Calea, Adevărul şi Viaţa / Postul Adormirii Maicii Domnului – un drum al inimii

Postul Adormirii Maicii Domnului este un binecuvântat răstimp în care Biserica ne așază sub ocrotirea celei pe care Arhanghelul Gavriil a numit-o „cea plină de har” (Luca 1, 28), iar Elisabeta, insuflată de Duhul Sfânt, „Maica Domnului meu” (Luca 1, 43). Este un post care nu se distinge prin lungimea lui, ci prin adâncimea lui duhovnicească. El vine în liniștea verii, atunci când creația pare să-și fi atins deplina rodire, iar omul este chemat să-și îndrepte din nou privirea și inima către cele veșnice. 

            Acest post nu este doar o pregătire pentru unul dintre cele mai iubite praznice ale Ortodoxiei. El este un drum al inimii. Un urcuș tainic de la împrăștiere la adunare, de la grija celor trecătoare la dorul după Dumnezeu. Dacă Postul Mare ne însoțește spre Cruce și Înviere, iar Postul Sfinților Apostoli ne întărește în mărturisirea credinței, Postul Adormirii Maicii Domnului ne învață frumusețea unei inimi care Îl păstrează pe Dumnezeu neîncetat înlăuntrul ei.

            Nu este întâmplător că Părinții Bisericii au văzut în acest post o prelungire tainică a Postului Mare. Rânduiala lui liturgică este aproape la fel de aspră, însă duhul lui are o delicatețe aparte. El nu este dominat de durerea pătimirii, ci luminat de nădejdea întâlnirii cu Maica Vieții. De aceea, Biserica ne conduce în aceste zile cu o blândețe maternă, învățându-ne că adevărata nevoință nu începe cu înfrânarea trupului, ci cu liniștirea inimii.

            Într-o lume în care omul este atras necontenit în afară, risipindu-și puterile în nenumărate griji, imagini și cuvinte, Biserica îl cheamă să coboare din nou în adâncul ființei sale. Acolo unde inima încetează să mai alerge după cele trecătoare și începe să-L caute pe Dumnezeu începe adevăratul post. Sfântul Isaac Sirul spune că „inima care a gustat din iubirea lui Dumnezeu nu mai poate fi mulțumită de nimic din cele ale lumii”. Această foame după Dumnezeu este cea pe care Biserica dorește să o trezească în noi în aceste binecuvântate zile.

            Nu întâmplător, acest urcuș se încheie cu praznicul Adormirii Maicii Domnului. Biserica nu vorbește despre moartea ei, ci despre adormire. În lumina Învierii lui Hristos, moartea își pierde stăpânirea și devine trecere spre viața cea fără de sfârșit. De aceea cântăm cu atâta bucurie: „Mutatu-te-ai la Viață, fiind Maica Vieții”. În această singură cântare se cuprinde întreaga nădejde a Bisericii: iubirea lui Dumnezeu, Care biruiește moartea, și chemarea omului la comuniunea veșnică cu Hristos, Izvorul Vieții.

Sfântul Evanghelist Luca ne lasă una dintre cele mai adânci mărturii despre Maica Domnului: „Iar Maria păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa” (Luca 2, 19). În această mărturie se descoperă întreaga frumusețe a vieții ei lăuntrice și taina prin care Dumnezeu pregătește mântuirea lumii.

Inima Maicii Domnului devine altarul tainic și viu al Cuvântului. Ea primește voia lui Dumnezeu cu smerenie, o păstrează cu răbdare și o lasă să rodească prin lucrarea Duhului Sfânt. Mai înainte de a-L purta în brațe pe Hristos, Îl poartă în credință, în ascultare și în iubirea inimii sale. 

Altarul este locul întâlnirii dintre Dumnezeu și om, locul în care Dumnezeu Se dăruiește omului, iar omul își aduce întreaga ființă înaintea lui Dumnezeu. În acest înțeles adânc, inima Maicii Domnului se descoperă ca cel dintâi altar viu al Noului Legământ.

Părinții răsăriteni numesc inima centrul ființei omului, locul în care mintea se unește cu rugăciunea și unde harul lui Dumnezeu lucrează tainic la prefacerea vieții. Sfântul Macarie Egipteanul o numește „palatul lui Hristos”, iar Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae arată că adevărata viață duhovnicească începe atunci când omul își adună întreaga ființă în inimă și o deschide prezenței lui Dumnezeu. Acolo se nasc rugăciunea, pacea, discernământul și iubirea; acolo începe adevărata înnoire a omului.

Aceasta este și una dintre cele mai adânci chemări ale Postului Adormirii Maicii Domnului: redescoperirea altarului inimii. Prin post, rugăciune, tăcere și împăcare cu Dumnezeu și cu aproapele, inima se curățește, se lărgește și se face primitoare pentru lucrarea harului. Ceea ce s-a împlinit în chip desăvârșit în Fecioara Maria începe să rodească, după măsura fiecăruia, și în viața celor care Îi deschid lui Hristos ușa inimii.

Pr. Cristian Ștefan