Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 13 Noiembrie , 2015

Biblioteca de idei / „Motivul cuiului în literatură”

de Teodor Ardelean

Nu ştiu să se fi scris o exegeză despre „motivul cuiului în literatură”. Dar mi-aduc aminte de o scenetă a Grupului „Divertis” de la Iaşi, „performată” prin ’83 pe scenele studenţeşti. Un individ încerca să bată un cui, iar şeful nu era de acord cu „acţiunea”. Pe peretele din „Răsărit” nu era „indicat” să-l bată, ca să nu-l supere pe „Marele Prieten”. Pe cel de „Apus” nu era „potrivit”, pentru că exista pericolul să tot treacă „dincolo”, la „capitalişti”...

E cunoscută de mulţi întâmplarea de la Craiova, din anii de glorificare a lui Ceauşescu. Pe o jumătate de pagină, ziarul judeţean „Înainte” îl preaslăvea pe „marele cârmaci”, iar pe jumătatea de „jos” a rămas „uitat” un foileton cu titlul „Nimeni nu-i bătut în cuie!”. Evident că toţi şefii propagandei doljene au avut „cucuie” în zilele următoare, căci şi-au bătut capul de pereţi în semn de iertăciune. Cei consideraţi mai vinovaţi au fost chiar „crucificaţi”!

Dar cea mai cunoscută poveste despre CUI este cea a „Cuiului lui Pepelea”, cu învăţătura de minte adecvată: „Să te fereşti de cui străin în casa ta!”, dar şi cu adagiul „Cuiul este păcatul, iar Pepelea... Diavolul!”. Căci, pentru un cui, omul şi-a pierdut liniştea, casa şi viaţa.

Recent, fiind gratulat la Carei de către PSS Justin Sigheteanul cu „Crucea Voievodală Maramureşeană”, scriitorul basarabean Nicolae Dabija a dat o nouă interpretare cuiului.

Absolut superbe rostirile academicianului de la Chişinău: „Când părinţii mei erau tineri, se rugau în fiecare seară la peretele cu icoane, împreună cu buneii mei. Când am venit eu pe lume, icoanele nu mai erau la locul lor, le luaseră bezbojnicii transnistreni şi le puseseră pe foc. Părinţii şi buneii mei se rugau mai vârtos către acelaşi perete, unde mai rămăseseră doar cuiele. Eu am crescut în dragoste creştină, rugându-mă la cuiele ce-au sprijinit cândva icoanele. Deci, cuiul mi-a fost reazem şi speranţă, încredere şi forţă...”.