pruncului Iisus, dar şi conflictul cu împăratul Irod.

Personajele prezente în Viflaim sunt biblice, cum sunt Maria şi Iosif, cei Trei Crai de la Răsărit (Balthazar, Melchior şi Gaşpar), îngeri, păstori, hangiul, Irod sau oșteni, dar şi fantastice, cum sunt Dracii sau Moşul.

Numele de Viflaim provine de la vechea denumire românească a orașului ȋn care s-a născut Iisus Hristos, Betleem.

Din păcate, Viflaimul este prezentat din ce în ce mai rar, obiceiul fiind astăzi regăsit doar în Maramureșul Istoric: în Ieud, dar și în alte localități de pe Valea Izei.

Umblatul cu „Steaua”

Din seara de Ajun și până la încheierea sărbătorii Nașterii Mântuitorului, copiii pornesc cu steaua din casă în casă. Ei vestesc Nașterea Domnului, urmând simbolic drumul Magilor, călăuziți de steaua care i-a condus spre Bethleem, locul unde S-a născut Iisus Hristos.

Copiii poartă steaua îmbrăcați fie în straie populare, fie în costume albe împodobite cu panglici colorate, având pe cap coifuri pe care sunt înscrise numele personajelor biblice. Steaua este confecționată din materiale simple, decorată cu hârtie colorată și având în centru o icoană de hârtie ce înfățișează o scenă biblică.

Ajunși la casa gazdei, copiii cântă colindul stelei fie la poartă, fie în interiorul casei, iar la final sunt răsplătiți cu daruri tradiționale: colaci, mere și nuci sau, în zilele noastre, cu bani.

Umblatul cu „Capra”

Astăzi, în satele din Maramureș jocul caprei este întâlnit fie sub forma unui obicei cu acompaniament muzical, fie integrat într-un spectacol popular complex. Asemenea altor jocuri cu măști din perioada sărbătorilor de iarnă, alături de personajele tradiționale: capra, ciobanul sau țiganul, apar și măști de „draci” ori „moși”, care strigă, chiuiesc și stârnesc veselia prin gesturi și mișcări caraghioase.

Cei care alcătuiesc ceata merg din casă în casă, întrebând gazdele: „Primiți cu capra?”. Jocul propriu-zis se desfășoară sub forma unei scenete comice ce redă târguiala dintre vânzător și cumpărător. Persoana care joacă rolul caprei este acoperită cu o țesătură bogat împodobită cu năframe sau panglici de mătase, iar pe fundalul zgomotos creat de lăutarii care însoțesc grupul, capra saltă, se smucește, se rotește și se apleacă, clămpănind ritmic din fălcile de lemn.

Întregul spectacol creează o atmosferă plină de voie bună, întreținută atât de jocul participanților, cât și de costumele viu colorate. La final, gazda îi răsplătește pe colindători cu bunătăți tradiționale precum: cozonac, mere, covrigi, țuică fiartă sau chiar bani.

Irozii

În unele sate din Maramureș, de la Crăciun și până la Anul Nou, sunt văzuți Irozii - grupuri formate din personaje biblice: craii Baltazar, Gaspar și Melchior, Irod împărat, preotul Ozia, îngerul și ciobanul.

Obiceiul Irozilor reprezintă o formă de teatru popular cu rădăcini adânci în tradiția creștină. Acțiunea urmărește confruntarea dintre bine și rău, dintre credință și trufie, așa cum este ea ilustrată în episodul biblic al Nașterii lui Iisus.

Costumele Irozilor sunt colorate și bogate în podoabe specific vremurilor în care S-a născut Mântuitorul. Craii poartă haine strălucitoare, împodobite cu panglici, mărgele și coroane, în timp ce Irod are vestimentație impunătoare, menită să sugereze puterea și asprimea sa. Îngerul apare în straie albe, simbol al curăției, iar ciobanul completează scena prin simplitatea portului și a rostirii.

Acest obicei rămâne și astăzi una dintre cele mai expresive manifestări ale sărbătorilor de iarnă din Maramureș, aducând în fața comunității atât bucuria Nașterii Domnului, cât și o lecție despre credință.

          Brondoșii din Cavnic

Brondoșii sunt tineri îmbrăcați în costume tradiționale – cămașă și pantaloni de culoare albă – iar pe cap poartă măști confecționate din piei de oaie sau de capră. Cel mai important element din vestimentația acestora este brâul cu numeroase clopote de alamă, cu care aleargă de-a lungul străzilor și sperie trecătorii. Obiceiul are semnificații străvechi, având rolul de purificare a spațiului și de alungare a spiritelor rele.

Obiceiul este întâlnit doar în orașul Cavnic, între Crăciun și Anul Nou, fiind unic în Maramureș. Acesta se practică din cele mai vechi timpuri și, an de an, atrage numeroși turiști din țară și din străinătate. Atât turiștii, cât și localnicii se bucură în momentul în care se întâlnesc cu brondoșii, pentru că astfel oamenii cred că în noul an le va merge mai bine. (sursa turismmaramures.ro)

Vergelul

În câteva localități din Maramureș, printre care Bozânta Mare, Bozânta Mică, Arieșu de Câmp, Ardusat, Bârgău, Merișor, petrecerea cea mai așteptată cu ocazia sărbătorilor de iarnă este Vergelul (dans la șură, iar mai nou în căminul cultural). În forma tradițională, cu momente rituale, acest obicei a existat până la sfârșitul secolului al XIX-lea, păstrându-se într-o formă nealterată la Coruia.

Cu câteva zile înainte de Vergel, feciorii aleg locul de desfășurare a evenimentului și ce muzicant vor angaja. Organizatorii trimit câte un băiat la fiecare fată acasă pentru a o duce la Vergel. Pe lângă mâncare și băutură (adusă de către participanți), tinerii au parte de multă distracție și dansuri specifice acestui eveniment, printre acestea fiind „Danțul dintâi”, „Patru pași”, „Șapte pași”, „Codrenească” și „Roatile”.

Vergelul are la origine un ritual premarital, prin care fetele ghicesc șirul nunților din anul respectiv, cu ajutorul inelelor și al vergelelor din războiul de țesut. Acesta este un mod de a petrece și de a se distra pentru tinerii căsătoriți, fetele de măritat și feciorii din sat în perioada sărbătorilor de iarnă. (sursa turismmaramures.ro)

Jocul moșilor

Jocul Moșilor este unul dintre cele mai vechi jocuri, fiind un dans arhaic care se dansează în casele în care sunt fete de măritat. Acesta este practicat numai de tineri cu vârste cuprinse între 16 și 20 de ani. Dansatorii poartă măști confecționate din lemn, viu colorate, piei de animale pe cap și sunt îmbrăcați cu piei de oaie neprelucrate pentru a nu fi recunoscuți. Costumul este astfel alcătuit încât să sugereze prezența moșilor, a strămoșilor chemați, conform tradiției, să îndrume tinerii care se află la începutul vieții de adult.

Jocul moșilor reprezintă un ritual inițiatic, moșii fiind chemați să protejeze casa. Tinerii dansează cu bâtele în mâini, făcând mișcări, pași și sărituri specifice jocului călușarilor. În tot acest timp, participanții la Jocul Moșilor dialoghează cu gazdele și glumesc cu fetele de măritat, iar la sfârșitul jocului toată lumea este invitată să participe la horă. Nu în ultimul rând, în familiile cu fete de măritat se fac urări tradiționale pentru o căsătorie cât mai grabnică.

Jocul Moșilor este un ritual special care se desfășoară în perioada dintre Crăciun și Revelion și care se remarcă prin ingeniozitatea costumelor pe care le îmbracă participanții care bat la ușa gazdelor pentru a le speria și pentru a le ura fericire și sănătate. (sursa turismmaramures.ro)

Superstiții de Crăciun:

- nu se dă cu mătura;
- nu se spală rufe;
- nu se dă nimic cu împrumut;
- se dă de mâncare pe săturate la animalele din gospodărie;
- în dimineața de Crăciun este bine să te speli pe față cu apă de izvor în care se pune un bănuț de argint. (sursa turismmaramures.ro)

Chiar dacă în zilele noastre iernile nu mai sunt la fel de „aspre” ca altădată, iar zăpada și gerul lipsesc, Crăciunul în satele din Maramureș a rămas la fel ca odinioară. Tradițiile se păstrează cu sfințenie, pentru că aici oamenii au rămas legați de credință, de familie și de obiceiurile moștenite din străbuni. Nu există Crăciun în Maramureș fără colinde, fără mersul la biserică, fără rânduiala gospodăriei. Chiar în era vitezei și cu o societate tot mai grăbită, Crăciunul maramureșean rămâne un reper al statorniciei, al credinței și al continuității, dovadă vie că tradiția nu se pierde atâta timp cât este trăită, transmisă din generație în generație, iar valorile sunt respectate cu sfințenie.