Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 5 Ianuarie , 2026
Bilanț parlamentar (1): 61 de inițiative, modificări și completări de legi
În cifre seci, bilanțul meu parlamentar din 2025 arată astfel: 61 inițiative legislative; 25 declarații politice; 96 întrebări; 14 interpelări adresate prim-ministrului: 11 luări de cuvânt în plen (în cadrul a 97 de ședințe); 15 moțiuni; 3 interpelări.
Azi, despre cele 61 de inițiative legislative, dintre care două au fost promulgate ca legi. Altele își urmează procedura parlamentară, chiar dacă rata de succes a opoziției este scăzută într-un parlament în care coaliția de la putere deține 70% din voturi.
Au fost și situații în care unele dintre propunerile noastre pentru legi bune au fost respinse și apoi – după o coafare sumară – au fost re-propuse de către putere. Dar eu am susținut orice lege bună, indiferent din partea cui venea.
Nu m-am rezumat doar la sănătate, domeniu în care activez, având și inițiative privind justiția, fiscalitatea, sportul, agricultura, legislația muncii. Voi ilustra cu câteva exemple, concretizate în inițiative, modificări sau completări de legi.
• B756/2025 – completări la Legea sănătății (nr. 95/2006) și Codul muncii (nr. 53/2003), cu accent pe reguli mai clare și protecție în sistem.
• B760/2025 – propunere de ajustări legislative pentru completarea Codului penal (Legea nr. 286/2009), privind protecția ordinii publice și combaterea fenomenelor infracționale.
• B761/2025 – propunere pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 (executarea pedepselor și măsurilor privative de libertate), vizând funcționarea sistemului penitenciar și a procesului de reintegrare.
• B757/2025 și B755/2025 – inițiative de modificări ale Codului fiscal (Legea nr. 227/2015), vizând așezări mai corecte ale sarcinilor fiscale și eliminarea unor vulnerabilități.
• B697/2025 – inițiativă pentru plata creanțelor comerciale de către instituțiile publice, în relația stat–mediu economic și creșterea disciplinei financiare.
• B754/2025 – modificarea Legii educației fizice și sportului (nr. 69/2000), astfel încât în domeniul sportului să existe finanțare și funcționare corecte.
• B723/2025 – propunere privind prevenirea și combaterea deșertificării și degradării solului, un subiect strategic pentru agricultură și securitatea alimentară.
Costache Chertif - Senator AUR