Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Calea, Adevărul și Viața / Înțelegem partea spirituală a poruncilor lui Dumnezeu?
Vechiul Testament conține, în afară de date despre Facerea lumii, despre originea universului, despre originea omului, referințe despre istoria poporului ales și îndrumări morale. Foarte multe se referă la felul cum trebuia să se poarte acest popor menit ca din sânul sau să se nască Fiul lui Dumnezeu. Aceste legi morale au fost sintetizate în zece porunci de către Moise. În tot Vechiul Testament sunt, însă, mult mai multe porunci decât cele zece. În cele zece au fost doar adunate și sintetizate, rezumate toate. Unele dintre ele erau prevăzute și cu pedepse, dacă nu erau îndeplinite, iar pedepsele erau adesea foarte grele (ex. cineva care și-ar fi bătut părinții trebuia omorât; relațiile nepermise, de ordin intim, între rude, se pedepseau cu moartea). Aplicarea Legii era asigurată de un întreg corp administrativ și religios. Pe vremea Mântuitorului Hristos, centrul religios al iudaismului era Ierusalimul. Acolo se aduceau jertfele. În rest, în localități, în sate, în orașe, erau sinagogi, iar în sinagogi era câte un șef care conducea rugăciunile, cântările, citirile și tâlcuirile din Cartea Sfântă. Cu toate că îi ajuta pe cei săraci, că îi vindeca pe cei bolnavi, că făcea numai bine, neputând cineva vreodată să-L vădească de păcat, totuși, nu toți L-au primit cum se cuvine pe Hristos. De ce nu L-au primit toți cu bunăvoință? Pentru că nu reușeau să înțeleagă partea spirituală a poruncilor lui Dumnezeu. Ei se legau doar de partea materială. Altfel, poporul L-a primit întotdeauna bine. Poporul L-a înțeles mai ușor decât fariseii și cărturarii. Poporul L-a urmat. Deci poporul L-a primit bine. Însă, au fost și dintre aceia care, legați de înțelesul literal al Legii vechi, nu L-au înțeles pe Mântuitorul Hristos, n-au fost de acord cu El. Ajuns o dată să predice într-o sinagogă, El a văzut în fața Sa o bătrână aplecată până la pământ, cu șira spinării anchilozată. Nu putea privi cerul, nici oamenii. Nu vedea decât în jos, pământul. Era de 18 ani sub acest blestem. Lui Hristos i s-a făcut milă de ea și, adresându-i-se, i-a zis: „Ridică-te! Ești vindecată de boala ta”. Imediat, prin minune, femeia care 18 ani mersese aplecată, în baston, cu ochii numai în pământ, a constatat că se poate ridica, că șira spinării i s-a îndreptat și că poate fi și ea ca toți oamenii. Cu toate că ea a fost cuprinsă de o mare bucurie și o mare mulțumire, mai-marele sinagogii nu a înțeles acest act. El știa că în lege se spune că în zi de sărbătoare nu era voie să faci nimic. Or, a vindeca pe cineva în zi de sâmbătă însemna a încălca legea. Era, oare, interpretarea șefului sinagogii dreaptă? În aparență, în literă, da, dar, în adâncime, în duh, nu. Mântuitorul Hristos îi va proba pe loc că o astfel de interpretare a Legii nu era cea dreaptă, răspunzându-i șefului sinagogii: Fățarnice, îmi reproșezi Mie că am redat sănătatea acestei femei legate de diavol de 18 ani, iar voi dezlegați sâmbăta boul sau asinul ca să-i duceți la apa! Oare e mai de valoare un bou sau un asin în fața lui Dumnezeu decât un om? Toți au trebuit să fie de acord cu El. Avea dreptate. Este mai de valoare omul decât animalul. Evanghelistul ne spune că s-au liniștit toți. Că toți au fost bucuroși de această explicație. Prin minunea săvârșită, Mântuitorul Hristos a vrut să arate că a venit pentru oameni și pentru a lor mântuire. N-a venit împotriva oamenilor. A venit să îi ajute. A venit să-i schimbe. Să le vindece nu doar gârbovirea trupească, ci mai ales pe cea sufletească. Să-i facă oameni noi. Să le descopere sensul adevărat al Legii. Să-i scoată din rutină și din îngustime. Să-i facă să înțeleagă că nu formele contează, ci conținutul lor. Șeful sinagogii avea dreptate: în Lege era scris să nu faci nimic sâmbăta. Însă el nu s-a gândit mai departe, că Legea nu putea să oprească de la facerea unui bine, care nu suportă amânare. Mântuitorul Hristos i-a întors la sens. Unii L-au înțeles. Alții nu au putut și L-au răstignit. Dar El a înviat și a dovedit că „litera omoară, iar duhul face viu” (ÎI Cor. 3,6)