Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
AMINTIRI DESPRE MINERI ȘI ZIUA LOR, SPRE A FI CUNOSCUTE ȘI DE GENERAȚIILE MAI TINERE
Ing. Lazăr-Aurel PANTEA, Baia Mare
,, În fund de munţi, noi des intrăm,/ Cu BUN NOROC ne salutăm, /Și, când ieșim din sânul lor, / Noi tot NOROC strigăm în cor, / În mină - i Dumnezeu cu noi, / Afară -s chinuri și nevoi, /Deasupra noastră n - avem cer, / C-așa -i viața de miner … “
Munca în mină, dezlegarea tainelor adâncurilor, oriunde în lume, necesită știință, dotări tehnice, resurse financiare, efort și risc profesional. Se cunoaște, munca în minerit prezintă un grad de risc, datorită unor factori determinați de condițiile geo- miniere, dimensiunea locurilor de muncă, schimbarea continuă a mediului de lucru, a debitului de aer, a parametrilor de microclimat minier (temperatura, umiditatea, presiunea și viteza de circulație a aerului), pulberilor industriale, zgomotul produs de mașini și utilaje, explozii, focuri de mină, uneori inundații.
Extragerea și prelucrarea materiilor prime minerale – combustibili minerali, minereuri de metale neferoase, feroase și rare, minereuri de metale prețioase, substanțe nemetalifere și roci utile și de roci ornamentale etc - de pe teritoriul României sunt cunoscute din timpuri străvechi. Minerii de-a lungul timpului, au extras și scos la lumina zilei bogățiile subpământene de sare, de metale, de cărbuni și unele substanțe nemetalifere, dăruite de Dumnezeu și hărăzite de natură spre cunoaștere și valorificare de către oameni, în folosul oamenilor, bogății necesare industriilor.
Cu multe secole în urmă, extracția și prelucrarea resurselor minerale, mai ales ale celor auro-argentifere din Regiunea minieră Baia Mare și a patrulaterului aurifer al Munților Apuseni, au determinat ca mineritul să constituie o îndeletnicire tradițională în această parte a Europei. După Al Doilea Război Mondial, extracția și prelucrarea substanțelor minerale utile, în România, a cunoscut o dezvoltare continuă. În anii 1988-1989, anii de vârf ai producției extrase și prelucrate de substanţe minerale utile, industria minieră românească avea 278 de mine și cariere în operare, funcționau 70 de uzine și instalații de prelucrare, amplasate în 41 de bazine miniere, localizate pe teritoriul a 23 de județe ale țării, unde activau 175.000 de salariați.
Regiunea minieră Baia Mare una dintre cele mai vechi din Europa
Subsolul regiunii, îndeosebi a Maramureșului, cantonează zăcăminte de minereuri polimetalice, auro - argentifere, de fier- mangan, zăcăminte de sare, zăcăminte de ligniți, de substanțe nemetalifere, de roci utile și ornamentale. Zăcămintele de minereuri metalifere constituie bogăția de veacuri și renumele minier al regiunii, împreună cu ,,florile de mină” care, prin varietatea și frumusețea lor, au dus de mult faima Băii Mari peste graniță.
În Baia Mare, atestată documentar din anul 1329, sub denumirea ,,Rivulus Dominarum”, indiferent de orânduirile politice și administrative, s-a consolidat o structură organizatorică minieră cu denumiri de Cămară, Oficiu Minier, Inspectorat Minier, Căpitănat Minier, din anul 1919 Regia Comercială a Întreprinderilor Miniere și Metalurgice ale Statului din Ardeal, după anul 1945 Direcțiunea Minelor și Metalurgiei Neferoase, din 1949 Combinat al Metalurgiei Neferoase, apoi din anul 1952 Trust Minier, Combinat Minier, Centrală a Minereurilor și Metalurgiei Neferoase, Centrală a Minereurilor Neferoase, iar din 1990 Regia Autonomă a Plumbului și Zincului și din anul 1997 Compania Națională a Metalelor Prețioase și Neferoase ,,Remin” S.A.
În anul 1748, în urma măsurilor de sporire a producției de aur și de argint, este înființat Inspectoratul Superior Minier Baia Mare, în subordinea căruia se aflau: Monetăria din Baia Mare, Oficiul Minier din Baia-Sprie, Oficiul Minier și al Topitoriei din Cavnic, Oficiul Minier și al Topitoriei din Nistru, Oficiul Minier Lăpușul Românesc, Oficiul Minier din Borșa, Oficiul Topitoriei și al Pădurilor din Ferneziu, Oficiul Topitoriei de Cupru și al Pădurilor din Băița, patru laboratoare de analize, Oficiul Medicului-Șef Minier Baia Mare, fierăriile din fostul Comitat Solnocul Interior, Teritoriile Cetății Chioarului, precum și judecătoriile rurale miniere din Baia-Sprie, Cavnic și Borșa. Primul Război Mondial găsește industria minieră în plină dezvoltare. În timpul războiului toată activitatea s-a concentrat în a extrage cantități cât mai mari de substanțe minerale utile, fără nici o investiție nouă și fără a deschide noi câmpuri miniere în vederea exploatării în viitor. La finele războiului, în urma exploatării forțate, a lipsei de fonduri, de lemn de mină și alte materiale necesare procesului tehnologic, cât și a penuriei forței de muncă minele mici din Transilvania și-au încetat activitatea, au fost inundate, iar cele cu capital mai mare și-au diminuat producția.
Obiective prioritare ale Statului după Marea Unire de la 1 decembrie 1918,
Minele din Transilvania, la finele Primului Război Mondial, se aflau într-o situație deosebit de grea. Cele a căror activitate a încetat, erau inundate . Minele rămase în funcțiune duceau lipsă de mineri, de lemn de mină, cât și de alte materiale și unelte necesare procesului tehnologic. După Marea Unire de la 1 decembrie 1918, printre primele preocupări ale Statului, au fost refacerea, dezvoltarea și organizarea industriei, cât și asigurarea forței de muncă calificată. Prin Constituția României din anul 1923 și Legea Minelor din anul 1924, toate bogățiile subsolului țării devin proprietate a Statului, administrate prin Ministerul Industriei și Comerțului. Prin Decretul Nr.3 / 5 aprilie 1919, al Consiliului Dirigent al Transilvaniei și Banatului, semnat de Iosif Jumanca, Șeful resortului Industriei, inginerul minier Alexandru Iancu, este numit și investit cu toate puterile prevăzute de legile în vigoare, în funcția de director la Minele și Topitoarele Statului, Ocolul Baia Mare, unitate devenită Regia Publică Comercială a Întreprinderilor Miniere și Metalurgice ale Statului din Ardeal (R.I.M.M.A.), cu Direcția Baia Mare și Direcția Hunedoara.
R.I.M.M.A, a fost înființată prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1813 și Înaltul Decret Regal nr. 2588 din 5 Aprilie 1919. În perioada 1919 – 1940, R.I.M.M.A a avut sediul social în Baia Mare, (actualul imobil al Muzeului Județean de Istorie și Arheologie). Din 30 August 1940, sediul a fost mutat la Zlatna, iar din 1945, a revenit la Baia Mare.
De Direcția Baia Mare a Minelor și Uzinelor Metalurgice ale Statului, aparțineau Serviciile Minelor, denumite apoi Exploatări Miniere : Valea Roșie și Dealul Crucii din Baia Mare, Baia Sprie, Cavnic, Școala Minieră și Laboratorul de analize chimice Baia Mare, județul Satu Mare; exploatarea minieră Băiuț, județul Someș; Rodna Veche, județul Năsăud; Roșia Montană, județul Alba și exploatarea minieră Săcărâmb din județul Hunedoara, precum și Uzinele metalice și metalo – chimice din Firiza de Jos, Instalația de afinare a aurului Baia Mare, județul Satu Mare; Topitoarele și Uzinele metalo- chimice din Strâmbu Băiuț, județul Someș și Uzinele metalice și metalo – chimice din Zlatna, județul Alba.
În perioada 1919 - 1931, activitatea era axată pe execuția de lucrări miniere de deschidere și pregătire, lucrări de exploatare a filoanelor cu conținut mai bogat în aur și argint, evacuarea apelor din orizonturile inundate, cât și îmbunătățirea aerajului general al minelor. Toate minele R.I.M.M.A. aveau șteampuri pentru prelucrarea minereului extras. Minereul cu conținut bogat în metale se selecta în mină și se transporta direct la Topitoarele de la Firiza de Jos sau Strâmbu Băiuț.
La Uzinele metalice și metalo-chimice din Firiza de Jos, se procesau produsele provenite de la minele Statului, din Baia Mare, Baia Sprie, Cavnic (Bolduț) și Săcărâmb, cât și de la minele concesionate la particulari din ariile (Ilba, Nistru, Băița, Valea Borcutului) din județele Satu Mare, Maramureș, Someș și Năsăud. Este bine să reamintim, coroana purtată de Regina Maria în catedrala Unirii Neamului de la Alba Iulia, a fost confecționată din aurul donat de către Alexiu Pocol, proprietar (principalul acționar) al minelor aurifere de pe Valea Borcutului, ales în 1919 senator, cercul electoral Baia Mare (1919 -1922) și primar al orașului Baia Mare (1927-1928).
La Topitoarele și Uzinele metalo-chimice din Strâmbu Băiuț, se topea minereul, cât și produsele rezultate la șteampuri, de la minele Cavnic (Roata), Băiuț și Văratic (Botiza).
Uzinele metalice și metalo-chimice din Zlatna, procesau produsele minelor Statului și a celor concesionate la particulari din Munții Apuseni. Tot în această perioadă au fost construite și puse în funcțiune instalații de producere a energiei electrice la Cavnic și Băiuț.
În vara anului 1923, s-a luat decizia de construire în incinta sediului Direcției Minelor și Uzinelor Baia Mare a unei instalații de separare a argintului și rafinare a aurului, care să prelucreze întreaga producție de aur a Ardealului. Anterior separarea se realiza în Slovacia și Germania. Instalația s-a pus în funcțiune pentru rodaj la sfârșitul lunii noiembrie 1924, iar din ianuarie 1925 a intrat în funcțiune pentru producție. S-au adus o serie de îmbunătățiri la șteampurile de pe pârâul Valea Roșie, reparat și instalat noi șteampuri la Baia Sprie în locul celor arse în incendiul din anul 1922. Primele flotații pentru prelucrarea minereurilor, s-au construit și au fost puse în funcțiune în anul 1931, la Dealul Crucii- Baia Mare și la Baia Sprie . La finele anului 1945, Instalația de afinare Baia Mare, avea o capacitate de prelucrare anuală de 10.000 kg aur fin și 30.000 kg argint fin.
Până în anul 1919, minerii și topitorii lucrau câte 12 ore pe zi. De la 1 mai 1919, în baza hotărârii Consiliului Dirigent, la propunerea Direcției Minelor și Topitoarelor Statului Baia Mare, la toate minele și topitoriile Statului, s-a trecut la ziua de muncă de 8 ore/schimb. În condițiile de după război, aprovizionarea cu alimente și combustibili pentru încălzirea locuințelor se asigurau de către Direcția Minelor și Uzinelor. A fost stabilită rația lunară de făină de grâu între 5 și 15 kg pe membru de familie, precum și rația de lemne pentru foc sau cărbune. Din luna iulie 1919 direcțiunea a mărit salariile minerilor și topitorilor și le-a acordat un ajutor familial în cereale, ajutor stabilit pentru fiecare zi de muncă prestată.
Pentru controlul medical la angajare și menținere a stării de sănătate a salariaților, au fost angajați trei medici printre care renumitul dr. Victor Colceriu, medic la sediul direcției și împreună cu directorul general ing. Alexandru Iancu au înființat servicii medicale la toate minele și uzinele din structura R.I.M.M.A. Au contribuit la dotarea cu mobilier, instrumente medicale și întreținerea Spitalului din Baia Mare, în condițiile perioadei. De la
1 iulie 1926, s-a trecut la aplicarea unui nou Contract colectiv de muncă, încheiat între Ministerul Industriei și Comerțului și sindicate, cu valabilitate pentru R.I.M.M.A, care prevedea: acordarea unui spor la salariu de 50%, atunci când salariatul lucrează în locuri de muncă periculoase la temperaturi de peste 25 grade celsius; topitorii pentru lucrul în zilele de duminică să fie plătiți cu un spor de 50%; timpul de lucru la străji (pază) să fie de 8 ore/zi; soția sau copiii minori orfani să primească, după moartea muncitorului (soț/tată), salariul întreg încă trei luni de zile.
De la începutul activității în funcția de director general, a luat o serie de măsuri tehnico-organizatorice. În anul 1919, transferă școala minieră de la Baia Sprie la Baia Mare, într-un imobil mai spațios pe Strada Țibleșului, unde organizează două secții, una cu profil miner și alta cu profil metalurgie, având limba oficială de predare română. Dezvoltându-se minele și capacitățile de prelucrare minieră și metalurgică, în anul 1927 face un schimb de terenuri cu un particular pe strada Regele Ferdinand nr.1și construiește și pune în funcțiune în 1929 o clădire modernă cu subsol, parter și două etaje, destinată procesului de învățământ miniero-metalurgic, imobil situat acum în Piața Revoluției nr.1 Baia Mare. Din anul 1937, a primit statutul de Școală de conductori tehnici minieri și chimico-metalurgiști. Predarea cunoștințelor la materiile de specialitate a fost asigurată prin ingineri de la Exploatările Miniere Dealul Crucii, Valea Roșie, Baia Sprie, Uzinele Firiza de Jos și Direcția minelor și uzinelor. Inclusiv directorul general a fost profesor și apoi încă mulți ani după pensionare. În perioada 1940-1945, datorită celui de-Al Doilea Război Mondial, școala a fost transferată la Gura Barza din bazinul minier Brad, iar din anul 1945 revine la Baia Mare și este transformată în Școala de Subingineri.
Cine a fost Alexandru Iancu ?
Ing. Alexandru Iancu, s-a născut la 28 martie
Inginerul Alexandru Iancu, fiind un bun creștin, a avut preocupări și pentru viața spirituală a familiei sale și a băimărenilor. Este bine să se cunoască, prima biserică ortodoxă din zidărie, în orașul Baia Mare, după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, a fost construită în perioada 1922 -1926, în vecinătatea turnului Ștefan și târnosită în anul 1926 cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae. Din istoria bisericii, am extras „Biserica a fost construită ca un semn de afirmare și prosperitate a vechii credințe strămoșești ortodoxă pe aceste meleaguri, cu mila lui Dumnezeu, cu concursul Înaltului Guvern, a d-nei și d-lui Teofil G.Dragoș, fost prefect al județului, a d-lui ing. Alexandru Iancu, director general care în tot timpul zidirii a fost Președinte al Consiliului Parohial, și cu sprijinul enoriașilor și locuitorilor din Baia Mare”.
Puțini băimăreni știu că Biserica ortodoxă „ Sfinții Apostoli Petru și Pavel,” de pe strada Valea Roșie din Baia Mare, a fost construită cu sprijinul minerilor de la Exploatarea Minieră Valea Roșie din cadrul Direcției Minelor și Uzinelor Metalurgice ale Statului. Minerii s-au angajat să presteze voluntar cinci zile de muncă la construcția bisericii și să contribuie cu salariul pe o lună. Cu diverse sume de bani au contribuit și familiile minerilor de la Exploatarea Minieră Dealul Crucii (din vecinătate), cât și salariați de la Direcția Minelor și Uzinelor Metalurgice ale Statului. În perioada 1937-1940, director la Valea Roșie era ing. Traian Ștefănescu, de religie ortodoxă, iar la Dealul Crucii, ing. Gheorghe Lengyel. Pensionarul fost director general al R.I.M.M.A și Direcției Minelor și Uzinelor Metalurgice ale Statului Baia Mare, ing. Alexandru Iancu, atunci era prim-curator la această biserică. În minerit au fost atrași oameni de la sate, care și-au însușit rapid meseria de minier și s-au adaptat modului de viață specific.