Calea, Adevărul șă Viața / Să punem în practică ceea ce știm

Un învățător de Lege, un personaj foarte important în ierarhia valorilor vremii Mântuitorului Hristos, o autoritate în interpretarea Scripturii, o instanță care pronunță verdicte infailibile în materie de legislație civilă și teologică, și, desigur, și în problemele morale, i-a pus o întrebare Fiului lui Dumnezeu, cu gând de a-L ispiti, zicând: „Învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viața de veci?” Iar Hristos a zis către el: „Ce este scris în Lege? Cum citești? Iar el, răspunzând, a zis: «Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul tău și din toată puterea ta și din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți». Iar El i-a zis: «Drept ai răspuns, fă aceasta și vei trăi»” (Luca 10, 25-28) Învățătorul de Lege i-a dat răspunsul, combinând cu ușurință și pe loc texte din cărțile Levitic, Deuteronom și Iosua. Nu i-a rămas dator lui Iisus, făcându-i imediat dovada că își merita titlul de învățător de Lege. Însă, în fapt, s-a lăsat prins în propria sa cursă.

Răspunzându-i printr-o întrebare: „În Lege ce-i scris? Cum citești?”, Mântuitorul Hristos a vrut să îi arate că i-a sesizat viclenia. Ce ar fi vrut el? Ca Hristos să îi dea un alt răspuns? Ca să îl acuze apoi că este împotriva Legii? Sau să îl acuze că nu cunoștea Legea, adică cele cinci cărți ale lui Moise și, desigur, și celelalte cărți din Vechiul Testament, care constituiau autoritatea supremă în Israel? Mântuitorul Hristos l-a pus să-și dea singur răspunsul, ca să nu mai aibă de ce se lega. Cui să mai obiecteze? Și învățătorul de Lege l-a dat. Combinația lui de texte și felul cum a luat câte ceva din fiecare dezvăluiau un specialist, un profesionist. Abia acum îi va răspunde și Hristos: „Drept ai răspuns, fă aceasta și vei trai”. Era ca și cum i-ar fi zis: Vezi că știai tu însuți ce ai de făcut? De ce ai vrut că să mă ispitești? Căci de răspuns nu aveai nevoie. I-a răspuns însă mai delicat! Dincolo de toate acestea, trebuie să observăm că învățătorul de Lege a pus o întrebare bună. Întrebarea în sine, dacă nu ținem seama că a vrut să fie doar o ispitire, este esențială. El nu a întrebat ceea ce trebuie să știe sau să creadă.

Acestea le știa. Și era credincios. De altfel, pe vremea aceea toată lumea credea, mai mult sau mai puțin, dar toți credeau. Important era să crezi în puterea lui Dumnezeu, în faptul că El poate face minuni, că poate realmente interveni în destinele oamenilor. Cel mai important era să crezi drept, să nu amesteci credința cu superstiția, să nu pui pe seama lui Dumnezeu ceea ce trebuia pus pe seama altcuiva. Să nu lupți împotriva lui Dumnezeu. Să nu-L ignori. Să nu-L blestemi. Să nu te lepezi de El, știind că există. Să nu te superi pe El. Să-i respecți poruncile. Nici Mântuitorul Hristos n-a venit în societatea iudaică să propovăduiască credința în Dumnezeu, ci dreapta credință în Dumnezeu, fidelitatea față de El. A venit să-L explice pe Dumnezeu, să-I arate adevărata față care ajunsese în imaginea lor cam distorsionată, falsificată. Cu toate că învățătorul de Lege știa răspunsul, Mântuitorul îl va fi pus să-l repete și pentru că, probabil, nu prea punea în practică ceea ce știa. Poate că nu ar fi cu totul inexact să credem că, deși cu gând de ispitire, totuși va fi pus întrebarea și cu o legitimă curiozitate, dacă nu chiar cu ascunsă neliniște. Dacă avem totul în Scriptură, de ce a mai venit acest Nazarinean? Ce așteaptă El în plus de la noi? Mântuitorul, procedând pedagogic, l-a lămurit că nu trebuia să se aștepte la prea mult în plus, din punctul de vedere al cunoștințelor. Dar i-a atras atenția asupra împlinirii poruncilor. Fă ceea ce știi că trebuie făcut, nu încerca să răstălmăcești învățătura. Nu încerca să o aplici formal în viața ta.