Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 2 Februarie , 2026

Colțu`meu / Nimic

de Nicolae Teremtus

Plecăm de la povestea cu crima care a îngrozit România. Un copil a fost omorât de alți copii, posibil consum de droguri și cine mai știe ce.  Am ajuns din nou să mă gândesc la cât de multe sunt instituțiile fără niciun rost, de pe lângă organizații mai mari sau mai mici, de pe lângă ministere ori alte structuri ale statului.

În urmă cu ceva ani, mai mulți ani, a fost în presa băimăreană un subiect aproape hazliu. Dintr-o întâmplare, s-a aflat de existența unei instituții care se ocupa, parcă, de protecția plantelor. Un loc cu șef, şi toată structura birocratică, cu buget şi cheltuieli. Chestia drăguță era că nu prea se știa ce se face acolo. Așa este şi acum.

O grămadă de astfel de structuri, nici nu ştii cum să le spui, care consumă resurse de tot felul. Locuri călduțe, în care stau diverși inși ce primesc sinecuri politice din categoria celor neimportante. Astfel de funcții au fost inventate, deoarece trebuie răsplătiți cât mai mulți din cei care slujesc partidul, oricare ar fi el. Este o practică ce a intrat în reflexul conducătorilor mai mari sau mai mici. Păstrând proporțiile, cei care apucă frâiele puterii împart funcții. Întâi sunt date cele importante, cele care generează venituri, bani albi şi bani negri. Urmează funcțiile de importanță medie, dar care aduc şi ele bani, plicuri, foloase celor care împart.

În ultima categorie intră funcțiile care oferă, în general, un loc călduț, un loc în care nu faci mai nimic, sau nimic, lucru pentru care poți primi chiar un salariu. Din această cauză, birocrația românească este înfiorătoare, iar cheltuielile în sectorul public foarte mari.  

Până la urmă, totul se reduce la bani şi la putere. Cine mai stă să înțeleagă de ce un muncitor de la forjă este nemulțumit de un salariu de mizerie. Asta în situația în care mai există o forjă. Mergeți prin Baia Mare şi vedeți câți muncitori veți găsi dimineața, înainte de șase sau șapte!

Acesta este indicatorul cel mai bun al economiei județului, al țării la urma urmei.

La celălalt capăt, este puzderia de indivizi care se înghesuie să facă nimic pe bani mulți sau mai puțini, dar totuși... nimic.