Calea, Adevărul, Viaţa / Învierea lui Hristos - eveniment care dă sens existenței noastre

Sărbătoarea Învierii Domnului este cea mai așteptată sărbătoare a creștinilor. Şi, pe bună dreptate, fiindcă ea ne introduce în atmosfera celui mai important eveniment din istorie,  în care s-a implicat în mod direct Însuși Creatorul a toate.
Evenimentul este cu atât mai important cu cât însăși sintagma „În­vierea Domnului” care constituie mărturisirea unui adevăr fundamental „pentru noi şi pentru mântuirea noastră” (Simbolul credinţei), a fost încă de la început contestată de unii şi e contestată până în zilele noastre.
Este suficient să amintim ca argumente cele unsprezece arătări (apariții) ale Domnului Iisus Hristos cu trupul înviat – mai ales pe cea către Toma, cel mai sceptic dintre ucenici (Ioan 20, 19-31), mituirea soldaților romani străjeri ai mormântului Domnului de către autoritățile  politico-religioase ale Ierusalimului, după Înviere, spre a nu o recunoaște şi mărturisi (Matei 28, 11-15), apoi predicarea cu vigoare şi chiar cu prețul vieții a Învierii şi a învățăturii creștine de către Apostoli etc.
Pentru noi, însă, creștinii prac­ticanți, argumentele Învierii pălesc în importanță în fața con­secințelor, a adevărurilor fundamentale pe care ni le descoperă Învierea Domnului şi care se dovedesc a fi adevărate daruri pentru credincioșii creștini.
Astfel, Învierea Mântuitorului Iisus Hristos este, în primul rând, cea mai importantă dovadă a dumnezeirii Sale. Dacă până atunci El era considerat de cei mai mulți din Israel doar un mare profet, fiul lui David, iar de către unii, dimpotrivă, chiar un înșelător, acum este clar pentru toți că El este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat, dar şi om adevărat în același timp. Este o dovadă în plus, chiar şi pentru ucenici – dacă nu cea decisivă – că Cel mărturisit mai înainte de ei a fi Fiul lui Dumnezeu, iar apoi, de frica persecuțiilor din timpul Patimilor Sale, renegat, lepădat din minți şi inimi, este cu adevărat Dumnezeu, Stăpânul vieții şi al morții. Numai această dovadă devenită convingere îi transformă pe acești oameni din slabi, temători, indeciși şi neîncrezători — în Apostoli plini de curaj, convinși de datoria de a propovădui în toată lumea Învierea şi învățătura Domnului, chiar cu prețul vieții, „căci dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este propovăduirea noastră şi zadarnică este credința voastră” (I Corinteni 15, 14).
Învierea lui Hristos nu este o simplă revenire la viața pământească, ci începutul altei vieți: viața veșnică, în care trupul omenesc nu mai este supus stricăciunii. De aceea, Biserica Ortodoxă cântă în Ziua Învierii: „Prăznuim astăzi omorârea morții şi începutul unei alte vieți, veșnice”.

Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că Mântuitorul a refăcut chipul divin din om, lepădând în mormânt, în dimineața Învierii, trăsătura pătimitoare. Din momentul morții şi a Învierii Domnului, istoria intră în perioada eshatologică, iar Împă­răția, aflată deocamdată în transcendent, tinde să înglobeze treptat toată creația. În Hristos cel înviat începe transfigurarea lumii, dar această transfigurare nu se descoperă decât prin mijlocirea acelora care au atins culmile sfințeniei.
Trebuie să reținem că Învierea nu-L îndepărtează pe Hristos de oameni. El continuă, chiar șezând de-a dreapta Tatălui, lucrarea de prefacere a lumii.