Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 7 Mai , 2021

Calea, Adevărul şi Viaţa. Să ne apropiem de Hristos mai mult cu inima

de Pr. dr. Cristian Stefan

Nu trebuie să fii un foarte bun cunoscător în cele ale filosofiei ca să-ţi dai seama că femeia lipsește aproape cu desăvârșire din acest domeniu, unde băr­bații sunt atât de prezenți. Nici în teologie lucrurile nu se pre­zintă cu mult diferite.
Dacă prin filosofie omul caută să se înțeleagă atât pe sine, cât şi universul înconjurător, pe baza datelor extrase de rațiune prin cercetare, străduindu-se să răzbată către un sens anume, dar eșuând în majoritatea cazu­rilor în sfera propriei măr­giniri; teologia, în schimb, răstoarnă perspectiva, întrucât, prin intermediul ei, el încearcă să si­tueze universul şi propria sa existență într-o ordine de dincolo de ele.
Însă, şi teologia se vădește, până la urmă, tot o preocupare a bărbaților, poate chiar având caracter exclusiv, comparativ cu filosofia, spre a nu aminti decât faptul că Sfânta Scriptură, cartea revelației divine, este opera lor cu preponderență.
Există, de altfel, câteva domenii în care prezența bărbatului este semnalată în mod precum­pă­nitor şi care îl definesc în însuși specificul condiției sale. Sunt așa numitele îndeletniciri cu osebire bărbătești: economicul, știința, cultura, poli­ticul sau nefasta ispită a războiului. Pe aceste coordonate, cel mai me­reu prezent şi excelând fie pozi­tiv, fie negativ, este bărbatul, domenii în care prezența fe­minină nu ega­lează nivelul performanțelor băr­bătești nici pe de parte.
În ființa bărbatului acționează stihia puterii, el vădindu-se structural un dominator şi gravi­tând întotdeauna în aproprierea morții. Şi pe Dumnezeu tot bărbații l-au omorât, femeile lipsind din moartea Lui. În doar două situații este semnalată în Biblie prezența feminină în moartea lui Hristos: femeia lui Pilat şi femeia păcătoasă care îi unge capul cu mir şi cu lacrimi îi spală picioarele, ştergându-le cu părul capului său.
Gestul femeii păcătoase antici­pează gestul Mântuitorului de a spăla picioarele ucenicilor, vădind suprema smerire a Crea­to­rului în fața creaturii. Atât Dumnezeu, cât şi femeia se întâlnesc în același punct, în iubire. Dumnezeu se așter­ne dinaintea omului, pogorând, până în cel mai de jos nivel al său, picio­rul, care îi indică obârșia, iar în ace­lași timp femeia urcă şi dobân­dește, prin gestul ei, inima lui Dumnezeu: „iertate sunt păcatele ei cele multe, fiindcă mult a iubit” (Ioan 7,47). Or, cine este iertat de păcate se asea­mănă întrucâtva cu Dumnezeu, Cel singur fără de păcat.
Relația bărbatului cu divinitatea se petrece pe dimensiunea rațio­nală, ceea ce, adeseori, îl prăvălește în eșec sau în necredință de-a dreptul (Cazul Sf. Ap. Toma a fost unul dintre cele fericite). Femeia trăiește această relație pe o cu totul altă coordonată, avându-și calea întru totul deosebită de cea a bărbatului. Ea se mișcă pe dimensiunea sensi­bilității, de aceea înaintarea ei spre Dumnezeu este scutită de poticneli. Calea femeii spre Dumnezeu este cea a inimii, şi aceasta explică faptul că sunt atât de puține cazurile în care femeile îl trădează pe Dumnezeu.
Cele care biruie întunericul şi frica morții şi intră în taina mormântului, înfruntându-i răceala, sunt femeile mironosițe şi tot ele  sfidează te­roarea instaurată de fruntașii iu­deilor, binevestind extraordinarul fapt al Învierii, pășind cu sfială în taină şi răspândind, apoi, în toată lumea mireasma ei.