Colțu' meu. Ca în filmele cu proști

Din păcate, la astfel de manifestări vin fel și fel. Unii se consideră cunoscători, alții cred că sunt deți­nătorii adevărului absolut și, un­deva la capătul listei, cei din presă. Umili, înghesuiți în spații mici, de parcă toată lumea are ceva cu ziariștii prezenți sau neprezenți. Nici nu mai știu de ce se numesc conferințe de presă sau întâlnire cu presa.

Păi, în mod normal, la o astfel de întâlnire, presa ar trebui să fie în primul rând. Să vadă, să audă, să poată pune întrebări, să fotografieze, să filmeze, mă rog, chestii din astea proprii meseriei de ziarist.

O profesie frumoasă, dar privită ca fiind dușmanul numărul unu. Sau doi. Evident, atunci când sunt probleme, când mafioții fac rele greu de acceptat, lumea se întreabă unde a fost presa. Păi...acolo în colț.

Revenind la aeroport și companiile care operează, am rămas cu un gust amar la evenimentul de acum. Au început să se întrebe unii de ce mai trebuie o cursă de București, de ce compania asta? De ce Aeroportul este așa de amărât? De ce nu s-au făcut alea și alea? Lucruri care nu aveau legătură cu evenimentul. Fața celor de la Companie a căzut. Ridurile neînțelegerii și-au făcut apariția pe fețe. Nimeni nu a mai avut chef de discuții. Am ajuns la concluzia că la noi, aici, nu e bine nici când se face ceva, nici când nu se face ceva. Ca în filmele cu proști.

 

Ar fi trebuit ca lumea să accepte ce s-a prezentat, iar timpul ar confirma sau nu necesitatea unui nou zbor spre București. Și, dacă nu ar fi de lucru, Compania și-ar lua avioanele și ar pleca spre zări mai favorabile. Și ar veni alții cu alte oferte...că așa e în economia de piață. Cererea și oferta trasează cursele.