Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Marţi , 4 Martie , 2008

coltul meu: Cat costa un loc de consilier?

de Nicolae Teremtus
Filialele de partid maramuresene au intrat in zona politica a nisipurilor miscatoare. Se pregatesc listele cu viitorii candidati la alegerile locale si pentru functiile de primari. Partidele au sedinte lungi cat o zi de post si negocieri pentru pozitiile eligibile. Primii candidati vor fi cei dintai, spune manualul de politica. Acest adevar trebuie verificat de liderii de partid. Verificarile se fac in cel mai pur stil social-democrat. Adica se cauta bogatii si saracii. Nu pentru a da de catre cei avuti spre cei cu nevoi, ci pentru a vedea cati bani se strang pentru campania electorala. Evident, cei bogati au intaietate la primele locuri. Un loc bun costa zeci de mii de euro. Pe langa bani mai are importanta si activitatea avuta in ultimul mandat. Cei care au dormit au absentat de la lucrari ori de la munca de partid nu vor putea emite pretentii. Cu toate acestea, cu siguranta vom vedea vreo doi, trei consilieri din categoria adormitilor pe fotoliile de alesi locali. Dai un ban, dar stai in fotoliu!. Pe de alta parte, se pare ca viitorul CL va avea in componenta mai multi tineri politicieni, ceea ce va duce, spun analistii politici, la o imbunatatire a activitatii forului legislativ al municipiului. Afirmatia este hazardata daca ne uitam in urma. Actorii unora din cele mai rasunatoare scandaluri din CL au fost tineri politicieni. Faptul ca acum ar putea prinde un mandat politicieni cu scoli si cursuri de pregatire pe administratie, politica ori stiinte economice si juridice, ar putea fi un argument in plus. Pentru a ne asigura ca totul va fi mai bine, ar trebui pastrati si „batranii” din mandatele consumate. Singura nedumerire e: de ce costa asa de mult un loc de consilier? Este o functie asa de banoasa? Nicolae TEREMTUS teremtus@gazetademaramures.ro