Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 22 Ianuarie , 2021

Bani și deșeuri, o ecuație cu multe necunoscute

de Ioana Lucacel si Mircea Crisan

Problema colectării și depozitării deșeurilor în județul Maramureș continuă să fie una complicată și, aparent, fără soluții. Până când va fi găsită o locație pentru amenajarea unei platforme temporare în județul nostru, deșeurile vor fi duse la Oradea. Dar asta înseamnă costuri în plus.

 

 

După ce „soluția Șom­cuta” a căzut, pro­ble­ma depozitării de­­șeu­rilor a devenit o bombă cu ceas, care ticăie. Până la sfârșitul lunii viitoare, când activitatea platformei din Satu Nou de Jos va fi sistată, trebuie găsită o locație pentru amenajarea unei platforme temporare, pe care să fie depozitate deșeurile din județul nostru, până când se va finaliza Centrul din Sârbi, cel târziu în 2023. Maramureșul de dincoace de deal a avut un déja-vu cu ceea ce se va întâmpla din martie, văzând ce se petrece în Maramureșul istoric, unde platforma temporară din Sighetu Marmației și-a sistat acti­vitatea, la finele anului trecut, printr-o hotărâre a instanței. După săptămâni în care gunoiul nu a fost ridicat, s-a mers pe singura soluție viabilă: transportul și depozitarea deșeurilor la Oradea. Dar asta înseamnă costuri mai mari.
În unele localități, cum este cazul comunei Moisei, diferența este suportată de primărie: „în urma ședinței Consiliului Local din 18.01.2021, s-a aprobat actul adițional la contractul de colectare a deșeurilor menajere, prin care a fost mărit prețul pe tonă, iar deșeurile vor fi transportate și depozitate la Oradea. Contractul cu SC HERODOT GRUP SRL este valabil până în luna iulie 2021, neputând fi reziliat, din cauza clauzelor contractuale. Cheltuielile suplimentare vor fi acoperite din bugetul local, fără a mări taxa de salubrizare pentru populație”, a spus primarul Grigore Tomoiagă.
În schimb, la Sighetu Marmației, încă nu s-a ajuns la o soluție. Primarul Vasile Moldovan își dorește să nu împovăreze populația și să suporte diferența de costuri din bugetul local, dar, deocamdată, consilierii locali nu au aprobat această hotărâre. Cetățenii din Sighet sunt oricum revoltați în mediile de socializare de prețul mare, de 14 lei/tonă, care s-ar fi stabilit. În Baia Mare, spre exemplu, taxa de salubrizare este colectată odată cu impozitul și este de 7 lei -plătită de populație, plus 6 lei suportați de primărie.
Interesant este că, în acest ama­l­gam de probleme, cu aceeași legislație, există și localități din Maramureș care nu au dificultăți privind colectarea deșeurilor: Târgu Lăpuș, orașul care dă lecții întregii țări în privința colectării selective și reciclării. Și, culmea, are cea mai mică taxă de salubrizare din județ: 6 lei. Cum este posibil? Simplu, orașul Târgu Lăpuș are un Serviciu de Salubrizare în subordinea Consiliului Local. Acest sistem este cu mulți pași înaintea Sistemului de ma­nagement al deșeurilor implementat prin SMID și despre care nu se știe dacă și când va fi funcțional.
Deși, în urmă cu câțiva ani, au fost amenințați cu sancțiuni și cu elimi­narea din ADI Deșeuri, autori­tățile locale din Târgu Lăpuș s-au încăpățânat să-și păstreze propriul sistem și propria soluție, mult mai evoluată și, iată, că au avut dreptate. Târgu Lăpuș vrea să devină primul oraș „zero waste” din țară și implementează, de luni bune, printre altele, compostul, care a devenit obligatoriu din 1 ianuarie 2021.

Acum, în timp ce alții riscă amenzi, Târgu Lăpuș dorește doar să-și perfecționeze sistemul.
Deci, iată că se poate!