Clopotele bisericii din Asuaju de Jos

Precum oricare așezare creștină din lumea românească, Asuaju și-a avut dintru început biserica satului (prima mențiune în document scris în 1391). Din străbuni a fost una din lemn, situată în vechea vatră a satului, pe dealul Cornițel, unde se mai află și azi cel mai vechi și cel mai mare cimitir, zis ,,la Diuță”.

Denumirea aceasta se trage dintr-un nefericit și macabru episod când satul, precum întreaga Europă, a fost năpăstuit de marea epidemie de ciumă (,,ciuma neagră”), pe la mijlocul secolului al XIII-lea.

În disperare, pentru a salva satul de la dezastru capital ,,Sfatul bătrânilor” a luat o hotărâre nemiloasă, inumană și necreștină, toți cei bolnavi de ciumă și muribunzi să fie adunați într-o groapă comună peste care s-a aruncat var nestins. Se spune că o vreme prin vecini se auzeau zi și noapte gemete.

Acolo, în vechea vatră a satului, pe locul numit ,,Diuță”, s-a aflat prima bisericuță de lemn care, firește, a avut clopotele sale.

După multe secole, vatra satului se strămută și o altă biserică de lemn este ridicată în anul 1792, pe o limbă de pământ ,,sub Dealul Popii”.

În anul 1888, se zidește din piatră și cărămidă o impozantă construcție, actuala biserică a satului cu hramul cel vechi ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”.

A fost înzestrată prin contribuția creștinilor și un substanțial ajutor din partea marelui om politic român Gheorghe Pop de Băsești, cu cel mai mare și de mai amplu răsunet clopot decât la toate bisericile din zonă. Se auzea dangătul său până în satele de dincolo de Someș, ba și în cele de peste Codru.

Dar și peste parohia noastră a venit o mare năpastă. În vălmășagul Primului Război Mondial se abate și asupra credincioșilor din Asuaj o mare durere: clopotul ,,Cel mare” este rechiziționat de către ,,viteaza” armată austro-ungară pentru a fi topit și pentru a se transforma în tunuri.

Numai că ,,Dumnezeu nu doarme”. Pe drumul cu traseul cel vechi către Asuaju de Sus, la locul numit ,,Bălintese”, ostașii afumați de băutură nu îndrumă bine caii și tileaga cu clopot cu tot se prăvălesc într-o mică mlaștină de lângă vechiul drum. Abia au reușit să deshame caii, dar faimosul nostru clopot acolo zace și azi.

Mai mult, bătrânii din satul Asuaju de Sus vorbeau că la miez de noapte din acel clopot se auzea un dangăt.

S-a isprăvit cu războiul și, după Marea Unire, asuăjenii reușesc să adune fonduri prin ,,zeciuiala” din recolte. Din aceste fonduri se toarnă un alt clopot, tot mare, care a susținut serviciile religioase și alte ceremonii, decenii la rând până de curând când s-a fisurat iremediabil.

Luni întregi serviciile religioase și celelalte evenimente au fost asigurate de clopotul cel mic, spre dezamăgirea localnicilor.

Însă, printr-o susținută mobilizare a parohienilor, prin vrednicul paroh al Asuajului, Andrei Han, și prin consiliul Parohial s-a reușit achiziționarea unui nou clopot turnat de firma ,,BLOTOR” din Satulung.

Este și acesta grandios – are 1132 kg.

De curând a fost sfințit într-o frumoasă ceremonie religioasă având în frunte pe PS Timotei Sătmăreanul și un sobor de preoți alcătuit din cucernici slujitori ai altarelor, protopopul Chioarului Ciprian Coza, Virgil Mărieș, parohul  Asuajului de Sus, Cosmin Tohătan, paroh în Gârdani, Mihai Domokoș, paroh în Ariniș, și firește vrednicul paroh al Asuajului de Jos, Andrei Han.

În curând, amplasat în turnul bisericii, va face să răsune dangătele peste toate satele din jur, până la cripta marelui binefăcător al bisericii noastre, Gheorghe Pop de Băsești.

Prof. Emil Domuța