Amintiri despre minerit și oamenii săi. Cum s-a asigurat apa și energia electrică în regiunea minieră Baia Mare

Ing. Lazăr-Aurel PANTEA

Nicolae TEREMTUȘ

Consecințele anomaliilor climatologice din acest an, 2026, canicula cu temperaturi deosebit de ridicate, vijelii și furtuni, seceta prelungită, cu scăderea continuă a debitelor de apă ale râurilor, scot în evidență necesitatea și importanța de a avea apă, cărbune, gaz metan, personal de specialitate, cât și existența unei industrii extractive bazate în special pe resursele țării,  pentru asigurarea cu energie electrică în general și desfășurarea normală a vieții economice și sociale a țării. În contextul situației actuale, pe plan intern, european și mondial, acum, fiecare țară își reevaluează resursele minerale proprii, capacitățile de producție existente, patrimoniul industrial și își adaptează strategia.

Mineritul, oamenii săi, în decursul veacurilor, au avut și pot avea și în viitor un rol prioritar sau de ajutor, după caz. Reamintesc două situații cunoscute. Urmare a ploilor torențiale pe teritoriul țării, a inundațiilor catastrofale generate de ieșirea din matcă a râului Someș, în noaptea de 13/14 mai 1970, când apele revărsate au inundat uzina electrică din Satu Mare, iar populația orașului şi a satelor din împrejurimi a rămas fără lumină, nu a mai văzut când vin apele și nu a reușit să se salveze, au fost mai multe victime omenești și pierderi de animale, cât și mari pagube materiale. Pentru redeschiderea circulației rutiere pe DN 1C, tronsoanele Ilba–Seini-Iojib-Livada-Odoreu-Satu Mare, conducerea Centralei minelor Baia Mare, împreună cu organele abilitate, a luat măsuri de a veni în sprijinul localităților afectate, a populației. Astfel, o serie de mineri, artificieri, excavatoriști și buldozeriști, sub supravegherea și coordonarea personalului tehnic-ingineresc de la Exploatarea minieră Ilba, au efectuat lucrările aferente de remediere (decolmatare, îndepărtare materiale, copaci etc., aduse de ape pe șosea, refacere poduri, podețe) și s-a redat în circulație acest drum național și european. 

În urma cutremurului devastator, cu o magnitudine de 7,4 pe scara Richter, care a zguduit România în seara zilei de 6 martie 1977, în București, pe lângă victime umane, o serie de clădiri s-au fisurat, altele s-au prăbușit.  Pentru a veni în ajutor au fost solicitați și au răspuns chemării minerii din Maramureș de la exploatările miniere ale Centralei minelor Baia Mare, care au efectuat lucrări de susținere (armare) a unor clădiri fisurate, cu pericol de prăbușire, din Piața Victoriei, b-dul Magheru, Dimitrie Mendeleev, Calea Victoriei, Calea Dorobanților. Au fost duse pentru familiile sinistrate și unele ajutoare materiale, predate celor îndrituiți a le distribui.

 Pentru asigurarea cu apă și energie electrică a proceselor tehnologice de extragere și prelucrare a produselor miniere, implicit a localităților și populației din regiunea minieră Baia Mare, în această perioadă de greutăți în asigurarea cu apă și energie electrică în țară, este bine să reamintim că, în decursul anilor, din fondurile destinate mineritului, pentru activitatea minieră şi de interes comunitar au fost construite:

·       17 uzine electrice în fostele județe Maramureș, Satu Mare, Someș, Năsăud;  Liniile electrice aeriene de înaltă tensiune Cavnic – Rozavlea – Vișeu de Sus – Baia Borșa;  Cavnic – Băiuț;  Târgu-Lăpuș–Răzoare;  Baia-Sprie – Şuior;  Seini–Ilba–Nistru– Băița;  Halmeu-Turț-Tarna Mare;  Năsăud-Rodna Veche-Valea Vinului și Valea Blaznei, precum şi stațiile şi posturile de transformare aferente, pe seama cărora au fost electrificate localitățile limitrofe. Toate acestea au fost transferate la Întreprinderile de Rețele Electrice Maramureș, Satu Mare, Bistrița -Năsăud;

·       Barajul şi lacul de acumulare Strâmtori-Firiza pentru alimentarea cu apă industrială şi potabilă a municipiului Baia Mare şi a orașului Baia Sprie a fost pus în folosință de Trustul Minier, în anul 1965. S-au defrișat 30 de ha de pădure, s-au scos din circuitul agricol 90 de ha de fânețe şi au fost strămutate 76 de gospodării individuale. Din anul 1971, întregul obiectiv este transferat la Apele Române;

·       Lacul Bodi-Mogoşa asigura apa necesară minei şi flotației Baia-Sprie, transportată fiind printr-o conductă construită din doage. Azi lacul prezintă interes doar din punct de vedere turistic;

·        Lacul Bodi-Baia Mare a deservit cu apă industrială mina şi flotația Dealul Crucii până la sistarea activității acestora. Pe alocuri şi în prezent se mai pot vedea părți din canalul care avea o lungime totală de 14 km, apa curgând prin cădere liberă spre flotația de la Dealul Crucii; 

·       Captare şi sisteme de alimentare cu apă a exploatărilor Şuior (Mara) şi Răzoare - Târgu Lăpuș şi a celorlalte exploatări şi parțial a localităților Baia Borșa, Băiuț, Cavnic, Nistru, Ilba. Pe tema predării-preluării acestor obiective, de ani de zile se comentează în presă, se poartă discuții cu primăriile;

·       Foraje hidrogeologice aria Halmeu-Băbeni, Stația de apă și conducte de transport apă Băbeni -Turț-Turț Băi-Ghezuri;

·       Priză captare apă Someșul Rece și alimentare minele Valea Vinului, Valea Blaznei, uzina de preparare Făget și localitatea Rodna; 

·       Amenajare maluri și construcție poduri peste văile Ilba Nistru, Borcutului, Secu, râului Cisla și râul Cavnic pe raza orașului;

·        Urmare a consumului industrial și casnic de apă din Acumularea Strâmtori-Firiza, și a secetei, în anul 1975, în urgența unu, s-au executat lucrări de captare și s-a pus în funcțiune priza Cătălina din râul Lăpuș pentru alimentare cu apă industrială a Flotației Centrale și, în caz de secetă, și a altor consumatori din municipiul Baia Mare. Lucrarea a fost necesară la timpul respectiv, deoarece lucrările de investiții, aprobate prin H.C.M. nr. 63/1969 ,,Acumulare apă Runcu-Brazi” erau deja în întârziere. 

   Pentru păstrarea şi punerea la dispoziția publicului a mărturiilor despre istoria și activitățile miniere din România, evenimente religioase și sociale au fost organizate, iar în prezent și funcționează muzee ale mineritului la: Anina, Brad, Certej, Dognecea, Petroșani, Roșia Montană, Muzeul salvatorului Minier Petrila, Exploatarea Culturală Petrila. La Baia Mare, clădirea fostei Monetării, cât și a diverselor structuri de organizare și conducere a mineritului din Ardeal, din regiunea minieră Baia Mare, este Muzeul Județean de Istorie și Arheologie, care deține o multitudine de obiecte, cărți etc. miniere, expoziții miniere. Am putea spune că este și un muzeu al mineritului. Fiecare dintre aceste muzee are un specific aparte.

Curiozități ale naturii scoase de-a lungul anilor din subsolul țării de către mineri și geologi sunt păstrate la Muzeul de Mineralogie din Baia Mare și la Muzeul Aurului din Brad. Aceste două muzee sunt unicat în Europa, prin valoarea și frumusețea exponatelor, constituie puncte de atracție atât pentru specialiști, cât și pentru marele public din țară și din străinătate. De asemenea, sunt organizate și funcționează muzee mineralogice cu eșantioane din bogățiile subsolului românesc în mai multe locuri din țară:  Muzeul Sării la Slănic Prahova, Muzeul Flori de Mină Cheia - Prahova, Muzeul Geologic Național București. 

Mai recent, în 9 mai 2025, la gura Galeriei Tarnița din Băița, oraș Tăuții-Măgherăuș, a fost inaugurat, cu contribuția primăriei și a comunități locale, un Muzeu al Mineritului pentru a păstra vie amintirea muncii și a vieții minerilor, un gest de recunoștință pentru cei care au lucrat în subteranele fostelor Exploatări miniere Băița și Nistru, cât și câteva Asociații miniere care au avut concesiuni miniere acordate în aria Băița - Nistru.  Este un Muzeu al Mineritului, spre aducere-aminte de evoluția, în decursul vremii, a activității miniere în zonă și de oamenii săi.

Cu toate că mineritul din Maramureș nu mai e în floare, minerii merită să fie sărbătoriți, iar cei care s-au jertfit pentru această meserie să fie comemorați, mai ales în luna august. Din anul 1930 şi până în 2006, cei care lucrau la minele din nord-vestul României, împreună cu familiile lor, an de an, de regulă în 6 august, de praznicul ,,Schimbarea la Față” sau în 15 august, de  ,,Adormirea Maicii Domnului’’, sărbătoreau Ziua Minerului.

Spre aducere-aminte, în anul 2025, cu deosebire în Borșa, sărbătorirea Zilei Minerului a început prin depunerea unei coroane de flori la Crucea  ,,Monument”, din Baia Borșa și

 slujba de pomenire ,,parastasul” pentru cei care și-au pierdut viața în subteranele fostelor Exploatări miniere Burloaia, Colbu, Gura Băii, şi Toroioaga - din structura fostei Sucursale Miniere Borșa din cadrul Companiei Naționale ,, REMIN” S.A. Baia Mare. Slujba de pomenire a fost oficiată de către un sobor de preoți de la bisericile și mănăstirile de pe raza orașului.

  A urmat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Ortodoxă a Minerilor din Baia Borșa, biserică al cărei hram este ,,Schimbarea la Față a Domnului”. Numărul de participanți a fost impresionant. Pe lângă localnici, atât la ceremonialul de la Monument, cât și la Sfânta Liturghie, la sărbătoarea de hram au participat împreună cu soțiile 27 de ingineri minieri veniți din diverse localități din țară și doi din Germania, care, în zilele de 5, 6 și 7 august, au sărbătorit în orașele Vișeu de Sus și Borșa, 56 de ani de la absolvirea Facultății de Mine din cadrul fostului Institut de Mine din Petroșani, azi Universitatea Petroșani. După sărbătoarea de hram, la agapa creștinească nu s-a uitat să se ciocnească un pahar și să se verse o picătură în memoria celor care și-au sacrificat viața pe altarul mineritului, iar alții sănătatea.

Nu se poate uita Catedrala Ortodoxă a minerilor din Baia Borșa, o adevărată bijuterie, care a fost construită cu sprijinul credincioșilor minieri, al familiilor acestora și al celor de la Sucursala Minieră Borșa. IPS Justinian Chira Maramureșeanul, Arhiepiscopul Maramureșului și Sătmarului, a pus piatra de temelie.  Construcția bisericii, a Catedralei Ortodoxe a Minerilor Baia Borșa, a fost finalizată şi târnosită la 20 august 2006, de către IPS Iosif, originar dintr-un sat nu departe de Borșa, de la poalele Țibleșului, județul Bistrița-Năsăud, Mitropolit al Bisericilor Ortodoxe Române din Europa Occidentală şi Meridională, de vrednicul de pomenire IPS Arhiepiscop Justinian Chira Maramureșeanul şi PS Episcop Iustin Hodea Sigheteanul al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului şi Sătmarului, împreună cu un sobor de preoți şi diaconi de la bisericile şi mănăstirile din Borșa, Moisei, Dragomirești și Vișeu de Sus.

Istoricul parohiei

Parohia s-a înființat în anul 2007 pentru credincioșii din Baia Borșa și este rezultatul dezvoltării Bisericii pe orizontală pe de o parte, iar pe de altă parte este expresia unei activități misionare în rândul propriilor credincioși, orașul Borșa cunoscând o mare dinamică în acest sens. Până în 1990, în localitate erau doar 6 parohii, înființându-se în intervalul 1992 – 2007 încă șase, parohia Borșa Mină fiind ultima înființată după parohiile Borșa Complex – 1992, Borșa Repedea – 1998, Borșa Fântână II – 2002, Sfântul Ioan Evanghelistul – 2003 și Borșa Pietroasa – 2006.

1995 – Preotul Tivadar Vasile de la parohia Baia Borșa, împreună cu credincioșii, hotărăște să construiască o biserică pentru credincioșii situați în partea de sus a localității.  În 25 aprilie, Preasfințitul Părinte Justinian Chira, episcopul Maramureșului și Sătmarului, a pus piatra de temelie la Biserica cu hramul „Schimbarea la Faţă”.

1995 – 2002. În acest interval se construiește biserica. 

2003 – 2006. Biserica este pictată de către pictorii Tistu Victor (Buhuşi) și Ștefan Teodor din Șomcuta Mare.

În 20 august 2006 biserica este târnosită de Înalt Preasfințitul Părinte Iosif Pop, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale, Preasfințitul Părinte Justinian Chira, Episcopul Maramureșului și Sătmarului și Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

2007. Se înființează parohia Borșa Mină, iar în 15 iulie este instalat preotul Șandru Vasile Bogdan.

2009 – 2011.  Se construiește casa parohială.