Bursa vorbelor / Gust amar

Am 1 leu in buzunar. E OK, imi pot lua o cafea, chiar daca nu-mi ajunge „averea” sa iau si lapte condensat. Pentru gust. Gustul e amar, oricum. Dimineata. Somn putin, oboseala cat incape. Apa pan’ la glezne. Grabesc pasii, magazinul de unde-mi iau cafeaua cea de toate zilele e aproape. La scara blocului, un cersetor. Din acela adevarat, fara un picior. Isi striga-n lume disperarea, nevoile, foamea. Sunt o egoista! Ma gandesc ca mai bine-l ocoleam. Eram precisa ca nu voi putea trece pur si simplu pe langa el, fara a-l lua in seama. Nu ma tem de blesteme. Insa niciodata nu am putut trece pe langa un om amarat fara sa-l ajut, mai ales atunci cand imi cerea ajutorul. Pe vremea cand sedeam la Bucuresti, aveam un prieten cersetor. Statea la gura de metrou si striga cat il tineau puterile dupa ajutor. Zilnic, schimbam cateva vorbe, ii dadeam ceva maruntis, el imi dorea o zi buna, eu, la fel. Pana am aflat ca omu’ avea pensie, garsoniera etc. Apoi, nu i-am mai dat nimic. Iritat, dupa cateva dati in care am trecut pe langa el fara a-l mai baga in seama, a inceput sa ma blesteme si sa-mi loveasca picioarele cu toiagul pe care-l avea in dotare. Cum ziceam, gust amar. Pe care-l am si acum, si nu din cauza cafelei fara lapte, fara zahar. Pe care oricum nu mi-am luat-o, ca am trecut, in fata blocului, pe langa un cersetor. Monika KRAJNIK