Amintiri despre mineri și ziua lor, spre a fi cunoscute și de generațiile mai tinere (a doua parte)

Ing. Lazăr-Aurel PANTEA, Baia Mare

Primele flotații pentru prelucrarea minereurilor s-au construit și pus în funcțiune în anul 1931 la Dealul Crucii Baia Mare și Baia Sprie, apoi în 1929 flotația Herja, 1935 flotația Băiuț și 1936, în Baia Sprie, flotația pentru minereul extras de la Cavnic. În anii 1937-1938, la Săsar- Baia Mare, se construiește o instalație de cianurare, prima din România și pe atunci a patra din lume, care a avut drept scop prelucrarea directă a minereului brut prin cianurare.

Din Analele Minelor din România nr. 10 din anul 1941 aflăm că, în perioada interbelică, la minele statului, cea mai mare producție de minereuri aurifere și polimetalice s-a realizat în anul 1938.

Activitatea geologică, minieră și metalurgică după Al Doilea Război Mondial

După Al Doilea Război Mondial, începând cu anul 1951, un rol important în cunoașterea structurii geologice a Regiunii Miniere Baia Mare, în cercetarea pentru resurse minerale și în deschiderea a peste 25 de noi perimetre miniere (mine) au avut Întreprinderea de Explorări Geologice și Întreprinderea de Foraje, Lucrări Geologice Speciale București, dar mai ales Întreprinderea de Prospecțiuni și Explorări Geologice Maramureș-Baia Mare pentru județele Maramureș și Satu Mare, iar pentru aria județului Bistrița- Năsăud, IPEG Cluj. În decursul anilor, IPEG Maramureș, prin secțiile, șantierele și brigăzile complexe geologice de la Tarna Mare, Negrești - Oaș, Ilba, Valea Borcutului, Baia Sprie-Cavnic, Târgu Lăpuș, Țibleș-Tomnatec, Strâmbu Băiuț, Poiana Botizii, Baia Borșa, Vișeu și Supur au efectuat lucrări de prospecțiuni geologice, geochimice și geofizice, dar și un volum impresionat de lucrări de explorări miniere (galerii, puțuri, suitori etc.). În Maramureș principalul obiectiv a fost cercetarea în extindere, pe direcție și înclinare a mineralizațiilor cunoscute și punerea în evidență de noi zăcăminte polimetalice și auro-argentifere, cât și determinarea potențialului de rezerve geologice de minereu de fier-mangan în aria Răzoare-Târgu Lăpuș, precum și de dolomite la Măgureni, tufuri vulcanice la Bârsana, andezite în zona Budești, nisipuri și pietrișuri în albia râului Someș și cărbune la Supur-Babța. Anii de vârf ai cercetărilor geologice, ai dezvoltării activității miniere, cât și ai producției de minereuri și metale neferoase în acest colț de țară au fost 1954-1989. Între anii 1954-2001, au intrat în exploatare noi zăcăminte de minereuri cuprifere, complexe, auro-argentifere și de fier-mangan.

      De la 1 septembrie 1946, până la 26 martie 2006, toată producția de aur brut a României a fost afinată în Instalația de Afinare din Baia Mare, dată după care noii proprietari ai Uzinei (SC Cuprom SA) au oprit funcționarea instalației.  Coșul de Fum, înalt de 351,5 m, cea mai înaltă construcție din țară, pus în funcțiune în 1995, elogiat la timpul respectiv în Europa și America de Nord, o realitate, o realizare tehnică și istorică pentru comunitatea băimăreană, ar merita să constituie obiectul unui proiect de amenajare în scop turistic.  

În anul 1981, când Centrala Minereurilor și Metalurgiei Neferoase avea în structură exploatările miniere din județele Maramureș, Satu Mare, Bistrița Năsăud și Suceava, întreprinderile metalurgice din Baia Mare, Copșa Mică din județul Sibiu, Zlatna din județul Alba, ICPMN, UUMR Baia Mare, Grupurile Școlare Miniere Baia Mare, Borșa, Gura Humorului, Iacobeni și Liceele industriale miniere Baia Mare, Cavnic, Târgu Lăpuș din Maramureș și Broșteni, Vatra Dornei din Suceava, în producția minieră a țării, Centrala Baia Mare avea o pondere de 83% la metal plumb, 86% la zinc, 27% la cupru, 53% la aur, 54% la argint, 90%  pirită 40% Sulf, 100% la produsele de mangan și barită flotată.  În Baia Mare, se realiza întreaga producție de cupru electrolitic a țării, 75%  din producția cupru de convertizor, lingourile de aur, alături de alte 45 de produse chimico-metalurgice.

Din 6 aprilie 1970, lingourile de aur - produse, analizate și ștanțate cu marcare

„UZINELE METALE NEFEROASE Baia Mare”- erau recunoscute de bursa din Londra  ca fiind corespunzătoare din punct de vedere calitativ și pot să circule pe piața mondială.

Pe lângă numeroasele cercetări asupra mineralizațiilor metalifere în bazinele Baia Mare și Oaș, au avut loc cercetări și asupra cărbunilor. Puțini mai sunt cei care cunosc că la Tăuții de Sus, prin lucrările începute din 1917 și continuate cu unele întreruperi până în anul 1960, s-a exploatat în subteran un zăcământ de cărbune. Lignitul extras era utilizat în cuptoarele fabricii de cărămizi situată la gura minei. În regiunea minieră Baia Mare, în Maramureșul voievodal sunt cunoscute din vechi timpuri și zăcăminte de sare.

De la 1 aprilie 1920, Salinele Coștiui, Ocna Șugatag și Slatina au intrat sub conducerea și administrația Regiei Monopolurilor Statului, iar din anul 1929, Coștiui și Ocna Șugatag, sub aceea a Casei Autonome a Monopolurilor. În toamna anului 1931, din cauza infiltrațiilor mari de ape și a surpării vechilor ocne, Salina Coștiui a fost închisă definitiv. Localitatea Coștiui și Ocna Șugatag, din anul 1924, au fost ridicate la rangul de Stațiuni balneare și climaterice. La Ocna Șugatag, în anul 1919, singura mină în funcțiune era ,,Dragoș Vodă”, fostă ,,Gavrilă”, a cărei producție s-a valorificat în țară conform Legii monopolurilor Statului, iar pentru export sarea a fost vândută prin licitație publică. Au fost începute lucrări pentru deschiderea unei noi mine. În condițiile determinate de cel de-al Doilea Război Mondial, lucrările de cercetare au încetat și a fost intensificată extracția de sare. Ca urmare a excavării cu înălțimi prea mari a camerelor trapezoidale de exploatare și a infiltrațiilor de ape, a scăderii forței de muncă, dar și a lipsei de materiale necesare procesului tehnologic de întreținere, minele Mihai, Bogdan, Cirii și Elisabeta s-au prăbușit și s-au format lacuri sărate. În anul 1950, în partea de sud-vest a comunei Ocna Șugatag, deasupra diapirului de sare, a apărut, pe o lungime de 1 km, un complex de lacuri sărate. Din cauza faptului că existența minei a fost periclitată de apa din infiltrații de la minele vecine, cei abilitați au dispus oprirea activității Salinei și plasarea salariaților la unitățile miniere învecinate de la Budești, Cavnic, Băiuț. Zăcământul de sare a fost parțial exploatat. De altfel, IFLGS București, prin lucrările de foraje, în anul 1949, a pus în evidență continuarea zăcământului de sare Șugatag și prezența unui strat de sare în aria Oncești-Vadu Izei. La Cămara Sighet se depozitau și măcinau bolovanii de sare, se bricheta sare, se ambala și se expedia la beneficiari sarea gemă în sortimentele și cantitățile contractate. Aceste instalații, precum și depozitul central deserveau salinele Coștiui, Ocna Șugatag și, până în anul 1920, și Salina Slatina din partea dreaptă a Tisei. Alte substanțe nemetalifere, precum zăcământul de bentonită de la Valea Chioarului, s-au exploatat din anul 1914 până prin 2010, din 1935 și până în anul 1970, zăcământul de bentonită albă de la Răzoare-Târgu Lăpuș, iar din 1955, zăcămintele de bentonite și argile bentonitice de la Orașul Nou-Oaș.

În anul 1917, s-a dezvoltat la nivel industrial și exploatarea pegmatitelor feldspatice de la mina Ciungi-Răzoare, devenită după 1945 Întreprinderea industrială ,,Mica” Târgu Lăpuș.

După anul 1920, se poate vorbi și despre trecerea la exploatarea rocilor utile și ornamentale în scopuri industriale. Ritmul de dezvoltare a industriei și construcțiilor civile și industriale în Regiunea minieră Baia Mare a condus și la intensificarea cercetării și valorificării resurselor de materii prime minerale de roci utile și ornamentale: andezite; argile caolinoase comune, refractare, colorate (lutișoare); calcare, calcare marmoreene; dacite; dolomite; granite; gresii; marne; marmure; perlite (sticle vulcanice); piatra ponce; tufuri vulcanice; nisipuri și pietrișuri din albiile râurilor Someș, Lăpuș, Iza, Tisa, Tur; pentru a căror extracție au fost organizate întreprinderi de industrie locală.

În satul Tăuții de Sus, în anii 1960, a fost înființată Întreprinderea de cariere și materiale de construcție „Andezitul” Baia Mare. Din anul 1973, activitatea s-a extins, cuprinzând carierele și balastierele din județele Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Cluj și Bistrița-Năsăud, reorganizată în Întreprinderea de producție industrială cariere, căi ferate (IPIC – CF Baia Mare) în subordinea Ministerului Construcțiilor Industriale.

Rocile utile extrase, pe lângă utilizarea lor sub formă brută sau după o prealabilă sortare, se foloseau ca piatră brută, piatră spartă, criblură și piatră fasonată, agregate naturale pentru betoane și mortare la construcțiile de locuințe, balastarea căilor ferate, întreținerea drumurilor, la lucrările inginerești pentru diguri, ziduri de sprijin, susținerea unor lucrări miniere subterane etc. O parte dintre cariere și balastiere sunt în funcțiune și în prezent. Andezitele piroxenice de la Săpânța au fost folosite la lucrările ornamentale la monumentala construcție Palatul Poporului (acum Parlamentul României).

    Pe seama activității miniere, în Baia Mare s-au construit Uzinele metalurgice pentru metalurgie neferoasă, Uzine de construcții de mașini și utilaj minier, scule și accesorii, fabricile de confecții și textile, de faianță și sticlărie, fabrica de mobilă și s-au înființat unitățile de învățământ profesional, preuniversitar și universitar de profil. Uzinele metalurgice realizau întreaga producție de cupru electrolitic a țării, 75% din producția de cupru de convertizor, lingouri de aur, precum și alte 45 de produse chimico-metalurgice.

Controlul modului în care agenții economici cu capital de stat sau privat din județele Maramureș și Satu Mare și, în mai multe perioade, și din județele Năsăud, Bihor, Sălaj și fostul județ Someș, a modului în care aplicau legile în domeniu privind resursele minerale se exercita prin Inspectoratul Geologic Minier, cu sediul în Baia Mare.

Prima școală pentru pregătirea cadrelor necesare organizării și conducerii minelor a luat ființă în anul 1864 în Baia Mare, fiind o perioadă îndelungată singura școală cu specific minier din Transilvania.

Tradițiile etnolingvistice, necesitățile de personal pentru școlile primare și liceale, dezvoltarea orașului Baia Mare, a vieții economice, sociale, culturale, au condus, din anul 1961, la înființarea Institutului Pedagogic Baia Mare, din 1969 a Institutului de Subingineri, iar din 1974, a  Institutului de Învățământ Superior cu Facultatea de Învățământ Pedagogic și Facultatea de Învățământ Tehnic, cu specializări adecvate, unificate din 1996 în Universitatea de Nord din Baia Mare, azi Centrul Universitar Nord din Baia Mare subordonat Universității Cluj.

Din anul 1974, Institutul de Cercetări și Proiectări pentru Minereuri și Metalurgie Neferoasă Baia Mare a devenit cel mai mare institut de profil din țară, având peste 2.000 de cercetători științifici și proiectanți. S-au efectuat cercetări științifice și proiectare tehnologică pentru mineritul metalifer și metalurgia neferoasă din România, s-a preluat aproape în totalitate activitatea IPROIN și ICEMIN București.             

Institutul din Baia Mare avea în coordonare directă structurile de cercetare și proiectare minieră din Baia Mare, Deva, Gura Humorului, de asemenea Centrul de cercetări și proiectări pentru metale radioactive și rare din Măgurele - București, Centrul metalurgic CEPRONEF- Baia Mare, laboratoarele de Pneumoconioză Baia Mare, Brad, Frasin, precum și Laboratorul de la Băița Bihorului.  Prin lucrările științifice și documentațiile realizate, și-a creat un bine meritat prestigiu, fapt pentru care Institutul din Baia Mare în trei rânduri a primit ordinele „Meritul științific clasa I” și de șase ori  „Meritul științific clasa II-a”, medalii și diplome pentru invențiile prezentate la saloanele internaționale. La sediul din Baia Mare, s-au organizat numeroase sesiuni de comunicări tehnico-științifice, schimburi de experiență și expoziții la nivel local, național și balcanic, cu participarea unor specialiști din țară și străinătate. Aici, în perioada 2-8 iunie 1975, a avut loc Consfătuirea pe probleme miniere, a miniștrilor industriei extractive din țările membre CAER.

Totodată, Muzeul de Mineralogie din Baia Mare, unic în Europa prin valoarea științifică și frumusețea exponatelor, a fost gazda a numeroase manifestări științifice geologice, dintre care amintim: Simpozionul Geologic Internațional (1993), organizat de IPEG, Remin și Universitatea de Nord, unde s-au prezentat peste 80 de comunicări în domeniu, la care, pe lângă specialiști din țară, au participat și specialiști din Anglia, Germania, Franța, Spania, Serbia, Ungaria, Slovacia, Ucraina și Moldova; congrese ale Asociației Carpato-Balcanice de Geologie;  reuniunea anuală a Proiectului internațional UNESCO-IGP Baia Mare; sesiunea de comunicări științifice a Institutului de Geologie și Geofizică București, cu lucrări aferente zonei Baia Mare; Simpozioane ale Societății Geologice ale României, filiala Baia Mare, cu participare internațională. Nu putem omite atenția de care se bucură Baia Mare, prin organizarea în anul 2002 de către Academia de mine din Freiberg, Germania, a simpozionului internațional cu tema „Geologia și zăcămintele din zona Baia Mare”.

Geologia, exploatarea zăcămintelor și prelucrarea substanțelor minerale utile din zona Baia Mare au constituit teme ale tezelor pentru obținerea titlurilor științifice de doctor pentru 42 de specialiști în geologie/ geofizică din țară (15 din Maramureș); doctori ingineri în științe tehnice (16 – profil mine, 10- prepararea minereurilor și 4- chimie), provenind de la Remin, IPEG, ICPMN și Universitatea de Nord Baia Mare. Azi, o serie de specialiști, dintre care unii cu titlu de doctor în științe, încă mai  profesează în țări ale Uniunii Europene, alții în Chile, SUA, Canada, Australia, Africa de Sud.

Ziua Minerului se sărbătorește din anul 1930. Păstrăm tradiția vie!

Activitatea minieră este una din cele mai grele și solicitante activități practicate de către om și conduce la formarea unui anumit profil psihomoral al minerilor. Modul specific de viață a statornicit în rândul minerilor un mod aparte de a-și petrece timpul liber și sărbătorile. Minerii petrec împreună, își plâng morții împreună, se salvează unii pe alții de pericolele ce îi urmăresc în subteran la tot pasul. În amintirea evenimentelor care au avut loc în Valea Jiului, la mina Lupeni, în zilele de 5 și 6 august 1929, precum și a comemorării victimelor accidentelor de muncă, în fiecare an, la 6 august este celebrată Ziua Minerului.

Din anul 1930 şi până în 2006, cei care lucrau la minele din fostele județe Maramureș, Satu Mare, Someș și Năsăud, împreună cu familiile lor, an de an, în prima parte a lunii august de regulă, în ziua de 6 august, praznicul ,,Schimbarea la Față a Domnului” sau 15 august, praznicul  ,,Adormirea Maicii Domnului’’, sărbătoreau Ziua Minerului.