Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 23 Martie , 2009

coltul meu: Seful si o fosta echipa de aur

de Nicolae Teremtus
In urma cu mai multi ani, seful cel mare si-a ales o echipa „de aur”, cum o numea peste tot. Erau mai tineri, mai entuziasti, mai dornici de afirmare. Intreprinderea avea un plan de indeplinit, un oras de ingrijit, asa ca echipa de aur s-a pus pe lucru. Avand un sef cu personalitate puternica, directorii si sefii de servicii au putut sa vina cu propuneri clare si la obiect. Angrenajul a inceput sa functioneze. Primele masuri au fost pe placul orasului, iar oamenii au fost multumiti ca seful e „de-al lor”, cum s-ar putea spune. Au trecut mai multi ani si intreprinderea a crescut, bine, si chiar frumos. Trebuie sa fii rautacios sa nu vezi ca s-au facut lucruri bune. De la aleile intre sectii, la locurile de joaca ale copiilor angajatilor. Mai dificil a fost de rezolvat cu locurile de adapostire a utilajelor de transport, fel si fel. A mai trecut un numar de ani si intreprinderea care a invatat a ajuns sa gandeasca. Sefii de sectii si compartimente au crescut odata cu intreprinderea. Au ajuns oameni cu personalitate puternica si cu multa initiativa. Unii, chiar cu multa initiativa. De la cei care se sfatuiau cu seful, au ajuns la cei care au pus initiativa pe picior de egalitate cu initiativa personala. Mai exact, nu s-au mai dus pe la seful cel mare, sa il intrebe daca si de ce. Ca principiu, o echipa de aur trebuie sa faca lucrurile sa fie aurite de bune intentii. Din motive ce tin de natura umana, unii sefi mai mici au inceput sa-si aureasca tigara sau bomboana supta in plina sedinta. Unii dintre ei nu se mai duc pe la sef si il pun in situatii mai mult decat stanjenitoare. Au masini, au „supusi” si intrari peste tot. Mai gresesc si ei, se disculpa atunci cand situatiile aurite sunt atat de stralucitoare, incat nu mai vad nici ei realitatea. Din echipa de aur, vreo doi-trei au ramas „adevarati”, ceilalti s-au indestulat din increderea primita pana la un nivel imposibil de controlat. A fost o data o echipa de aur. Seful vrea sa protejeze ce a cladit in ani de zile, dar ei, claditorii, au alte interese si au citit cartea cu mesterul Manole... Nicolae TEREMTUS teremtus@gazetademaramures.ro