Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 2 Iulie , 2012

Arhitecții și orașul!

de Mândru de Maramureş

Dezvoltarea unei localități, a unui oraș, a unui județ are nevoie de o echipă de specialiști, printre care se regăsesc și arhitecții. Cei mai importanți din echipă. Frumoșii nebuni ai marilor orașe, dar și ai unui cătun, arhitecții sunt cei care desenează destinul orașului, județului... Arhitecții sunt cei care văd dincolo de nori, până în viitorul chiar îndepărtat.

Baia Mare a avut parte de arhitecți buni și are în continuare maeștri ai planșetei de desen.

 
 

Ștefan Pasckucz și Ildiko Mitru sunt doi dintre cei mai cunoscuți arhitecți ai orașului. Fac parte din eleganta ligă a celor care au lucrări premiate, care au viziune și putere de a rescrie prezentul în culorile calde ale unui viitor pe care îl visăm. Împreună au pus bazele unei firme care are o denumire predestinată succesului: "SC 9Opțiune", oferă soluții pentru oricine și pentru orice. Lucrările celor doi arhitecți și ale echipei care s-a strâns în jurul lor au apărut în reviste de specialitate, în expoziții, în lucrări cu și despre arhitecți.

Poate de aceea, Ștefan Pasckucz și Ildiko Mitru au inițiat organizarea unui forum internațional al arhitecților, în Baia Mare. O manifestare în care cei care ne desenează viața au venit în municipiul de pe Săsar pentru a arăta ce este nou, ce s-a mai făcut în această minunată lume a arhitecților. O recunoaștere a celor care trudesc în Baia Mare, o bilă albă pentru oraș și din acest punct de vedere.

Ștefan Pasckucz a terminat arhitectura în Cluj-Napoca și are studii post universitare de profil. Este arhitect, lucrează și în restaurare, urbanism și design. Este președinte al filialei N-V al Ordinului arhitecților din România. Are drept de semnătură în registrul urbaniștilor din România și este expert cu drept de semnătură atestat în domeniul restaurării monumentelor istorice.

Ildiko Mitru a terminat arhitectura la "Ion Mincu" în București și are studii postuniversitare în Belgia, Ungaria și Anglia. Este un recunoscut arhitect specializat în restaurarea monumentelor istorice.

În decursul anilor, cei doi arhitecți băimăreni au obținut numeroase premii: premiul I la concursul de idei pentru revitalizarea Centrului Istoric al municipiului Baia Mare.

PREMIUL I PE ANUL 2004 LA SECŢIUNEA ARHITECTURĂ CU OCAZIA EXPOZIŢIEI ANUALE A FILIALEI NORD VEST A ORDINULUI ARHITECŢILOR PENTRU PROIECTUL AGENŢIA DE PROTECŢIA MEDIULUI BAIA MARE

MARELE TROFEU AL MINISTERULUI CULTURII ŞI CULTELOR – SECRETARIATUL DE STAT PENTRU PATRIMONIUL CULTURAL NAŢIONAL PENTRU CENTRUL DE AFACERI MILLENIUM III BAIA MARE – 2004 

PREMIUL NICOLAE GHIKA – BUDEŞTI   AL MINISTERULUI CULTURII ŞI CULTELOR – SECRETARIATUL DE STAT PENTRU PATRIMONIUL CULTURAL NAŢIONAL PENTRU CENTRUL DE AFACERI MILLENIUM III BAIA MARE – 2004 

PREMIUL ``ARHITECT DESIGN 2005 – AMENAJĂRI EXTERIOARE`` PENTRU REABILITAREA PIEŢII LIBERTĂŢII – BAIA MARE

PREMIUL ANUALEI DE ARHITECTURĂ 2008 LA SECŢIUNEA ARHITECTURĂ CU OCAZIA EXPOZIŢIEI FILIALEI NORD VEST A ORDINULUI ARHITECŢILOR PENTRU PROIECTUL

BIROURI CIPLEA – BAIA MARE

PREMIUL ANUALEI DE ARHITECTURĂ 2008 LA SECŢIUNEA PROIECTE CU OCAZIA

EXPOZIŢIEI FILIALEI NORD VEST A ORDINULUI ARHITECŢILOR PENTRU PROIECTUL

ART CENTER – BAIA MARE

PREMIUL ANUALEI DE ARHITECTURĂ 2008 LA SECŢIUNEA RESTAURARE CU OCAZIA EXPOZIŢIEI FILIALEI NORD VEST A ORDINULUI ARHITECŢILOR PENTRU PROIECTUL 

HOTEL DIAFAN – BAIA MARE

PREMIUL ANUALEI DE ARHITECTURĂ 2009 LA SECŢIUNEA PROIECTE peste 1000 mp CU OCAZIA EXPOZIŢIEI FILIALEI NORD VEST A ORDINULUI ARHITECŢILOR PENTRU PROIECTUL

MUZEU PRIVAT CETATELE – BAIA MARE

 

PREZENŢA ÎN LUCRAREA "51 DE BIROURI DE ARHITECTURĂ DIN ROMÂNIA" EDITATĂ DE BussinessWeek ROMÂNIA - 2010. Și multe altele...SC 9Opțiune, firma condusă și manageriată de cei doi arhitecți, alături de colegii lor, are multe realizări care pot fi admirate în Baia Mare și nu numai:

Centrul Istoric al orașului, hotel Diafan, cafenea Lumiere, supermarketuri în Baia Mare, reabilitarea castelului Teleki din Coltău, cartiere de locuințe în localități maramureșene, parcuri și extinderi de parc, blocuri și multe construcții cu funcțiunea de birouri, lucrări unicat și unicate.