Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Joi , 29 Aprilie , 2021

Centru de vaccinare la fabrica UAC Europe din Dumbrăvița

de Mircea Crisan

În 27 aprilie, s-a deschis un centru de vaccinare în incinta fabricii UAC Europe, din comuna Dumbrăvița. Proiectul a fost realizat în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică Maramureș și Instituția Prefectului, cu scopul de a crește adresabilitatea la vaccinare.

 

 

Încă de la debutul pandemiei de coronavirus, UAC Europe a implementat un set com­plex de măsuri de pre­venție și limitare a răspândirii infecției cu noul coronavirus. De asemenea, compania a fost prima din județ care a demarat, anul trecut, o campanie de testare aleatorie și voluntară în rândul angajaților. Astfel că, în mod firesc, după apariția vaccinurilor împotriva nou­lui coronavirus, reprezentanții companiei au inițiat discuții cu autoritățile județene, în vederea deschiderii unui centru de vacci­nare în cadrul companiei. Acest lucru a fost posibil odată cu apariția instrucțiunilor Comitetului Naţio­nal de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, astfel că, în 27 aprilie, centrul de vaccinare din cadrul fabricii UAC Europe din Dumbrăvița a fost operaționalizat și este deja folosit de angajații companiei, familiile lor și colaboratorii care doresc să se imunizeze împotriva noului coronavirus.

Rareș Pop, directorul executiv al DSP Maramureș, a declarat că acest proiect a generat deja reacții po­zitive: „Ne bucură faptul că sunt multe persoane care și-au exprimat dorința de a se vaccina. Ieri au fost imunizate 42 de persoane, iar astăzi vor fi vaccinate alte 164. În perioada următoare, se va continua  vaccinarea în baza listei puse la dispoziție de angajator. Practic, cei care doresc să se vaccineze nu mai trebuie să-și facă programare prea­labilă pe platforma de vaccinare, ci se înscriu pe lista des­chisă de angajator, care, ulterior, ne este co­mu­nicată  nouă, în vede­rea asi­­gu­­rării numărului de doze necesar. Această reușită se datorează unei munci de echipă, unei bune colaborări între autorități și agenții economici. Din punct de vedere organizatoric, noi asigurăm partea logistică și infor­matică. Totul se desfășoară în conformitate cu normele i­gie­­ni­co - sa­­nitare, respectă circuitele de func­ţionare adecvate și toate ce­rințele impuse de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva SARS-CoV-2. Sperăm că acest interes crescut pentru vaccinare să fie men­ținut și în perioada urmă­toare”.

Daniel Vărzaru, Development and Government Relations Director UAC Europe, a declarat: „Compania noastră a luat, încă din pri­măvara anului trecut, foarte multe măsuri de prevenire și limitare a răspândirii noului coronavirus. În tot acest timp, am colaborat permanent cu autoritățile județene, în special cu DSP, cu care am inițiat, în urmă cu câteva luni, și o discuție legată de deschiderea unui centru de vaccinare în incinta fa­bricii din Dumbrăvița. În momentul în care a fost aprobat cadrul legal, am reușit să-l operațio­na­lizăm și de aceea doresc să mul­țumesc domnului prefect Vlad Duruș, domnului director Rareș Pop și Direcției de Sănătate Pu­blică Maramureș. Este un proiect care vine în sprijinul celor peste 1800 de angajați, a familiilor lor și a colaboratorilor noștri și sperăm ca rezultatele să fie pe măsură”.

Centrul de vaccinare a fost vizitat și de prefectul Vlad Emanuel Duruș și subprefectul Enikö-Erzsébet Krizsanovszki.
Prefectul județului Maramu­reș a declarat: „Este o iniția­tivă foarte bună, apreciem foarte mult faptul că domnul director Daniel Vărzaru a insistat să venim noi cu vaccinarea înspre fabrică, astfel încât să ușurăm accesul angajaților la vaccinare.
Ca urmare, am inițiat această campanie, pe care o derulăm nu doar la nivelul UACE, ci la nivelul tuturor marilor angajatori care doresc să se implice și sperăm să o ducem, din vârful piramidei, de la cei mai mari angajatori, până la cei mici, pentru că e fundamental ca această campanie de vaccinare să fie încu­nunată cu succes, pentru că vrem să coincidă sfârșitul campaniei de vaccinare cu sfârșitul pandemiei. Iar pentru asta e necesar ca gradul de vaccinare a populației să atingă un nivel satisfăcător, undeva peste 60-70%, lucru care reprezintă o provocare, pentru că am ajuns în acest moment la o ușoară stagnare: cei care au dorit să se vaccineze s-au vaccinat și, în acest moment, ne în­drep­tăm noi înspre oameni. Suntem în punctul în care avem vaccinuri, doar dacă nu vrei nu te vaccinezi.
UAC Europe a fost primul agent economic care a venit concret înspre noi să dema­răm această campanie de vacci­nare, iar noi suntem foarte des­chiși înspre inițiative. Am avut, săptă­mâna trecută, o ședință cu marii angajatori la sediul Instituției Prefectului Maramureș, le-am cerut să ne furnizeze o listă, măcar aproxi­mativă, cu un număr de angajați care vor să se vaccineze, dar am plusat. I-am rugat să insiste și pentru membrii de familie ai anga­jaților și chiar colaboratorii, pentru că avem vaccinuri disponibile și ne dorim să creștem gradul de vaccinare pentru a putea renunța la restricții și pentru a putea reveni la normalitate. Acesta este până la urmă scopul vaccinării”.