Biblioteca de idei. După treizeci de ani…

Mă simt binecuvântat de la Dumnezeu și de la Neamul Meu pentru multele clipe istorice trăite în cei 70 de ani de viață pe care i-am simțit mereu ca darul cel mai minunat de la Părintele Veșniciilor. Au fost momente rare, înălțătoare de suflete, mistuitoare de inimi, când emoțiile îți cuprind toate mădularele trupului și te îmbracă în haina vibrației cosmice.

Îmi aduc aminte că, în urmă cu 30 de ani, mai exact la 27 august 1991, mă aflam la Chișinău spre a pregăti inaugurarea Bi­bliotecii Transilvania, prima fi­lială de carte românească a Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu” în capitala fostei Ba­sarabii Române, la acel moment structură teritorială a „măreței” Uniuni Sovietice. Trecusem cu greu miile de cărți ce urmau să completeze prezența limbii române, insignifiantă (0,01 %!) la ea acasă! Anterior, în ianua­rie același an, de Ziua lui Eminescu „plantasem” o troiță dedicată Orașului din Răsărit de Uniunea „Vatra Românească” și lucrată cu migală și talent artistic de Alexandru Perța-Cuza din Târgu Lăpuș. În ambele ocazii, a fost o minune că armatele sovietice de pe fron­tieră ne-au permis trecerea, iar realizarea noastră o pot traduce atât în lucrarea speranței din sufletele noastre (speranță însoțită de rugăciuni reale!), cât și în demoralizarea ofițerilor și solda­ților aduși pe o fâșie de graniță de la mii de kilometri depărtare și martori activi ai pericolului dezmembrării unui Imperiu mult prea eterogen și fals arti­culat. În plus, cred că au fost impresionați și de limba rusă folosită de noi, căci toți învă­țasem această limbă mulți ani în școală, eu personal chiar exce­lând la acest capitol în timpul liceului.

S-a întâmplat neprevăzut, așa cum se petrec de regulă stările de lucruri când încep noile capitole de istorie, ca în noaptea de 26 spre 27 august 1991 arma­te­le sovietice să pătrundă „înmul­țit” spre a stinge mișcarea de independență născută la Vilnius și în toată Lituania. Românii din Chișinău, în frunte cu bravii lor intelectuali ce luptaseră pentru Limbă – cu – grafie – latină, au aglutinat repede câteva zeci de mii de inimoși protestatari, veniți cu lozinci improvizate rapid, dintre care se detașa, re­petitiv, textul dur, adresat unor autorități încă în funcțiune… „Jos mâinile de pe Lituania!”.
Totul s-a petrecut atât de repede încât, privind derularea (venirea grupurilor de manifestanți, instalarea tribunei și a ampli­ficării, organizarea succesiunii vorbitorilor…) am avut impresia că totul seamănă ca un foc ce pornește năvalnic după ce o vreme a lucrat aproape „stins”, mocnit cum se zice în limba acestui popor al nostru, destinat să se despartă frate de frate printr-un rău ce i-a fost cândva simbol de unitate – Prutul. De fapt, chiar foc a fost în realitate, căci după Ion Hadârcă, Ion Ungureanu, Nicolae Dabija au venit la rând Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Valeriu Ma­tei, Vasile Șoimaru, Alexandru Moșanu și alții, toți antrenând, ca niște atleți de vorbe sfinte, acele sintagme care să însufle­țească participanții, spre a da semn, nu doar că Tătucii de la Moscova trebuie să lase popo­rul lituanian să-și aleagă liber soarta, ci și spre a avansa, pentru prima dată Ideea INDEPEN­DENȚEI pentru Republica Mol­dova.
Cum se întâmplă în astfel de momente de fierbere populară, după discursuri liderii s-au retras și au proclamat în Parlament Independența Republicii Moldova! Am avut și eu privilegiul să fiu acceptat spre finalul lanțului de „mesageri”, dar deși am avut un cuvânt foar­te bine ornat cu aplauze n-am avut câștig de cauză! Evident că eram în ton cu „separarea de Uniune”, dar folosisem accentuat sintagme „mai grele”: „Unirea cu Țara!” „Unirea cu Patria Mamă!” ș.a., care, deși au provocat strigăte de entuziasm într-o parte a mulțimii, gene­rând lozinca înflăcărată „Unire – Unire – Unire frați români!”, n-au putut îmbrăca haina unui consens public, ziua încununând Calendarul cu semni­ficația Independenței.

După 30 de ani, deși încă sunt înălțat că am fost participant activ la proclamarea Indepen­denței Republicii Moldova la 27 august 1991, regret că n-am fost martor la Ziua Unirii Basa­rabiei cu România! Dar spe­ranța rămâne!