Biblioteca de idei / Diarium Academicum Septentrionis (CXXXI)

·        Noiembrie 1896. După cum declară nepoata sa, Elena Maria Șorban, Guilelm Șorban a înregistrat primul său mare succes, cântecul Mai am un singur dor pe versurile lui Mihai Eminescu, când avea 20 de ani. A fost compus în casa lui George Pop de Băsești, rudă și protector. Mai mărturisește într-un documentar că bunicul „cutreierase satele de pe valea Someșului și de pe valea Mureșului, a cunoscut așezările Sălajului, ale Chioarului, a revenit ani de-a rândul în Țara Hațegului, în Țara Moților, în Făgăraș și a pătruns până sus în Maramureș. A notat jocuri, doine, colinde, balade, ca și ritualul muzical al botezurilor, nunților și bocetelor, căutându-le obârșiile, tradițiile, dialectele, asemănările și deosebirile. Cu trecerea anilor, substanța acestei lumi sonore s-a prefăcut în suflet și atitudine, într-o magmă emoțională ce nu mai lua forma modelului, ci se transforma în modelul unor melodii ce aveau să pătrundă în sensibilitatea colectivă ca în propria lor matcă”.

·        1897. Autograf de la Simeon Florea Marian (1847-1907), preot, folclorist și etnograf, pe pagina [III] a cărții Ornitologia poporană română, Tom I, Cernăuți, Tipografia lui R. Eckhardt, 1883: „Mult iubitului meu șef Dlui/ Ștefan de Repka/ director la gimnaziul din Suceava/ în semn de stimă și/ venerațiune/ S. Fl. Marian/ 1897”. Lucrarea se află în Secția Colecții speciale a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”.

·        1897. La Sibiu se tipărește lucrarea monografică Alexandru Roman scrisă de I. Dinurseni.

·        17 ianuarie 1897. A plecat pe drumul eternității preotul greco-catolic, filologul și folcloristul Grigore Silași, membru de onoare al Academiei Române din 13 septembrie 1877. S-a născut la 27 ianuarie 1836, la Beclean, în familia protopopului Vasile Silași. Studii liceale la Năsăud, Dej și Cluj și teologice la Blaj. În 1862 și-a luat doctoratul în teologie la Colegiul „Sf. Barbara” din Viena, unde în următorii zece ani a funcționat ca preot (hirotonit de Alexandru Șterca Șuluțiu) și vicerector. A condus Societatea Literară a Studenților Români Teologi și a editat revista „Sionul românesc – foie bisericească, literară și școlară” (1865-1867 și 1871-1872). A participat la întemeierea Societății România Jună și la întrunirile acesteia (Președinte era Ioan Slavici, iar bibliotecar Mihai Eminescu). În cei zece ani petrecuți în Viena a făcut și studii temeinice de limbă, literatură și folclor, fapt care l-a ajutat ca, la întoarcerea în țară, să poată ocupa postul de profesor de limba și literatura română la Universitatea din Cluj (1872-1886). Va participa, alături de Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, I.G. Sbiera ș.a., la Serbările de la Putna din 15 august 1871. Își concentrează viața în direcția afirmării națiunii române. A condus timp de patru ani Societatea studențească Iulia și a fost președinte al Despărțământului Cluj al ASTRA. De la catedră a insuflat ideea descendenței nobile a poporului român și a cultivat sentimentul mândriei naționale. Preda: gramatică, fonetică, morfologie, sintaxă, ortografie, dialectică și istoria limbii române. Avea o înclinație deosebită față de literatura scrisă, era foarte interesat de istoria literară, folcloristică, creația lirică românească, teatrul românesc, creația populară. Stăpânea limbile: greacă, latină, franceză, maghiară, germană, arabă. A avut discipoli valoroși: Petre Dulfu, Virgil Onițiu, Silvestru Moldovan, Teodor Mihali, George Coșbuc ș.a. A colaborat cu materiale interesante la diferite reviste. A editat unele manuscrise vechi. Este considerat în istoria literaturii mentorul scriitorului Petre Dulfu, student de excepție, care debutase încă din 1873 în revista „Familia” din Pesta, condusă de Iosif Vulcan. Mai mult, profesorul Grigore Silași, care era în relație cu Vasile Alecsandri, i-a scris acestuia o recomandare și i-a trimis câteva din încercările literare ale poetului din Tohat. Urmare a funcționării acestei „triplete literare Silași – Alecsandri – Petre Dulfu”, în 1881, Petre Dulfu își susține doctoratul cu o teză despre Bardul de la Mircești, prima monografie documentată despre Vasile Alecsandri. Urmare și a mentoratului dascălului Grigore Silași, Petre Dulfu va traduce în română pe Euripide, iar George Coșbuc pe... Dante!

·        24 ianuarie 1897. Din Șișești, de la Vasile Lucaciu pleacă o nouă scrisoare către Vasile Mangra, care începe cu aprecierea categorică: „Foarte frumos ați prezentat Tribuna Poporului!” și continuă cu îndemnul: „Ar fi bine să inaugurăm o acțiune energică și covârșitoare, ce nu se poate face fără o consfătuire a mai multor fruntași de ai noștri, din partidul național, care să adreseze un cuvânt public către națiune, desfășurându-i programul de acțiune și începând numaidecât lucrarea în acel sens”.

·        12 aprilie 1897. Din Arad, Vasile Mangra îi scrie Părintelui Vasile Lucaciu. (Colecția de documente Vasile Lucaciu de la Muzeul Unirii din Alba Iulia).