Biblioteca de idei / Diarium Academicum Septentrionis (CLXIV)

·       26 octombrie 1914. Se înființează la București Comitetul Acțiunii Naționale, al cărui obiectiv expres formulat era „realizarea deplină a idealului românesc”. Această minunată idee a prins proporții și putere prin participarea unor personalități deosebite ale vremii: Constantin I. Istrati, președintele Academiei Române, Octavian Goga, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Vasile Lucaciu.

·       29 octombrie 1914. Ultima scrisoare trimisă de Ion Bârlea lui Ioan Bianu în care își cere scuze pentru întreruperea corespondenței căci „vreo trei săptămâni am fost rupți de lume, căci cu invaziunea rușilor ni s-a rupt orice comunicație cu lumea externă”.

·       7 noiembrie 1914. O nouă epistolă în limba franceză de la Béla Bartók către Ioan Bianu, în care revine cu întrebarea cardinală referitoare la subiectul Cântece de Maramureș.

·       19 noiembrie 1914. Vasile Lucaciu îi scrie din Buzău lui Ioan Bianu cu rugămintea ca fetița unui „tată vrednic” din Hideaga să fie ajutată „să fie primită în Institutul Oteteleșeanul”.

·       6 decembrie 1914. Cu câteva zile înainte de Congresul Ligii Culturale ziarul „Adevărul” anunța ca iminentă alegerea lui Vasile Lucaciu „energicul luptător al românismului” în fruntea organizației. Chiar dacă la început Nicolae Iorga a fost împotriva acestei variante, la insistențele lui Onisifor Ghibu, marele istoric l-a acceptat, convins că „Lucaciu este un mit”.

·       14 decembrie 1914. Liga Culturală de la București îl invită pe părintele dr. Vasile Lucaciu la reuniunea programată în această zi. Anterior Lucaciu se întâlnise cu Onisifor Ghibu și Octavian Goga. Ghibu îl sfătuiește pe Nicolae Iorga să fie de acord cu alegerea părintelui Lucaciu la președinția Ligii. Lucru care se și petrece, ocazie cu care se schimbă și denumirea asociației în…. „Liga pentru Unitatea Politică a Tuturor Românilor”. Nicolae Iorga devine secretar, iar Take Ionescu, Constantin I. Istrati, Octavian Goga, Nicolae Filipescu și Ionel Grădișteanu, membri. Această enumerare, în care apar și membri ai Academiei Române este elocventă pentru a realiza uriașul prestigiu de care se bucura Leul de la Șișești în București (Informații din „Marmația”, IV, Baia Mare, 1978, p. 176).

·       15 decembrie 1914. Nicolae Barbul îi trimite Excelenței Sale Miron Cristea, episcop de Caransebeș, o scrisoare de mulțumire pentru vizita făcută soldaților răniți din spitalul american din Budapesta. „În prezent avem iarăși noi răniți români a căror îngrijire după vizita Excelenței Voastre va fi și mai bună”.

·       16 decembrie 1914. Comentând Congresul Ligii din 14 decembrie ziarul „Epoca” din București scrie despre Vasile Lucaciu: „...haina preoțească nu l-a împiedicat a dovedi că cea mai frumoasă religie este iubirea de patrie și cea mai nobilă credință este jertfa pentru binele ei”.

·       23 decembrie 1914. Părintele Vasile Lucaciu și Octavian Goga demisionează din Comitetul Executiv al Partidului Național Român din Transilvania, lansând lozinca luptei pentru realizarea ideii unității politice a poporului român.

·       27 decembrie 1914. Béla Bartók îi scrie lui Ioan Bianu. „Voi încerca acum să vă scriu în germană, poate astfel să primiți mai devreme scrisoarea mea. La scrisoarea dv. din 7 decembrie vă pot comunica următoarele: nu demult am primit de la Bârlea o carte poștală, acolo el îmi scrie în ungurește: «Acum câteva zile am primit o scrisoare de la domnul Bianu, în care acesta mă informează că tipărirea volumului nostru va începe abia după sfârșitul războiului. Te rog, scrie-i și tu că lucrul ar putea începe de pe acum, deoarece poșta circulă din nou cu regularitate»...”.

·       27 decembrie 1914. La Congresul Ligii Culturale este ales președinte Vasile Lucaciu, vicepreședinte Barbu Ștefănescu Delavrancea, secretar Nicolae Iorga, între membri Octavian Goga, iar între cenzori Petre Lucaciu. Cu această ocazie „Liga Culturală” și-a schimbat și denumirea în „Liga pentru Unitatea Politică a Tuturor Românilor”. După cum mărturisește Onisifor Ghibu în lucrarea Oameni între oameni. Amintiri, Editura Eminescu București, 1990, p. 259-261, N. Iorga n-ar fi agreat formula cu Vasile Lucaciu, dar la insistențele lui O. Ghibu a cedat. Argumentul suprem a fost: „Popa Lucaciu e o icoană sfântă, ca niște moaște pe care le poartă lumea la procesiune. El nu e un om de conducere, și n-are nici un relief deosebit, dar lumea iubește acest mit. Fiind un om înțelept, el va renunța la rolul de conducător efectiv al Ligii, astfel că adevăratul motor al comitetului central va fi secretarul general, care veți fi dumneavoastră”.