
Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 26 Septembrie , 2005
Cinismul consilierilor judeteni
Ultima sedinta a Consiliului Judetean (CJ) a fost din categoria „soft”. Consilierii judeteni, dar mai ales conducerea CJ, au participat la sedinta ca la o reuniune de vacanta. Nici o declaratie politica mai interesanta, nici frecusuri intre consilierii Puterii si cei ai Opozitiei, nici subiecte interesante pe ordinea de zi... Proiectele de hotarare au fost discutate lejer si adoptate la fel.
Probabil, presedintele CJ, Marinel Kovacs, si prefectul, Bondi Gyongiyke, (prezenti la sedinta) au fost multumiti ca in sfarsit au reusit sa aduca bani in judet. Pentru cei care au suferit in urma inundatiilor Guvernul a alocat 5 miliarde de lei. Kovacs a si povestit cum, pentru aceste fonduri, a batut usa ministerelor si cum „a intrat pe geam” daca nu s-a deschis usa. Laudabil efortul, dar avem o nedumerire: de ce nu s-a patentat procedeul si in cazul nevoilor stringente de fonduri pentru infrastructura, unde suntem convinsi ca s-ar fi putut „mai mult”, dar echipa administratie-parlamentari a fost sublima, lipsind cu desavarsire.
Finalul a mai animat sedinta. Au fost alocate fondurile din fondul de rezerva bugetara pentru tot felul de activitati, de manifestari ce nu spun nimic si cluburi sportive. „Cireasa de pe tort” a primit-o, ca de obicei, rugby-ul: 200 de milioane de lei. Nu avem nimic impotriva sportului, insa, la acest punct s-a intamplat o ciudatenie. In timp ce citeau anexa cu alocatiile bugetare, un consilier, nici nu are importanta care, a solicitat in numele asociatiilor de pensionari din judet o suma de 300 de milioane de lei pentru a sarbatori „Ziua persoanelor de varsta a treia” (la 1 octombrie). Adica, manifestari specifice si mici cadouri pentru pensionarii nevoiasi. Dupa o scurta dezbatere s-a ajuns la concluzia ca nu mai sunt bani. „Le vom trimite o adresa ca nu sunt bani, ca vom da in cazul in care va avea loc o rectificare de buget, daca nu, la Craciun”, au adoptat cu cinism consilierii judeteni hotararea citita de Kovacs.
Bine ca au fost bani pentru chefurile sportivilor de frunte!
Nicolae TEREMTUS