Calea, Adevărul şi Viaţa - Postul Mare – primăvara sufletului

Postul Mare este cea mai importantă călătorie a anului. La începutul acestei perioade s-ar putea să fim încercați de o combinație ciudată de teamă și de speranță. Poate acea teamă surdă că urmează săptămâni lungi de restricții, că-ți va fi foame, că vei eșua pe parcurs, dar, totuși, în același timp, o speranță tainică, gândul că la capătul acestui drum lung, ceva în tine se va schimba definitiv. Postul Mare nu este o dietă. Trebuie să ne scoatem asta din minte de la bun început. Nu este un concurs de cine mănâncă mai multă mâncare de post sau cine rezistă eroic fară carne și brânză. Postul este o luptă aleasă de bunăvoie, o călătorie spre ceva frumos, așa cum spuneau Sfinții Părinți.

Însă, cum postim corect? Cum ne asigurăm că nu doar bifăm niște zile în calendar, ci chiar creștem duhovnicește? De ce unii Părinți spun că Postul este o armă de temut, în timp ce noi îl simțim uneori doar ca pe o povară grea? Postul trebuie să îl înțelegem că ne învață cum să transformam simpla foame a trupului în hrana vie pentru suflet. Trăind într-o lume a numerelor, fără a ne da seama, aproape toți facem aceeași greșeală. Ne număram caloriile, pașii, banii din cont, orele de somn. Inevitabil aducem această matematică rece și în relația noastră cu Dumnezeu. Mulți credem că postul funcționează ca un automat de cafea. Introduci moneda, adică renunți la carne și lactate, apeși butonul, adică ții toate cele 40 de zile și jos trebuie să se vadă produsul. Dumnezeu îți dă sănătate, îți rezolvă problemele sau te face peste noapte un om mai bun. Însă, postul nu funcționează așa. Aceasta este o abordare pur contabilă, o tranzacție. Postul este o relație. Și, ca în orice relație de iubire, nu este vorba de a bifa căsuțe într-un tabel.

Dacă ne gândim puțin, aflam că postul este menționat peste tot în Sfânta Scriptură. Însuși Hristos a postit. De fapt, Biserica primară, încă din primul secol, așa cum aflăm din scrierile vechi, precum Didahia, a stabilit zile de post: miercurea, ziua trădării lui Hristos, și vinerea, ziua răstignirii lui Hristos. Creștinii ortodocși de pretutindeni păstrează aceste zile și astăzi ca pe o moștenire sfântă. Apoi ne amintim de Mântuitorul Hristos în pustie. După Botez, El a postit 40 de zile. Inițial, primii creștini țineau aceste 40 de zile imediat după Bobotează, în luna ianuarie. Dar, cu timpul, Biserica, în înțelepciunea ei, a mutat această perioadă pentru a deveni preludiul Învierii. Așa s-a născut Postul Mare pe care îl vom începe peste puțin timp. Un creștin ortodox care ține toate zilele și posturile de peste an ajunge să postească mai mult de jumătate din zilele anului. Este un mod de viață, nu o excepție.

Cu toate acestea, există o capcană modernă în care putem cădea ușor cu toții. Știința a început să laude postul. Nutriționiștii vorbesc despre postul intermitent, despre detoxifiere, despre claritate mentală. Este minunat că știința confirmă Tradiția, însă pericolul este să credem că postul creștin este doar un înlocuitor spiritual. Că postim doar ca să slăbim sau ca să fim mai sănătoși. Nu. Postul creștin este renunțarea voită la ceva bun în căutarea a ceva și mai bun. Este alegerea conștientă a luptei. Nu postim ca să-L impresionăm pe Dumnezeu cu performanțele noastre. Postim ca să ne pregătim pe noi înșine să-L primim. Am auzit pe alții din alte confesiuni, spunând: Eu postesc când simt nevoia, renunț la ciocolată sau la jocuri mecanice pentru o săptămână ca să mă apropii de Dumnezeu. Aceasta este foarte bine. Este un post personal, lăudabil. Însă, în Ortodoxie, mai ales în perioada Postului Mare, înțelegerea este puțin diferită, mult mai profundă.

În Biserica de Răsărit nu este vorba despre mine. Tu nu postești, eu nu postesc. Biserica este cea care postește. Întreaga comunitate, întregul trup al lui Hristos, trebuie să intre într-un timp de post. Noi suntem doar invitați să intrăm în acest ritm, să participăm la acest efort colectiv, atât cât ne permit puterile și sănătatea. Nu ești singur în aceasta, nu este o povara pusă doar pe umerii tăi. Este ca într-o orchestră. Când dirijorul dă tonul, toți instrumentiștii încep să cânte o piesă mai sobră, mai gravă. Nu este ceva forțat, nu este o închisoare. Este o mișcare sincronizată a milioanelor de suflete. Sfântul Isaac Sirul spune că trebuie să iubim postul, să nu fim deprimați, să nu stăm cu fețele lungi și triste. Postul este o expediție. Orice relație se adâncește atunci când trecem împreună prin greutăți. Când postești împreună cu Biserica, treci printr-o adversitate comună care te apropie de Dumnezeu și de ceilalți.

Pr. Cristian Ștefan