Colțu`meu / Case vechi, vechituri... o poveste

Nu sunt un fan al caselor vechi, al imobilelor pline de istorie, construite de X sau Z... Am crezut că trebuie să avem case moderne, funcționale, cu spații generoase de expunere şi tot ce trebuie pentru ca acestea să fie un spațiu de locuit fără egal. Despre istoria locurilor, a clădirilor, numai de bine, dar...

Privind la cele de acum parcă am avut nostalgia vechii locuințe. Am fost și am văzut multe, adeseori chiar îmi mai amintesc câte ceva. Acum sunt sigur că nu e dracul atât de negru. De fapt, clădirile pline de istorie au farmecul lor. De exemplu, la Sighet, am fost la Casa Elie Wiesel. O casă obișnuită de afară, dar impresionantă în interior. Cum să nu păstrezi un astfel de imobil?

La fel, am văzut în Italia, multe, foarte multe case vechi. Construite din piatră şi cu fațadele pline de blazoane, sculpturi de mici dimensiuni, semne ale unor timpuri de mult apuse. Îmi tot spuneam că nu aș sta într-o astfel de casă. Multă piatră, camere exagerat de înalte, ferestre mici, uși ce se închid greu şi la fel de înalte ca încăperile ce le ghiceai de afară. Asta până am vizitat câteva. Locuințe în care stau familii cu sau fără copii, dar adevărate apartamente ce s-au dovedit a fi chiar elegante, dincolo de amenajările făcute de proprietari.

Am vorbit cu oamenii ce stăteau acolo, i-am întrebat dacă se gândesc la sutele de ani trecute de la construirea acestor case, istoria lor, fantomele trecutului... Au spus că nu. Nici nu realizaseră că stau într-o casă veche de sute de ani. E adevărat că acolo există o altfel de percepție asupra proprietății, un alt mod de a înțelege spațiul necesar pentru un trai normal.

Aşa că nu mai am nimic împotriva „ve­chi­turilor” imobiliare şi cred că ar trebui păstrate cât mai multe în forma lor originală.