Biblioteca de idei. Despre izolare și sihăstrie

Arhimandritul Ioachim Pârvulescu, Starețul Mănăstirii Lainici mi-a cucerit inima și mi-a mângâiat profund relieful complicat al sufletului în întâlnirile pe care le-am avut în anul 2013. Îmi propusesem ca redactor-șef al revistei „Familia Română” să edităm un număr dedicat unei mănăstiri românești, din considerentul major al faptului evident că aceste vetre sunt astăzi acele locuri sfinte unde „retragerea binecuvântată din viața babilonică poate constitui un mare ajutor, atât pentru spiritele rătăcite, cât și pentru cei ce simt nevoia să se întărească în credință”. Am citat din articolul de fond, intitulat „Invincibile Argumentum”. În aceste zile, în care măsurile impuse de autorități accentuează „izolarea la domiciliu”, mi-am adus aminte de Înaltpreacuvioșia Sa, slujitor exemplar într-un loc al smereniei și cucerniciei, un spațiu de învățătură cu multă lumină și nespusă iubire. O lume în care ajutorul lui Dumnezeu nu este invocat fugitiv și superficial, ci profund și permanent, cu optimism și cu răbdare. Un univers aparte, cu oameni ai lui Dumnezeu, buni la suflet și îmbunătățiți mereu, binevoitori, îndelung răbdători, blânzi, iubitori și făcători de bine, stăruitori și dăruitori din inimă, din iubire adevărată, biruitori...
De ce oare a reliefat gândul meu o astfel de „transgresare” de spații și „transliterare” de imagini? Probabil pentru că aici la Lainici am învățat și eu, pentru prima dată în viață (n.n. prin observare și nu prin trăire!) ce înseamnă SIHĂSTRIA. A fost o zi splendidă în care Părintele Stareț ne-a organizat „urcușul” spre Schitul Locurele. Fuseserăm pregătiți de cu seară, la o cină de post și o rugăciune aleasă, moment în care Păstorul Lainicilor, trecând în evidență istoria acestei vetre mănăstirești, a ajuns la „Povestea părintelui Adrian Făgețeanu”. O poveste de viață, dar și o icoană de sfințenie, căci, după un destin complicat, după vreo 12 ani prin pușcăriile comuniste, cel călugărit de Mănăstirea Putna (născut la 16 noiembrie 1912, lângă Hotin) ajunge sihastru la Schitul Locurele, situat la circa 6 km de Lainici, sus pe munte. Și avea…92 de ani, era bolnav și aproape nevăzător. Și la momentul vizitei noastre trăia aici un sihastru, dar n-o să-i menționăm numele din rațiuni de protecție a identității. În schimb explicațiile sale însoțite de cele ale Părintelui Stareț Ioachim, m-au făcut să intru într-un scenariu de imaginație, care-mi cerea să formulez, concret soluții de viețuire pentru o astfel de solitudine numită sihăstrie. Deși „sihăstrie” e mult mai mult decât solitudine și lecția asta am însușit-o la peștera lui Daniil Sihastrul sau la Schitul Sfintei Teodora de la Sihla.
Din tot acest exercițiu de „punere în rol” concluziile au doar valoare ipotetică. Realizam atunci că trebuie să mă declar „necorespunzător” pentru fișa unui astfel de post! Și realizez acum că pot să devin „sihastru” în propria casă, însă nu doar cu studiul, ci și cu… lepădarea de iubire de sine! Căci atunci când sunt plin de mine (de sinele meu) nici lumina cerească nu mai are loc să intre în mine!
Din păcate, în vremurile „păgâne” pe care le trăim, am rămas cu multe autorități și fără specialiști, cu mari ierarhi și fără duhovnici. Mă gândesc ce bine ne-ar prinde acum niște sfaturi de la Arsenie Boca sau Ilie Cleopa, Arsenie Papacioc sau Iustin Pârvu, Bartolomeu Anania sau Teofil Părăianu. Și, tot din păcate, avem multă evlavie pentru sine sau ne închinăm la păgânii zilelor de azi: Sfântul Hermes, zeul suprem al banului și comerțului, Sfântul Facebook, Sfântul Internet etc.
 

P.S.1 O concluzie ar fi că toate aceste neplăceri aduse de criza coronavirusului ar putea deveni benefice doar dacă am vedea că lumea se îndreaptă spre o nouă Paradigmă, aruncând la coșul istoriei tot balastrul din noi și de lângă noi, sedimentat în filosofia consumeristă și mentalitatea că tot binele ni se cuvine fără nici o jertfă!
 

P.S. Poate citiți articolul semnat de Sorin Preda în Formula AS nr. 611/2001, „La ceas de Înviere, în sihăstria unui mare duhovnic”.