Biblioteca de idei / Diarium Academicum Septentrionis (CXXIV)

31 mai 1892. (După unele surse - 28 mai). La Viena, în sala Clubului Hohenworth, Vasile Lucaciu le vor­bește celor 300 de delegați veniți în capitala Imperiului Austro-Ungar cu Memorandumul către Împărat: „Fra­ților, de vom pieri noi care am venit la Viena ca reprezentanți în număr de peste trei sute de oameni, nația noastră nu va pieri, pentru că acasă mai sunt două milioane nouă sute douăzeci și nouă de mii de români... Azi vorbim înaintea Europei!”.
4 iunie 1892. Constanța de Dunca-Șchiau îi trimite lui George Barițiu un stilou de aur, cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani.
20 octombrie 1892. Din Viena „Tinerimea română academică” îi scrie „iubitului și adoratului luptător național” Vasile Lucaciu: „Pe când cu înaltă mândrie, priveam mărețele tale fapte de redeșteptare națională, pe atunci deodată ne indignarăm până în adâncul inimii de actul murdar îndreptat contra Ta – splendid luceafăr – și prin Tine în contra întregii românimi, din partea slugarnicului prelat, o inimă neagră, lipsită de orice simț național”... „Și când totuși noi junimea academică, în inima căreia există adevărată sinceritate și entuziasm, venim și Te ru­găm... a primi asigurarea, admirația stimei, iubirii și devotamentului nostru...” „Iar pe tine falnic augur care ne prevestești un viitor auriu ca mândrul soare și revindecarea drepturilor răpite – Te asigurăm că vrednic te vom urma... cu Tine dim­preună până atunci vom lupta contra duș­manului pentru sfânta noastră cauză, până când sau laurii victoriei vor împodobi frunțile noastre sau gâdele ne va stinge la toți viața”.
29 noiembrie 1892. Ioan Rațiu și Vasile Lucaciu au întâlniri la Bu­curești cu conducerea „Ligii Culturale”. Reprezentantul diplomatic al Franței, Gustave de Countouly, raportează ministrului său că vizita celor doi ardeleni „a întărit și mai mult legăturile dintre patrioții români din Transilvania”. La Banchetul oferit cu această ocazie au participat: V. A. Urechia, Barbu Șt. Delavrancea, Petru Poni, Dimitrie A. Sturdza, Nicolae Filipescu, Grigore T. Brătianu ș.a.
25 decembrie 1892. Poetul George Coșbuc îi dedică lui Vasile Lucaciu poezia Părintele Vasile Lucaciu, publicată în ziarul „Tribuna”: „Neînfrânt erou din luptă’n luptă/ Tu poartă steagul biruind/ Te admiră dece milioane/ Din Tisa până în Pind/ Bordei, palat, acum răsună/ De a tale fapte vitejești,/ Și nasc sublimele iluzii/ În inimile românești,/ Te luptă nobilă odraslă/ Precum străbunii s-au luptat/ Pe lângă tine, tot românul/ Se simte brav soldat/ Nu vei cădea decât atuncia,/ Tu primul între patrioți/ Când vei vedea cum cad/ în giuru-ți/ Triumfători, soldații toți!”. („Tribuna”, an IX, nr. 289, p. 1154). Alături de G. Coșbuc, semnează dedicația mai mulți români printre care și Andrei Bârseanu.
31 decembrie 1892. În semn de prețuire și stimă pentru lupta sa în cauza națională, George Coșbuc îi scrie părintelui Vasile Lucaciu poezia intitulată Părintelui Vasile Lucaciu. La această „închinare” pu­blicată în „Tribuna” din Sibiu au subscris și Nicolae Iorga, Bogdan G. Enescu, Andrei Bârseanu, Aurel Eliad și mulți alții.
1893. Nicolae Densușianu alcă­tuiește un „Chestionar despre tradi­țiu­nile istorice și anticitățile teri­to­riilor locuite de români”. În Maramureș, s-a păstrat dovada răspunsurilor pe care
le-au dat cinci dintre informatori”, cu ajutorul „cule­gătorului” Petru D. Bilțiu, învățător. În lucrarea Cartea Ieudului, Vasile Vetișanu-Mocanu oferă fragmentar mărturisirile „culese din gura bătrânilor necărturari din Ieudul Marmației...” (p. 222-225).
1893.  După călătorii în Franța și Germania, episcopul de Lugoj, Victor Mihalyi de Apșa, conduce pelerinajul românilor la „jubileul Sfinției Sale Pontificelui Leo al XIII-lea. Pentru meritele câștigate de episcopul Victor în dieceza Lugojului a fost numit de Papa Leo „prelat domestic, asistent la tronul pontifical și conte roman”.
1893.  Ioan Mihalyi de Apșa inițiază un schimb de scrisori cu istoricul György Petrovay, cu origini mara­mureșene, care în final îi va fi de ajutor în descoperirea unor noi „diplome nobiliare”, dar și pentru a lua contact cu societatea maghiară de heraldică și genealogie. Este foarte probabil că epistolarul a fost influențat și de publicarea primei părți a studiului lui Petrovay despre istoria familiei de Dolha, în fasciculele din „Turul” (revista Societății respective), studiu apreciat și de episcopul Victor Mihalyi de Apșa („Turul”, XI, 1893, p. 71-82).
11 februarie 1893. La „Grand Hotel Ungaria” din Budapesta are loc Banchetul festiv, cu ocazia aniversării a 30 de ani de când Alexandru Roman ocupa catedra de limba și literatura română la Universitate. Despre sărbătoare relatează „Tribuna”, „Gazeta Transilvaniei” și „Telegraful român”. S-a intonat „imnul” Deș­teaptă-te române! într-o sală decorată cu tricolor, cu monograma lui Al. Roman cioplită în piatră și cu dezvelirea portretului său pictat în ulei. Discursul de gratitudine a fost rostit de studentul Ilie Cristea, iar în Discursul de mulțumire Al. Roman i-a îndemnat pe toți spre multă învățătură, mai ales spre limbă și știință, știind că „Știința este putere”. La festivitate a participat din partea României viceconsulul de la Budapesta, prințul N. Cantacuzino.