Calea, Adevărul şi Viaţa / Icoana Adormirii Maicii Domnului – taina iubirii care nu se sfârșește

Praznicul Adormirii Maicii Domnului ne descoperă una dintre cele mai mângâietoare taine ale credinței noastre: iubirea care izvorăște din Dumnezeu nu se sfârșește odată cu trecerea din această viață, ci se desăvârșește în comuniunea veșnică a Împărăției Sale. De aceea, Biserica privește Adormirea Maicii Domnului prin lumina Învierii lui Hristos și o prăznuiește cu bucurie, ca pe o întâlnire deplină a Maicii cu Fiul ei și cu slava pe care Dumnezeu a pregătit-o celor ce Îl iubesc.

Această taină este zugrăvită cu o frumusețe deosebită în icoana Adormirii. În jurul Maicii Domnului stau Apostolii, adunați în chip minunat din toate marginile lumii; îngerii slujesc în taină, iar în mijlocul lor se află Hristos, purtând în brațe sufletul Preacuratei Sale Maici, înfățișat ca o pruncă înveșmântată în lumină. Este una dintre cele mai adânci imagini ale iconografiei ortodoxe. Cea care L-a purtat în brațe pe Fiul lui Dumnezeu la Betleem este purtată acum de Fiul ei în slava Împărăției. Iubirea care a unit cerul și pământul prin Întrupare își arată acum rodirea deplină.

Icoana Adormirii ne învață că Dumnezeu nu uită niciodată iubirea omului și nici răspunsul pe care acesta îl dă chemării Sale. Fiecare rugăciune, fiecare lacrimă, fiecare faptă săvârșită din dragoste rămân vii înaintea lui Dumnezeu și se prefac în lumină în Împărăția Sa. În această nădejde au trăit sfinții, în această nădejde a adormit Maica Domnului și în această nădejde este chemat să trăiască fiecare creștin.

Privind icoana Adormirii, descoperim și chipul propriei noastre chemări. Viața omului nu se măsoară prin anii pe care îi petrece pe pământ, ci prin măsura iubirii cu care răspunde lui Dumnezeu și aproapelui. Acolo unde iubirea rodește, începe încă de aici viața Împărăției. De aceea, postul acesta ne cheamă să ne curățăm inimile, să ne împăcăm unii cu alții, să ne întărim în rugăciune și să sporim în dragoste, pentru ca și noi să putem pregusta încă din lumea aceasta bucuria întâlnirii cu Hristos.

Maica Domnului rămâne înaintea noastră ca icoana acestei iubiri desăvârșite. Ea continuă să ocrotească Biserica, să mijlocească pentru lume și să-i adune pe toți cei care aleargă cu credință sub acoperământul rugăciunii sale. De aceea, în fiecare seară a acestui post, cântând Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul Bisericii se unește într-o singură rugăciune, atât de dragă sufletului ortodox: „Pentru toți care scapă cu credință întru acoperământul tău cel puternic te rogi, ceea ce ești bună; că noi, păcătoșii, nu avem altă izbăvire către Dumnezeu în nevoi și în necazuri, pururea fiind încărcați cu multe păcate, Maica Dumnezeului Celui de sus”. În aceste cuvinte se adună încrederea fiilor care își află în Maica Domnului ocrotire, mângâiere și călăuzire pe calea către Hristos.

Pe măsură ce înaintăm în viața duhovnicească, înțelegem că Dumnezeu nu ne lasă să străbatem singuri drumul către Împărăția Sa. În iubirea Sa cea fără de margini, Dumnezeu a rânduit ca Maica Domnului să rămână neîncetat alături de fiii Bisericii, ca rugătoare fierbinte, ocrotitoare și mângâietoare a tuturor celor ce o cheamă cu credință. De aceea, evlavia față de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu izvorăște firesc din însăși viața Bisericii și însoțește neîncetat rugăciunea credincioșilor.

În timpul Postului Adormirii Maicii Domnului, această apropiere se face și mai simțită prin frumusețea paracliselor pe care le cântăm. De veacuri, ele au devenit glasul inimii ortodoxe. În ele se adună bucuriile și durerile oamenilor, nădejdile și neputințele lor, mulțumirea și pocăința, iar toate sunt încredințate cu dragoste celei care nu încetează să fie Mamă pentru cei ce aleargă cu credință sub acoperământul rugăciunii sale.

Maica Domnului nu oprește niciodată privirea oamenilor asupra ei înseși. Întreaga ei viață este o călăuzire tăcută către Hristos. Așa cum la nunta din Cana Galileii a spus: „Faceți orice vă va spune” (Ioan 2, 5), tot astfel și astăzi îi călăuzește pe cei ce o iubesc spre ascultarea Evangheliei, spre viața Bisericii și spre împărtășirea cu Hristos, Fiul ei și Mântuitorul lumii.

Într-o vreme în care inimile sunt adesea împovărate de grabă, neliniște și însingurare, Maica Domnului rămâne limanul liniștii și al nădejdii. Ea ne învață răbdarea care rodește, tăcerea care ascultă, rugăciunea care deschide Cerul și iubirea care nu caută folosul propriu, ci se dăruiește fără măsură. Sub acoperământul ei, fiecare redescoperă pacea inimii și îndrăznește să înainteze cu încredere pe calea credinței.

Pr. Cristian Stefan