Calea, Adevărul, Viaţa / Iisus Hristos – Lumina lumii

Începutul propovăduirii Mântuitorului Hristos este momentul schimbării la față a întregii lumi, punctul de răscruce al speciei umane, nașterea de-a doua a omenității, noul ei inceput.
Evanghelia după Matei ne spune că: ,,Poporul care stătea în întuneric a văzut lumina mare și celor ce ședeau în latura și în umbra morții lumina le-a răsărit” (Matei 4,16), înfățișându-L pe Fiul lui Dumnezeu ca ,,lumina mare”, ca “lumina care a răsărit”, după cum stăruie și Sfântul Evanghelist Ioan în relatarea sa.
De acum, vestea minunată nu mai este făgăduința, ci împlinire, început real, faptă. Mântuitorul Hristos este de treizeci de ani. Legea și datina îi îngăduie să propovăduiască  și să proorocească. Momentul începutului propovăduirii coincide cu minunea din Cana Galileii – minunea sporirii, belșugului, veseliei – și cu citirea în sinagogă a textului profetic despre Mesia, devenit acum actual (Luca 4, 17-21), prin întâlnirea oamenilor cu Hristos.
După cum El însuși a spus, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este ,,Lumina lumii”. Aceasta înseamnă că Iisus Hristos, Fiul Tatălui, Dumnezeul, Izbăvitorul și Împăratul nostru, Unul din Trei neîntrupat este – în cel mai înalt grad – tot una cu lumina. Este Acela care a biruit și biruie încontinuu întreita forță negativă: întunericul, moartea și iadul, toate trei înfățișări ale beznei, ale ne-luminii, ale informului. De aceea, ucenicul cel mult iubit,scrie: ,,Întru El era viața și viața era lumina  oamenilor” (Ioan 1,4). Hristos – Lumina este nădejdea greu încercatei noastre vieți pământești, Prietenul nostru de nădejde, sprijinul nostru sigur pe valurile agitatei noastre vieți, după cum a fost și al ucenicilor Săi, pe lacul Ghenizaret, pe corabia amenințată de valuri (Luca 8, 22 si urm.)
A fi creștin, e bine să nu pierdem din vedere realitatea aceasta, este o fericire, o taină frumoasă. Să știi că Hristos este Fiul lui Dumnezeu și al Omului, statornicul nostru însoțitor, că Îl putem oricând chema, să i ne rugăm, să ne încredințăm Lui, a-L avea drept exemplu, a simți că față de El suntem răspunzători de cele ce facem sau nu facem, că nu-L putem trăda și batjocori prin faptele noastre rele fără a ne rușina în adâncul sinelui nostru, că nu suntem singuri și părăsiți la bunul plac al hazardului sau determinismului.
Întunericul ne poate asedia, răul se poate porni împotriva noastră,însă nu pot înfrânge cu desăvârșire alcătuirile noastre lăuntrice, nu ne pot devasta sufletul, întrucât purtăm în noi focul și lumina Botezului. Suntem botezați, desigur, cu apa, însă apa aceea este Foc și Duh, în chip nevăzut, tot așa cum și pâinea și vinul din Sfânta Împărtășanie nu sunt pâine și vin, ci Trupul și Sângele lui Hristos.
Dacă în începutul Evangheliei după Ioan ni se spune că: ,,La început a fost Cuvântul, […], Cuvântul era lumina cea adevărată”, la sfârșit  tot lumina va fi, lumina hristică, lumina taborică, lumina răspândită pe tot întinsul creației.
Hristos – Lumina lumii, începutul și sfârșitul, Alpha și Omega, neasfințita lumină a lumii!