Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 11 August , 2017

Biblioteca de idei / „Cu cartea în mână el examinează lumea!”

de Teodor Ardelean

Ce e mai frumos pe lume decât să trăiești între cărți?! E o interogație speculativă cu răspuns negativ („ni­mic”) sugerat. Dar e și o exclamație. O mirare în fața unei realități ce sprijină calea transcen­dentală. Iar grecii ziceau că din mirare
s-a născut și filosofia…
Îmi place să examinez lumea cu cartea în mână. Pentru orice deslu­și­re de sens apelez la cartea cea tre­buin­cioasă! Fie ea dicționar, monografie, tratat, cartotecă ș.a.m.d. Iar modelul acesta procedural îl am din copilărie.
Recent am constatat că dacă ești construit într-o anume structură de tipar nu e suficient. Chiar dacă ți-ai definit exact conceptele, trebuie să poți menționa un nume de antrenor. Am întâlnit pe traseul vieții mele și alți oameni ce au perseverat în latura autoperfecționării propriului spirit, dar care s-au ciocnit cu câte o stâncă. Iar stânca era un adevărat obstacol pentru a fi acceptat dincolo. O adevă­rată poartă de mărturisire (ești de-al lui Pavel sau de-al lui Barnaba?!; ești de-al lui Sofocle sau de-al lui Euripide ?!)…
Nu. N-am fost niciodată adept al filosofiilor care te încântă dar nu te schimbă. Nu mi-au plăcut acrobațiile cu concepte elevate, chiar dacă folo­sirea lor era o dovadă a unei capa­cități de absorbție remarcabile. Ten­siu­nea pe care mi-o dădeau lecturile nu făcea din mine un exaporit al cui­va. Even­tual un apostol al unei cauze…
Mai pe scurt, n-am avut destinul acelor tineri care practică ex abrupto un comportament intelectual identificabil prin sche­me scalare ale limbii germane, chiar dacă această limbă dă vocabularul filosofiei minimale, alături de limba greacă și de latină. Chinurile speculative pe care le-am avut și eu pe traseu nu m-au înjugat în curente definitiv forjate. În plus, n-am pu­tut să devin niciodată „fumător”. Mă refer la fumurile retorice ale scriitorilor de la­birint, care deși nu-și cunosc niciodată reperele topologice se afișează în față mereu cu indici fariseistici supra­ponderali.
De câțiva ani însă, beneficiind de lecturi mai consistente și de relecturi din Steinhardt, am găsit metoda evitării „stâncii de cale” (stein, într-o limbă cultă însemnând o astfel de stâncă!). În consecință m-am botezat ca fiind și eu în rând cu lumea cea bună care își trăiește viața în stil steinhardtian.
Întreaga sa viață Nicolae Delarohia a examinat lumea cu cartea în mână. Și eu, umilul bibliotecar de astăzi, am făcut la fel. Dar am făcut-o nu doar din momentul în care am știut că asta e calea su­premă de cunoaștere, ci și atunci când bâjbâiam pe cărări întunecate în căutarea luminițelor care să înzidească speranța că drumul are cale! Aceasta este metoda. Cu cartea în mână pentru a înțelege mersul lumii! Iar deasupra poate fi, eventual, să cons­truiești o lume, pentru ca cei predispuși să-și ducă viața cu cartea în mână să poată avea cu adevărat condiții prielnice!