
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro

Cel mai ecologic motor al anului 2012
Premiul pentru cel mai ecologic motor al anului 2012 este câştigat de propulsorul 1.4 litri cu range extender de pe Opel Ampera/Volt. Motorul cu funcţie de autonomie extinsă de 1.4 litri de pe Opel Ampera/Volt câştigă premiul “Cel mai ecologic motor al anului 2012”. Este pentru prima oară, în cei 14 ani de istorie a acestor premii, când un motor cu funcţie de autonomie extinsă câştigă un premiu. Juriul a fost alcătuit din 76 de jurnalişti de top din domeniu, din 35 de ţări din întreaga lume.
Bill McKinnon, unul dintre membrii juriului, a explicat susţinerea puternică de care s-a bucurat motorul cu funcţie de autonomie extinsă al Ampera/Volt: “Această soluţie este una câştigătoare datorită faptului că îmbină eficienţa electricităţii cu versatilitatea şi confortul oferit de benzină.”
Motorul electric de 111 kW/150 cp al Ampera/Volt este alimentat de o baterie litiu-ion de 16 kWh. În funcţie de stilul de conducere şi de condiţiile de drum, autovehiculul poate parcurge o distanţă cuprinsă între 40 şi 80 km fără a produce emisii poluante, funcţionând numai pe baza energiei furnizate de baterie. Roţile sunt acţionate electric în permanenţă. În modul de autonomie extinsă, care este activat atunci când bateria a atins nivelul de încărcare minim, unitatea electrică de propulsie este alimentată cu energie de un generator acţionat de motorul pe benzină cu capacitate de 1,4 litri, care dezvoltă o putere de 63 kW/86 cp. Modul de autonomie extinsă face posibilă parcurgerea unei distanţe totale de peste 500 de kilometri fără a fi necesară alimentarea cu carburant.