Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Ambasada Americană în România, la American Corner Baia Mare și Muzeul Satului din Sighetu Marmației
La American Corner Baia Mare, situat în spațiul generos al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”, au fost marcați 20 de ani de program American Spaces în România. Manifestarea a avut loc în prezența doamnei Alys Spensley consilier pentru Afaceri Publice al Ambasadei SUA în România.
Această aniversare marchează două decenii de schimburi culturale, colaborare educațională și consolidare a relațiilor bilaterale durabile dintre Statele Unite ale Americii și România. American Corner Baia Mare a fost înființat în 2006 și se mândrește cu numeroase programe educaționale care au stimulat inovația, prin conectarea directă cu comunitatea locală.
Cu peste 700 de locații în 140 de țări, American Corners reprezintă puncte-cheie de contact pentru milioane de oameni din întreaga lume, construind legături între Statele Unite și comunitățile globale. Ele reflectă valorile fundamentale ale Statelor Unite și spiritul american în fața publicului internațional. Prin implicarea cu audiențe străine, programul American Spaces susține interesele SUA, promovează o mai bună înțelegere a Statelor Unite și oferă oportunități de conectare cu lideri care inspiră.
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” a vorbit despre momentul înființării American Corner în Baia Mare.
„În urmă cu 20 de ani, am avut discuții cu cei de la Ambasada americană. Cei din Ambasadă au văzut ce bibliotecă frumoasă, modernă avem. Și, în urma discuțiilor avute cu oficialii americani, spațiul Britannica s-a transformat în American Corner”, a spus Teodor Ardelean.
Directorul Bibliotecii a prezentat echipa care lucrează la proiectele American Corner și a subliniat importanța acestui spațiu pentru elevi, studenți și vorbitori de limba engleză. Doamna Alys Spensley a mulțumit celor de la bibliotecă pentru activitate, a mulțumit comunității pentru că este interesată de tot ce se face aici și a spus că Ambasada Americană este alături de acest proiect.
Consilierul Ambasadei Americane a fost, în urmă cu o zi, și la Sighet, la o altă manifestare importantă. Ambasada Statelor Unite la București și Muzeul Satului Maramureșean „Mihai Dăncuș” au anunțat finalizarea cu succes a proiectului de restaurare a bisericii de lemn istorice a muzeului, un reper al bogatului patrimoniu cultural al Maramureșului. Proiectul a fost posibil datorită Fondului Ambasadorial de Conservare a Obiectivelor Culturale (U.S. Ambassadors Fund for Cultural Preservation – AFCP) subliniind angajamentul continuu al Statelor Unite pentru protejarea patrimoniului cultural și promovarea libertății religioase.
Restaurarea bisericii de lemn din secolul al XVI-lea, susținută printr-un grant AFCP de 95.000 de dolari, evidențiază importanța conservării patrimoniului cultural al Maramureșului și rolul său în regiune. Proiectul a finanțat lucrarea de reparație și a conservat structura istorică a bisericii, dar a și îmbunătățit expozițiile muzeului și a promovat o apreciere mai profundă pentru cultura unică a Maramureșului.
„Evenimentul de astăzi nu este doar despre un monument restaurat frumos, este despre reafirmarea valorilor care ghidează Statele Unite și inspiră activitatea noastră de diplomație publică în întreaga lume și aici, în România: protejarea patrimoniului cultural și promovarea credinței fundamentale americane în libertatea religiei – o expresie esențială a libertății de exprimare”, a spus Alys Spensley, consilier pentru Afaceri Publice la Ambasada SUA.
În 2024, Muzeul Satului Maramureșean a primit grantul AFCP pentru restaurarea bisericii, după un proiect anterior susținut de AFCP în 2021 pentru restaurarea Casei Memoriale Elie Wiesel. Din 2002, Fondul Ambasadorilor SUA pentru Conservarea Patrimoniului Cultural a sprijinit 15 proiecte în România, oferind granturi pentru restaurarea clădirilor istorice, conservarea colecțiilor muzeale și a sinagogilor, protejarea bisericilor fortificate, documentarea meșteșugurilor tradiționale și protejarea artefactelor arheologice.