Calea, Adevărul şi Viaţa / Cum să transformăm Spovedania dintr-un interogatoriu chinuitor într-o întâlnire vindecătoare cu Hristos?

Suntem în perioada Triodului, o perioadă în care suntem chemați la a gândi mai mult la pocăință, la acea stare transformare a sufletului pornită prin schimbarea minții, a gândului. Taina care ne este rânduită și ne ajută în acest sens este Spovedania. Multă lume ocolește această Taină, întrucât crede că preotul nu ar trebui să știe toate lucrurile și frământările interioare ale oamenilor sau privesc această Taină ca pe un simplu interogatoriu sau ca pe un raport de poliție. Spovedania nu este niciun raport medical, ci o Taină. Sensul Spovedaniei nu este informarea preotului, ci vindecarea sufletului. Nu este o listă seacă de infracțiuni, ci esența Spovedaniei este pocăința, care în limba greacă este numită „metanoia” și se traduce cu „schimbarea minții”. Altfel spus, nu este suficient să spui da, am făcut asta. Aceasta este doar o constatare. Pocăința înseamnă a striga din adâncul inimii: „Doamne, iartă-mă, îmi pare rău că Te-am rănit. Nu mai vreau să fiu așa. Vreau să mă schimb”. Iar dacă te-ai apropiat de Taina Spovedaniei cu această durere a inimii, Taina a început să lucreze. O realitate importantă ce trebuie arătată este că preotul nu este decât un simplu martor între penitent și Hristos. Adică, nu te spovedești lui, ci te spovedești lui Hristos! De aceea, nu trebuie să te uiți la fața preotului, ci la inima ta, întrucât Mântuitorul Hristos stă nevăzut și așteaptă nu scuze, ci lacrimi interioare. Preotul este ca un medic la urgențe, care a văzut atâtea răni și infecții, încât nu i se mai pare nimic neobișnuit. Dimpotrivă, preotul se bucură când vede pe cineva care are curajul să-și scoată cancerul sufletesc afară. Când venim la Spovedanie, venim să întâlnim un prieten față către față. Nu venim ca să fim judecați, ca să fim condamnați, nu venim terorizați la gândul ce urmează să se întâmple. Venim la Cel care, fiind Dumnezeu, dincolo de suferință, dincolo de moarte, a ales, din dragoste pentru noi, să devină om, să ia asupra Sa tot destinul nostru uman și să-și dea viața pentru noi. Viața și moartea Sa este dovada dragostei Sale față de noi, încât putem să venim la El, chiar dacă suntem buni sau răi, nădăjduind că El ne va primi cu brațele deschise, căci dacă cineva ar fi să plângă pentru nevrednicia și păcatele noastre, Acela este Hristos, Care ar face-o din compasiune, din milă, din dragoste și cu disponibilitate, după cum i-a spus într-o viziune unuia dintre păcătoși: „Că, dacă ar fi un singur păcătos în lume, ar deveni din nou om și ar muri din nou pentru el, pentru că nu poate îndura gândul pieirii cuiva.” Acesta este Dumnezeul, Hristosul, la Care venim atunci când pornim spre Spovedanie pentru mărturisire. Venim la Acela Care este deschis către noi cu toată viața și moartea Sa. Acela care ne așteaptă să venim pentru a fi vindecați, consolați, sprijiniți, nu pentru a fi judecați și nu pentru a fi condamnați. Ar mai fi de spus că există și două feluri de rușine față de Taina Spovedaniei. Rușinea care vine de la diavol, care te face să taci la Spovedanie, să ascunzi unele păcate. Aceasta face Spovedania invalidă și duce la moarte. Însă, există și rușinea mântuitoare, care este acea sfială sfântă, acea durere a inimii că l-am supărat pe Dumnezeu. Aceasta duce la viață. Nu trebuie lăsată frica să ne țină departe de Potir. Chiar dacă omul nu are un duhovnic stabil, se poate merge la preotul de la parohie. Trebuie început de undeva. Cu timpul, Dumnezeu vă va scoate în cale pastorul potrivit sufletului vostru. Spovedania este al doilea Botez. Este baia lacrimilor. Trebuie să îndrăznim. Hristos așteaptă să ne ia povara! Când noi ne mărturisim, Dumnezeu uită păcatul. Și ceea ce Dumnezeu a uitat, nimeni nu mai poate să ne aducă pentru a fi judecați.

Pr. Cristian Ștefan