Curs valutar
Euro
Dolar american
Lira sterlină
Forint unguresc
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii



Biblioteca de idei / Diarium Academicum Septentrionis (CLXXXII)
· 28 mai 1920. Are loc la Satu Mare o întâlnire electorală. Părintele Vasile Lucaciu solicită prezența la eveniment a generalului Alexandru Averescu și a lui Ionel Grădișteanu „care în iubire frățească, în timpul procesului Memorandului, a venit pe la noi în Ardeal să ne mângâie și l-am numit atunci trimisul împăratului românilor”. De fapt cei doi au făcut parte din conducerea Ligii pentru Unirea Politică a Tuturor Românilor, la care V. Lucaciu a fost președinte.
· 15 iunie 1920. Autograf de la Nichifor Crainic (1889-1972), scriitor, ziarist și om politic, pe pagina de titlu fals a cărții Darurile pământului: Cântecele patriei. Șesuri natale. Arhaice. Ploaie cu soare, Editura Cartea Românească, București, 1920: „Lui Pavel Suru/ amintire frățească din vremea când/ sub același acoperământ pribegi,/ am scris o parte din aceste cântece./ Nichifor Crainic/ 15 iunie 1920”. Lucrarea se găsește la Secția colecții speciale a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”.
· 21 iunie 1920. La deschiderea primului Parlament al României Întregite, dr. Vasile Lucaciu, deputat de Baia Mare, președinte de vârstă, a condus ședința inaugurală în prezența M.S. regele rostind: „Mulțumesc Providenței adorabile, că am ajuns să pot prezida,…această ilustră Adunare Națională, acest Parlament, în care pot saluta cu pietate nemărginită Idealul nostru național înfăptuit. Scump și sublim ideal, înfăptuit prin vitejia fără seamă a oștirei Române, condusă de gloriosul ei Căpitan, care prin devotamentul său eroic, a ocupat deja medalionul al treilea pe tabloul istoric al neamului nostru, lângă Mihai Viteazul și Ștefan cel Mare, cu numele glorios de Ferdinand I”.
· 14 iulie 1920. În cadrul acestei ședințe, președintele Camerei Deputaților, Duiliu Zamfirescu, îi oferă lui Vasile Lucaciu ocazia de a-și continua discursul din ședința anterioară și se referă la tema legalității dizolvării Parlamentului. Discursul întâmpină reacții vehemente din partea deputatului Nicolae Iorga, dar se încheie apoteotic prin angajamentul de a continua lupta politică „câte zile îmi va da Dumnezeu”, pentru „conlucrarea… celor buni” în vederea obținerii unei „politici (cu) adevărat naționale”. A fost momentul cel mai glorios al Leului de la Șișești în condițiile noului Parlament al României Mari.
· 30 iulie 1920. În ședința Camerei Deputaților, prezidată de Duiliu Zamfirescu, Vasile Lucaciu rostește un lung discurs despre legăturile dintre Partidul Național Român și regatul României, accentuând rolul său și al prietenului Octavian Goga, dar evidențiind și colaboratorii: Nicolae Filipescu, Barbu Delavrancea, Take Ionescu, Nicolae Iorga, Petre Lucaciu ș.a. În timpul cuvântării, s-a remarcat și Nicolae Iorga prin replici diverse.
· August 1920. A vizitat România ministrul de externe ceho-slovac Eduard Beneš, unul dintre cei mai neîmpăcați dușmani ai fostei împărății austro-ungare. Vizitând Adunarea Deputaților, ministrul a fost salutat de președintele acesteia, Duiliu Zamfirescu, iar din partea opoziției de Nicolae Iorga care i-a spus între altele: „Astăzi Mănăstirea de la Peri, acea mănăstire în jurul căreia s-a organizat viața ierarhică a Românilor din Maramureș și Ardeal, este în stăpânirea D-Voastră: păstrați însuși locul, unde s-a făcut întâia oară atingerea sufletească binecuvântată a poporului D-Voastră cu poporul nostru. Națiunea ceho-slovacă ține astfel în mâinile sale astăzi un simbol, care poate fi de cea mai mare însemnătate, venind din timpurile cele mai îndepărtate până în timpurile de astăzi. Închei cu dorința ca interpretând vecinătatea așa cum ați interpretat odinioară altă vecinătate, nu a hotarelor, ci vecinătatea minților și a idealurilor, să faceți din această graniță pe care veți ști să o îndreptați spre mulțumirea ambelor popoare, un loc în care să se strângă totdeauna două mâini care s-au căutat de la început”.
· 10-18 septembrie 1920. Episcopul greco-catolic al Gherlei Iuliu Hossu face o vizitațiune canonică în parohiile din zona Codru, tractul Băseștilor, fiind primit de poporul dreptcredincios cu mare însuflețire.
· 17 septembrie 1920. Prin Decretul regal nr. 3821, semnat de Ferdinand I Întregitorul, Eugen Pavel Barbul a fost numit director al Bibliotecii Universității din Cluj. Născut la 23 ianuarie 1875 în Lipău, Sătmar, fiu al lui Augustin Barbul, descendent al familiei Barbul de Gaura, azi Valea Chioarului, înnobilată în secolul al XVII-lea. Doctor în 1900, bibliotecar și prim bibliotecar la Universitatea din Budapesta, Eugen Pavel Barbul a reușit să transfere consistente donații de dublete de la Budapesta la Cluj și a instituit exigente rânduieli biblioteconomice în această importantă instituție academică (fișiere, cataloage, clasificarea zecimală universală ș.a.). După Eugen Pavel Barbul va ajunge director Ion Mușlea.





