Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Sambătă , 30 Mai , 2015

Aniversare IPS Justinian

de Ioana Lucacel

În 28 mai, IPS Justinian a urcat cea de-a 94 treaptă a vieţii. Şi a sfinţeniei. O viaţă dedicată lui Dumnezeu şi oamenilor. Aniversarea a fost una extrem de emoţionantă şi a reunit oaspeţi de seamă, începând cu Mitropolitul Andrei Andreicuţ, continuând cu PS Justin, preoţi, autorităţi judeţene şi locale, credincioşi. Toţi au venit să cânte din suflet: „Întru mulţi ani!”.  

 
 
 

Cineva spunea că: „Oamenii sunt precum vitraliile: scânteietori şi strălucitori, atâta timp cât soarele îi luminează din afară, iar după lăsarea întunericului, le poţi admira frumuseţea doar dacă au o lumină aparte, în ei înşişi.„Există oameni-lumânări. Puţini, extrem de puţini. Sunt cei care pot răspândi în jur o rază mică de lumină. Numai că, uneori, în vremuri de furtună, le e greu şi lor să-şi ţină aprinsă flacăra credinţei, nădejdii şi, mai ales, a dragostei. Tocmai pentru că Dumnezeu ştie asta, din milă pentru noi, ne-a trimis câţiva oameni providenţiali. Stâlpi de lumină.

Oameni care, în orice vremuri şi pe orice vreme, nu numai că au lumină, dar o şi dau, o răspândesc în jurul lor cu generozitatea unui nobil. Un astfel de OM providenţial este ÎPS Justinian, Arhiepiscopul Maramureşului şi Sătmarului. Ajuns la 94 de ani, firav la trup, are însă vigoarea sufletească de a fi Stâlpul de lumină al Maramureşului, Sătmarului. Al României. Datorită lui, indiferent de urgia vremurilor, credincioşii au ştiut că au un reazăm, o nădejde, un sprijinitor, un OM al lui Dumnezeu care îi cercetează cu gândul şi cu rugăciunea şi, mai ales, îi iubeşte necondiţionat, aşa cum numai un părinte îi poate iubi. Iar ÎPS Justinian este părintele nostru drag, al tuturor şi al fiecăruia în parte. De aceea, la evenimentul de săptămâna trecută, organizat cu ocazia împlinirii a 94 de ani, Paraclisul din cadrul Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului s-a dovedit neîncăpător.

 

Oaspeţi de seamă: ÎPS Andrei Andreicuţ, PS Justin, protopopi, preoţi, autorităţi judeţene şi locale, simpli credincioşi au venit să-l vadă şi să-l felicite pe ÎPS Justinian. După Slujba de Te Deum, au urmat cuvintele rostite de PS Justin Sigheteanul: „Îi mulţumim Bunului Dumnezeu că ne întâlnim la acest popas aniversar din viaţa Episcopiei noastre, când ÎPS Părinte Arhiepiscop Justinian a atins performanta vârstă de 94 de ani şi este în mijlocul nostru şi împreună cu noi. Şi în mod deosebit mulţumim ÎPS Părinte Mitropolit Andrei, care a ţinut să fie alături de ÎPS şi de noi toţi ca să ne aducă un cuvânt de omagiere şi preţuire pentru ÎPS Justinian”.

Apoi a luat cuvântul Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului, ÎPS Andrei Andreicuţ, vădit emoţionat şi bucuros că îl poate felicita personal pe ÎPS Justinian: „În această zi importantă, când aniversăm cei 94 de ani ai ÎPS Arhiepiscopul nostru Justinian, îmi încep cuvântul cu un îndemn pe care ni-l face Sf. Timotei: pe bătrâni să îi cinsteşti ca pe nişte părinţi. Şi de data aceasta nu este vorba despre un bătrân obişnuit. Ci e vorba de un bătrân de Pateric. Bătrânii noştri ne sunt exemple minunate, sunt rugători către Dumnezeu pentru noi, iar, în acelaşi timp, prin tot ceea ce au acumulat şi prin tot ceea ce au fost şi sunt pentru noi, nu se poate exprima total decât, zic eu, în Cartea Patericului.

Din Pateric am cules două maxime cu ajutorul cărora se gratulau doi bătrâni, părinţi asemănători Arhiepiscopului nostru Justinian. Când se vedeau, întotdeauna, cel dintâi îi zicea celuilalt „bucură-te, Stâlpule, de lumină!”, iar cel de-al doilea îi răspundea „Bucură-te, Luceafărule, de zi!”.Aceste două maxime i le închin astăzi ÎPS Justinian: bucură-te, Stâlpule, de lumină! Bucură-te, Luceafărule, de zi! Noi am intrat, rând pe rând, în slujirea lui Dumnezeu, dar de când ne ştim, îl ştim şi pe ÎPS Justinian că slujeşte pe Dumnezeu şi Biserica. Întâi a fost la Rohia unde călugării se nevoiesc, muncesc şi se roagă şi îl fac milostiv pe Dumnezeu pentru noi, păcătoşii ceilalţi, iar apoi, aici la vlădicie, a avut grijă de Biserica Ortodoxă din Maramureş şi Sătmar în vremuri tare dificile. Şi atunci, nu cred că greşesc când mă folosesc de cele două maxime şi închinându-i-le ÎPS Arhiepiscop Justinian: bucură-te, Stâlpule, de lumină! Bucură-te, Luceafărule, de zi! Şi rugându-L pe Dumnezeu să îl ţină sănătos, drept învăţând cuvântul Adevărului! Întru mulţi şi fericiţi ani, Înaltpreasfinţia Voastră!”

 

La final, cu aceeaşi lumină în ochi şi în suflet, a vorbit şi ÎPS Justinian, dând impresia că întinereşte cu fiecare cuvânt rostit şi fiecare gând mărturisit: „Vă binecuvântez şi îmi doresc să avem un viitor liniştit şi frumos! Un vizitator important mi-a pus o întrebare zilele trecute: cum vedeţi viaţa şi viitorul României? Şi am dat un răspuns: întrezăresc, nu văd, întrezăresc un viitor foarte frumos pentru România. Avem de la Dumnezeu o istorie foarte bogată şi plină de eroi şi de sfinţi, cum nu cred că mai există altă naţie pe pământ care să aibă atâta bogăţie. Poporul Român s-a născut o dată cu Hristos, Poporul Român a crescut o dată cu Biserica lui Hristos, iar Biserica Ortodoxă Română este Biserica Dreaptă a lui Iisus Hristos.

De aceea, pentru că are o credinţă dreaptă şi puternică în mila şi ajutorul lui Dumnezeu acest popor nu poate să nu aibă parte de purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Eu m-am născut ca să slujesc pe Dumnezeu şi Neamul, şi să vestesc Cuvântul lui Dumnezeu. În 1959, autorităţile au dat dispoziţie să fie daţi afară toţi slujitorii lui Dumnezeu din mănăstiri. În acelaşi timp, aceleaşi autorităţi au trimis în surghiun elita, floarea poporului român a fost trimisă în grea robie şi de ei trebuie să ne aducem aminte şi în clipele acestea. Atunci, în 30 octombrie 1959, după ce am luat masa împreună cu obştea de la Rohia, ne-am despărţit şi am rămas singur în întunericul nopţii în faţa Mănăstirii de la Rohia.

Dar nu m-am simţit singur niciodată, nu mi s-a părut că-i întuneric noaptea. Întotdeauna am avut sentimentul că noaptea e zi şi ziua se face noapte, iar asta depinde de viaţa fiecăruia. După ce am rămas singur, a trecut timpul, s-a risipit turma. Iar într-o noapte, după Sfintele Paşti, am avut un vis care e foarte important pentru mine: eram pe drum venind spre poarta Mănăstirii Rohia, iar din deal a coborât obştea care a plecat în 1959. Şi în fruntea lor era părintele Ioan Văsuţ, care a murit la Sighet.

A coborât obştea şi părintele Ioan a vorbit: Preasfinţite am venit! Ne-am întors de unde am plecat în ’59 şi nu vom mai pleca de aici niciodată! Iar atunci mi-am spus că Mănăstirea Rohia e plină de sfinţi. Pentru că s-au întors fraţii şi au făcut mărturisirea aceasta solemnă. Cu trupul au plecat mulţi, dar cu sufletul au rămas toţi. În vremurile acestea, când mă uit la dumneavoastră, îmi dau seama că Dumnezeu este cu noi şi va fi! Mănăstirile se umplu din nou de locuitori, şcolile se umplu din nou de elevi. Au trecut greutăţile, a răsărit soarele şi am dreptate să vă mărturisesc că întrezăresc un viitor luminos României! Este o ţară a lui Dumnezeu şi niciodată această ţară nu se va pustii. Vă binecuvântez, fraţilor! La vârsta pe care am împlinit-o astăzi, la 94 de ani, îmi ridic vocea şi binecuvântez tot Poporul Român. Mă bucur şi vă mulţumesc că aţi venit să mă vedeţi. Să ne ajute Dumnezeu!

 

A urmat tradiţionala ciocnire a unei cupe de şampanie în Sala de Festivităţi a Episcopiei, unde ÎPS Justinian, Arhiepiscopul Maramureşului şi Sătmarului le-a mai făcut un dar de suflet maramureşenilor: o părticică din gândurile, frământările şi sentimentale sale, cuprinse în caietele 186 şi 187, sintetizate şi îngrijite de jurnalistul Mircea Crişan, într-o carte document: „Reflecţii. Din caietele Arhiepiscopului Justinian”.

Cartea, proaspăt ieşită din tipar, a fost distribuită tuturor celor prezenţi şi, în curând, va ajunge şi în pangarele bisericilor, pentru ca, aşa cum scrie Mircea Crişan în argumentul cărţii, credincioşii să aibă: „bucuria de a-l regăsi pe Înaltpreasfinţitul Justinian şi aici, în aceste pagini inedite, la fel de rugător, iubitor, smerit, blând şi iertător cum îl ştiţi. Dar mai ales bucuria de a descoperi chestiuni surprinzătoare. De exemplu, am păstrat cronologia în care a fost scris Caietul şi este extraordinară uşurinţa prin care se trece brusc de la aspecte simple, dar nu simpliste, spuse pe înţelesul tuturor, la eseuri teologice de o profunzime nemaipomenită, dar scrise în aşa fel încât să îl surprindă şi pe cel cu studii teologice, dar şi pe omul simplu.

Ideea este că „de la vlădică la opincă”, toată lumea se poate hrăni sufleteşte de la masa gândurilor ierarhului Justinian, omul care ştie să ne deschidă ochii spre credinţă sau chiar să ne lase să ne uităm prin ochii lui la Dumnezeu, omul care ştie să ne pună palma în palma lui Iisus să realizăm miracolul vieţii şi al nemuririi, omul care ne sfinţeşte şi pe noi prin sfinţenia lui”.La mulţi ani, Stâlpului nostru de lumină, părintele nostru drag - ÎPS Justinian!