Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Baia Mare menționată în Dosarele Epstein
Sub presiunea opiniei publice și a Congresului SUA, Departamentul de Justiție de la Washington a publicat milioane de dosare, fotografii și videouri incendiare din cazul infractorului sexual decedat Jeffrey Epstein. Numele României figurează în aceste dosare de mai bine de 800 de ori și, tangențial, apare și numele municipiului Baia Mare.
O arhivă impresionantă de poze și materiale foto și video, în mare parte pornografie, construiesc, ca un puzzle greu de descifrat, tentaculele rețelei Epstein. România apare în această rețea în dublă ipostază: de țară vulnerabilă pentru traficul de persoane, de unde erau racolate fetele, dar și ca punct pe harta banilor murdari.
În arhiva încărcată pe site-ul Departamentului american de Justiţie sunt peste 800 de articole care conțin referiri la România. Din unele documente reiese că în rețeaua Epstein erau oameni care aveau conexiuni în România și făceau rost de fete pentru petrecerile ilegale de pe insula afaceristului ultraconectat la politica de vârf.
Mai mult, Jeffrey Epstein ar fi vizitat ţara noastră în 2012 şi ar fi stat suficient de mult încât să îşi ia şi număr de telefon de România. Mesajul era transmis către un bărbat care îi furniza lui Epstein fotografii cu fotomodele românce pe care spunea că le poate contacta: „Am părăsit Parisul astăzi, mi-a făcut plăcere să te cunosc. Acesta este numărul meu românesc 0743...”.
Cele mai multe referiri la țara noastră sunt legate de un pictor, originar din Tulcea, care avea relații contractuale cu Epstein, fiind angajat să realizeze diferite lucrări. Într-un e-mail, o profesoară de origine română îi transmite lui Epstein informații despre două fete care ar fi studente la Universitatea din Iași.
Documentele cuprind mai multe referiri la românce, multe dintre ele modele, care ar fi căzut victimă acestei rețele. De asemenea apar și viramente de zeci de mii de dolari către țara noastră, mascate drept „cheltuieli pentru combustibil”. Printre documente apare şi Roxana, atribuit unei fete care avea 20 de ani în 2009. Pe jumătate braziliancă, tânăra era anunțată ca disponibilă de un colaborator al lui Epstein care îi trimitea fotografiile fetei.
Cu altă ocazie, în mai 2010, Epstein îi trimite un mail miliardarului american Tom Pritzker, moștenitorul unui imperiu hotelier, în care îi spune că „fata din România pe care ai cunoscut-o la mine acasă locuiește în prezent în Londra, putem să verificăm dacă există o poziție de început într-unul din hoteluri”.
În arhiva de documente desecretizată apare și o referire la Baia Mare, însă tangențial. Un cuplu de români a aplicat în 2011 pentru postul de administrator de proprietate, trimițând aplicație. Într-un e-mail apare și CV-ul femeii și astfel aflăm că a făcut studiile în Baia Mare. Toate e-mailurile referitoare la cei doi sunt legate însă de tema angajării și stabilirea unor interviuri în acest context.
În dosare apar și numele a foarte multe vedete și politicieni. Însă, simpla menționare în aceste documente nu înseamnă automat vreo faptă ilegală. Mulți dintre cei identificați în dosare sau în dezvăluiri anterioare legate de Epstein au negat orice amestec în rețeaua lui ilegală.
Publicarea documentelor din dosarul Epstein are o poveste la fel de controversată. A fost subiect în timpul campaniei prezidențiale și a generat multe lupte politice cu argumente pro sau contra. Cert este că, în urma unei legi adoptate în noiembrie de Congres, autoritățile au fost obligate să facă publice toate dosarele Epstein. Legea care a impus desecretizarea cere inclusiv documente interne, rapoarte şi corespondență privind modul în care autoritățile au gestionat ancheta Epstein, însă aceste materiale nu par să fie incluse în setul publicat. Atât democrați, cât şi republicani au criticat amploarea redactărilor şi au susținut că publicarea nu respectă pe deplin spiritul legii. Cazul Epstein continuă să aibă un impact politic semnificativ în SUA, inclusiv asupra electoratului republican, o parte dintre susținătorii lui Trump acuzând administrația că ascunde informații despre legăturile lui Epstein cu persoane influente.
Jeffrey Edward Epstein și-a început cariera profesională ca profesor la Dalton School. După concedierea sa din școală în 1976, a intrat în sectorul bancar și financiar, lucrând la Bear Stearns în diverse funcții, înainte de a-și înființa propria firmă. Epstein a cultivat un cerc social elitist și a procurat fete minore care au fost supuse în mod repetat violului și violenței sexuale, atât de el, cât și de asociații săi.
În 2005, poliția din Palm Beach, Florida, a început să-l investigheze pe Epstein după ce un părinte a raportat că acesta i-ar fi abuzat sexual fiica de 14 ani. Autoritățile federale au identificat 36 de fete, unele de numai 14 ani, care ar fi fost abuzate sexual de Epstein. Epstein a pledat vinovat și a fost condamnat în 2008 de o instanță statală din Florida pentru procurarea unui minor în scop de prostituție și pentru solicitare de prostituție. A fost condamnat doar pentru aceste două infracțiuni ca parte a unui controversat acord de recunoaștere a vinovăției, negociat de Departamentul de Justiție al SUA, prin Alexander Acosta, și a executat aproape 13 luni de detenție, beneficiind însă de un regim extins de programe de muncă.
Epstein a fost arestat din nou la 6 iulie 2019, sub acuzații federale de trafic sexual de minori în Florida și New York. El a decedat în celula sa la 10 august 2019. Barbara Sampson, medicul legist-șef al orașului New York, a stabilit că decesul a fost o sinucidere prin spânzurare. Medicul legist Michael Baden a contestat această concluzie, iar în spațiul public a existat un nivel ridicat de scepticism privind cauza reală a morții sale, ducând la apariția unor teorii ale conspirației.
În iulie 2025, Biroul Federal de Investigații (FBI) a publicat imagini de supraveghere video (CCTV) pentru a susține concluzia că Epstein s-a sinucis în celula sa. La publicarea imaginilor de către Departamentul de Justiție, aproximativ 2 minute și 53 de secunde lipseau, iar analiza metadatelor a arătat că videoclipul a fost modificat, în ciuda afirmației FBI că acesta ar fi fost brut. Întrucât moartea lui Epstein a făcut imposibilă continuarea urmăririi penale împotriva sa, un judecător a respins toate acuzațiile penale la 29 august 2019. Epstein a avut o asociere de mai multe decenii cu Ghislaine Maxwell, care recruta fete tinere pentru el, fapt ce indica conducerea la condamnarea acesteia, în 2021, pentru acuzații federale de trafic sexual și conspirație în Statele Unite, pentru că l-a ajutat să procure fete, inclusiv o minoră de 14 ani, în scopul abuzului sexual asupra copiilor și al prostituției.
Potrivit The New York Times, Epstein și-a obținut o mare parte din avere prin furnizarea de servicii fiscale și de administrare a patrimoniilor pentru miliardari. De asemenea, a fost un cunoscut creator de rețele sociale, a cărui vastă rețea includea oameni de afaceri, membri ai familiilor regale, politicieni și academicieni. Prieteniile sale cu figuri publice, inclusiv Andrew Mountbatten-Windsor (fostul prinț Andrew, duce de York), Donald Trump și Bill Clinton, au atras controverse semnificative. Documente publicate de House Democratic Caucus în septembrie 2025 arată că acesta a menținut legături cu Peter Thiel, Elon Musk, Bill Gates, Larry Summers și Steve Bannon. Documentele au inclus peste 20.000 de pagini de e-mailuri ale lui Epstein, datate între 2011 și 2018, multe dintre acestea conținând conversații despre Trump. De asemenea, în ianuarie 2026, au fost publicate noi dosare Epstein, care au arătat contacte extinse cu Ehud Barak, Steve Tisch, Miroslav Lajčák, Howard Lutnick, Kathy Ruemmler, Peter Mandelson și multe alte personalități notabile. Aceste documente au menționat și România, de câteva sute de ori, în corespondență și materiale asociate rețelei lui Epstein.
Mircea CRIȘAN
Ioana LUCĂCEL