
Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro

Luni , 24 August , 2009
Coltul meu / Sindicatul si onoarea politistilor
Politistii au doua sindicate. Pare hilar, dar e adevarat. Trebuie sa recunosc ca sunt ultimii la care m-as fi gandit ca au nevoie de un sindicat. Nu prea se potriveste cu statutul lor. Fiind o institutie militarizata, se merge pe principiul: „ordinul se executa, nu se discuta”. E greu sa iti inchipui politisti care refuza executarea unei misiuni sau a unui ordin din motive ce tin de sindicat. Autoritatea a disparut, s-a evaporat in aerul rarefiat al sindicalismului democratic, cu tomuri de modernism si impresionism. Pe de alta parte, ce se poate face in cazul unor abuzuri ale sefilor, ofiterilor. Ca privitor de filme politiste, ma gandesc ca cei de la protectia interna rezolva situatia. In realitatea de langa noi se pare ca nu. Problemele politistilor sunt mult prea complicate doar pentru o astfel de rezolvare. Probabil ca sindicatul va aduce ceea ce lipseste in sistem. Chiar si asa, ramane amuzanta chestia cu sindicatele. Inchipuiti-va urmatoarea situatie. Un subofiter il acuza pe un ofiter ca a facut sau nu a facut ceva. Prin vocea sindicatului este infierata atitudinea. La o zi distanta, ofiterul se intalneste cu subofiterul intr-o misiune importanta, sa zicem ca e un jaf armat la o casa de schimb valutar ( se poarta). Ce face ofiterul? Inca nu i-a trecut supararea din ziua precedenta. Nu il mai intereseaza regulamentul, procedurile si il trimite pe subofiter in misiune sinucigasa. Cel mic in grad se duce sau nu se duce! De aici alte dispute si acuze. Pana la urma, totul se reduce la juramantul pe care il depune la terminarea scolii, oricare ar fi ea. Cu mana pe drapel (asa imi inchipui eu) se iau angajamente care ar trebui sa fie sacre.
Ploaia care nu se opreste de mai multi ani a inceput sa stearga onoarea si demnitatea unor profesii in care noi am vrut sa credem.
Nicolae TEREMTUS
teremtus@gazetademaramures.ro