Calea, Adevărul şi Viaţa / Vindecarea slăbănogului

În Evanghelia Duminicii a patra de după Paști, terminologia folosită pentru slăbănog evoluează odată cu starea lui. El este mai întâi „bolnavul” (v. 5 și 7); apoi „omul” (v. 9); și, în sfârșit, „cel vindecat” (v. 10 și 13). „Bolnavul”, cu puterile lui fizice și poate și cele spirituale grav diminuate, va fi fost considerat de cei din jur, care nici nu-l mai luau în seamă și îl lăsau să zacă în patul său, mai puțin decât un „om”. Vindecat, el își redobândește statutul de om. Însă, ceea ce i-a dăruit Hristos a fost mai mult decât o restaurare a stării de om sănătos trupește. Vindecarea i-a fost oferită ca un dar, ca un har, care nu-l va mai părăsi de acum înainte. „Cel vindecat” este expresia care-l definește nu numai pe slăbănogul redevenit „omul”, ci pe acest om intrat într-o relație de neșters și de neuitat cu Hristos. El nu va înceta de acum înainte să-L mărturisească pe Iisus Hristos, să spună că El este Cel ce l-a făcut sănătos (v. 15). Fiecare dintre noi care ne numim creștini ar trebui să se asemene acestui vindecat din Evanghelie. Întrucât mântuirea pe care am primit-o de la Hristos este ea însăși o vindecare, cea mai mare, cea mai importantă vindecare. În vechea literatură creștină, se folosește adeseori pentru mântuirea pe care ne-a adus-o Hristos o terminologie terapeutică. Înșiși termenii grecești soteria și sozo, folosiți în Noul Testament pentru „mântuire” și „a mântui”, au această conotație terapeutică, însemnând și „vindecare” (salvare), și „a vindeca”. De aceea, nu numai că Hristos este numit în mod obișnuit Doctor (Doctorul sufletelor și al trupurilor), ci sunt „doctori” și toți cei care au primit de la El darul vindecării sufletești și trupești. Mântuitorul Hristos a făcut „doctori” pe Sfinții Săi Apostoli, dându-le puterea de a izgoni duhurile necurate (Mc 6,7; Lc 9,1) și de a tămădui toată boala și neputința (Mt 10, 1 și 8; Lc 9,2; Mc 6,13; Lc 9,6). Această putere va fi transmisă tuturor celor care se vor face asemănători lui Hristos și purtători de Dumnezeu (teofori); astfel, sfinții și părinții duhovnicești sunt adeseori numiți în literatura patristică doctori, iar lucrarea lor asupra celor care vin la ei este descrisă ca o vindecare. Totuși, Hristos rămâne „singurul doctor”, căci prin Apostoli și sfinți, El este totdeauna Cel ce vindecă și mântuiește. Ce bine ar fi ca noi să ne simțim nu niște bolnavi, ci numai cel mult foști bolnavi și să putem mărturisi cu bucurie și cu recunoștință că am primit vindecarea de la Mântuitorul Hristos și că dacă înainte eram, poate, din cauza patimilor și păcatelor, mai puțin decât „oameni”, acum, prin El și numai datorită Lui, suntem „cei vindecați”, adică „cei mântuiți”! Apoi, tare bine ar fi să înțelegem că nu apa scăldătorii Vitezda a vindecat pe slăbănog, ci puterea dumnezeiască a Mântuitorului Hristos. Aceasta ca să înțeleagă cei care aleargă spre locurile despre care merge vestea că ar fi sau ar oferi ceva miraculos. Noi trebuie să stăruim în a-L cunoaște pe Hristos și puterea Învierii Lui. Atunci ne-am da seama cât de aproape este El de fiecare dintre noi și cât de mult El vrea să ne ofere în dar binele de care cu adevărat avem nevoie, cel mai mare bine!

Pr. Cristian Ștefan