Calea, Adevărul şi Viaţa / Care va fi întrebarea decisivă la Judecata de Apoi?

La Judecată Dumnezeu nu ne va întreba câte diplome am avut, câți bani am strâns sau ce funcții am ocupat. Părintele Arsenie Papacioc spunea că întrebarea cutremurătoare va fi una singură: „De ce nu ai iubit?” Nu i se va cere omului socoteală de câtă avere a strâns, de câtă putere a avut sau ce titluri a purtat. Nu i se va cere câți oameni l-au aplaudat sau câți oameni l-au lăudat. Întrebarea va fi aceasta: „Ai iubit? Și dacă nu ai iubit, de ce nu ai iubit?” Apoi, părintele dă răspunsul, adăugând ca o explicație dureroasă: „Pentru că am dușmănit, pentru că am vorbit de rău, pentru că am fost răi, pentru că am judecat”. Aceste cuvinte au puterea de a zdrobi orice iluzie pe care ne-o facem despre viață, pentru că noi oamenii suntem foarte pricepuți să ne construim justificări. Spunem adesea am muncit, am suferit mult, am luptat, am fost corect. Dar dacă toate acestea nu s-au tradus în iubire, ce folos au avut? Sfântul Apostol Pavel a scris în Epistola către Corinteni: „De aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am, facutu-m-am aramă sunătoare și chimval răsunător. Și de aș avea darul proorociei și tainele toate le-aș cunoaște și orice știință și de aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Și de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește” (I Cor. 13,1-3). Aici este înțelesul: fără dragoste totul este gol. Dar ce înseamnă să iubești și de ce este atât de greu? Întrucât iubirea nu este un sentiment dulceag, trecător, ci o lucrare lăuntrică, o alegere zilnică. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că iubirea este rădăcină și izvorul tuturor virtuților, subliniind că adevărata dragoste nu caută ale sale, nu se mândrește, nu se aprinde de mânie, ne se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Aceasta este iubirea la care suntem chemați. Când părintele Arsenie Papacioc întreba: „De ce nu ai iubit?”, el nu vorbea despre o lipsă de sentimente, ci despre toate acele gesturi, atitudini, care arată că am înlocuit iubirea cu altceva. În loc să iubim, am dușmănit, în loc să iubim am judecat, în loc să iubim am vorbit de rău, în loc să iubim am cultivat răutatea. Și atunci cum am putea răspunde la o astfel de întrebare? Să ne gândim cum ar arăta viața noastră dacă astăzi ar veni judecata? Câte momente am putea arăta înaintea lui Hristos în care am iubit cu adevărat? Și câte momente ar fi acoperite de urmele dușmăniei, ale vorbirii de rău și ale răutății? Este o întrebare cutremurătoare, pentru că ne obligă să privim viața nu prin ochii noștri, ci prin ochii lui Dumnezeu. De aceea, Duminica Înfricoșătoarei Judecăți nu are rolul doar de a ne înfricoșa, ci de a ne arăta cât de importantă și frumoasă este virtutea dragostei, realitate spusă atât de minunat de către părintele Efrem din Arizona: „Iubirea este cea mai frumoasă floare din grădina virtuților care alcătuiesc discernământul. Ea este cea mai aprinsă culoare din curcubeul cerului evanghelic; cel mai scump mărgăritar din coroana credinței; cheia care deschide toate ușile purtării omenești; leacul care vindecă toate bolile sufletului și ale trupului; oglinda în care se răsfrâng o mie de străluciri ale lui Dumnezeu; surâsul plin de bucurie al primăverii; cea mai melodioasă notă a vieții; imnul evanghelic și îngeresc al Raiului. Un sfânt spunea: „Doamne, fă-mă să ajut, nu să fiu ajutat. Fă-mă să iubesc, nu să fiu iubit. Fă-mă să înțeleg, nu să fiu înțeles!”. Iubirea pe care ne-a învățat Domnul – nu cea schimonosită și denaturată de oameni – este expresia jertfei, este un miros de bună mireasmă duhovnicească, este un rod al inimii și un prinos al liberei alegeri. Iubirea nu înseamnă ce dai, ci cum dai. Iubirea nu este numai întinderea mâinii și cu asta să se încheie totul, ci dăruirea inimii – aceasta are însemnătate. Dacă știi să te împarți pe tine însuți, știi să iubești. „Căci cel ce dă cu voie bună îl iubește pe Dumnezeu” (ÎI Cor. 9,7), spune Sfântul Apostol Pavel corintenilor. Dumnezeu iubește pe cel milostiv care dăruiește cu osârdie, cu fața bucuroasă, dar și de bunăvoie.” Cât de bine și de frumos ar fi să înțelegem cât mai mulți aceste cuvinte!

Pr. Cristian Ștefan