Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 22 Iunie , 2026

Colțu`meu / Haine și nu prea

de Nicolae Teremtus

Căldura ne-a împresurat deja din toate părțile. Am tras aer în piept, dar nu am simțit decât arsura soarelui înmagazinată în ce respirăm zi de zi, oră de oră, minut de minut, secundă de secundă, tot timpul. Deși este doar iunie, adică primele zile ale verii iar vremea ar fi trebuit să fie moderată, domnul Celsius a decis că trebuie să experimentăm echipamentul de vară, tricou, pantaloni scurți, sandale şi tot arsenalul de accesorii cosmetice şi necosmetice.

Pentru femei este mai ușor, pentru bărbați e mai simplu, tinerii au adoptat un model greu de înțeles, mai ales la tunsori, iar copiii reușesc să îi determine pe părinți că este vremea lor şi trebuie să fie cumpărate lucrurile văzute în magazine. Fiecare după buget şi știință, că e vorba şi de știință în a-ţi alege o ținută potrivită cu anotimpul. Singura categorie care are o problemă cu vestimentația sunt bătrânii. Dacă ai o mamă sau un tată de optzeci de ani sau pe acolo şi vrei să schimbi ceva din garderobă pe motiv că hainele sunt prea mari, prea mici, prea uzate, prea ca la ţară, vorba reclamei, nu știi unde să te duci pentru a găsi un amărât de tricou.

Mergi la Mall, la Center, la magazinele din centrul orașului, oriunde încerci nu găsești un petic de haină pentru persoane în vârstă. Peste tot sunt tricouri aiuristice, cu modele, mesaje şi culori prea deschise pentru o bunicuță. Pantaloni, de asemenea, nu ai de unde să cumperi. Cămăși sau tricotaje mai sobre, baticuri, căciuli, mănuși nu sunt decât pentru persoane tinere sau adulte. Categoria peste 50 de ani a fost exclusă de comercianți. Dacă magazinele prezintă cam aceeași marfă, de multe ori de calitate slabă, și zecile de spații transformate în spații comerciale dețin aceeași marfă, până la exasperare.

Chiar şi banalele șosete sau chiloți pentru bătrâni sunt greu de găsit, dacă nu imposibil.

Cei mai afectați sunt aparținătorii bătrânilor, cei care caută o haină potrivită pentru vârstnicii lor.

Am ajuns la concluzia că proprietarii de magazine, oricare ar fi ele, mari sau mici, nu au bătrâni de îngrijit. Vai de ei!