8 octombrie: Izbucnirea Primului Război Balcanic

 La 8 octombrie a anului 1912 a izbucnit Primul Război Balcanic, după ce Muntenegru a declarat război Imperiului Otoman, iar Bulgaria, Serbia şi Grecia i-au urmat gestul câteva zile mai târziu și au declarat și ele război Turciei. La începutul conflictului, liderii europeni nu credeau în victoria statelor balcanice, cu atât mai mult cu cât aceasta ar fi dus în mod inevitabil la mărirea Serbiei, fapt ce ar fi fost greu de tolerat de către Austro-Ungaria. Însă, s-a dovedit curând că previziunile lor au fost greșite, deoarece armata otomană a fost depășită numeric, iar Turcia a fost nevoită să ceară un armistițiu și să semneze Tratatul de la Londra, prin care s-a sfârșit Primului Război Balcanic.

Disputele teritoriale au rămas, însă, în continuare nerezolvate, astfel că a izbucnit cel de-al Doilea Război Balcanic câteva luni mai târziu, în iunie 1913, când Bulgaria, nesatisfăcută de ceea ce primise în Primul Război Balcanic, și-a atacat foștii aliați, anume pe Serbia și Grecia, dorind noi teritorii din aceste state. Având o politică agresivă, dar și numeroase dispute teritoriale cu vecinii, inclusiv cu România, Bulgaria a determinat țara noastră să intre în război printr-o intervenție militară la sud de Dunăre pentru a tempera acțiunile expansioniste bulgărești. Când trupele românești s-au desfășurat în nordul Bulgariei și se apropiau de capitala Sofia, Bulgaria a fost nevoită să ceară armistițiu, iar prin tratatul semnat la București, Bulgaria a fost forțată să renunțe la o bună parte din teritoriile obținute după Primul Război Balcanic.

În timpul războaielor balcanice, Liga Balcanică (Serbia, Muntenegru, Grecia, și Bulgaria) întâi au cucerit teritoriile otomane Macedonia și cea mai mare parte a Traciei, iar apoi au intrat în conflict între ele asupra împărțirii acestor teritorii.

Tensiunile dintre statele balcanice legate de aspirațiile lor rivale în Rumelia, Rumelia Orientală, Tracia și Macedonia s-au mai domolit după intervenția Marilor Puteri la jumătatea secolului al XIX-lea, care au intenționat atât asigurarea unei protecții sporite majorității creștine, cât și a păstrării status quo-ului. Problema viabilității stăpânirii otomane s-a pus însă din nou după revoluția Junilor Turci din iulie 1908, care l-a obligat pe sultan să repromulge constituția suspendată.

Serbia privea către Kosovo și spre sud, în Grecia, ofițerii au asigurat numirea unui guvern simpatizant, care sperau că va rezolva problema Cretei în favoarea Greciei, iar Bulgaria, a cărei independență îi fusese recunoscută de otomani în aprilie 1909 și care se bucura de bunăvoința Rusiei, privea către Tracia Otomană și nord-estul Macedoniei pentru o expansiune ulterioară. În martie 1910, o insurecție albaneză a izbucnit în Kosovo. În august 1910, Muntenegru a urmat precedentul Bulgariei, devenind un regat. În 1911, Italia a lansat o invazie asupra Tripolitaniei, urmată repede de ocuparea Insulelor Dodecaneze. Victoriile rapide ale Italiei asupra Imperiului Otoman au avut o influență majoră asupra declarației de război a statelor balcanice, în octombrie 1912 (în aceeași lună în care Italia a încheiat pacea cu turcii).

Muntenegru a pornit primul război balcanic, declarând război împotriva otomanilor la 8 octombrie 1912. Grecii au ocupat Salonicul, apoi Albania, Epirul, Macedonia și Tracia au căzut în mâinile aliaților, în timp ce otomanii au fost obligați să apere Constantinopolul. Un armistițiu a fost semnat între Bulgaria (care reprezenta și Serbia și Muntenegru) și Imperiul Otoman la 3 decembrie. Grecia continuat singură războiul, încercând să cucerească Ioannina, participând totuși la conferințele de pace de la Londra. Tratatul de la Londra a adus sfârșitul Primului Război Balcanic, însă disputele teritoriale au rămas nerezolvate. Ca rezultat, cel de-al Doilea Război Balcanic a urmat repede.

Cel de-al Doilea Război Balcanic (în bulgară Междусъюзническа_война - Războiul între aliați) a avut loc în 1913 între Bulgaria pe de o parte și în principal Grecia și Serbia pe cealaltă. Temându-se de apariția unei Bulgarii mari și puternice la frontierele ei sudice și la posibilele revendicări teritoriale față de Dobrogea de Nord obținută în 1878, România a intervenit și ea militar împotriva Bulgariei. Totodată, Imperiul Otoman s-a folosit de prilej pentru a redobândi unele teritorii pierdute. Când trupele românești au invadat nordul Bulgariei și se apropiau de capitala Sofia, Bulgaria a cerut armistițiu. Prin Tratatul de la București, Bulgaria a fost forțată să renunțe la o bună parte din teritoriile obținute după Primul Război Balcanic către Serbia, Grecia și Imperiul Otoman și să facă concesii României în nord în schimbul păstrării restului teritoriului obținut anterior. Rezultatul a făcut din aliatul Rusiei, Serbia, o putere regională importantă, alarmând astfel Austro-Ungaria și fiind astfel o cauză importantă de izbucnire a Primului Război Mondial.

Războaiele balcanice

În timpul războaielor balcanice, Liga balcanică (Serbia, Muntenegru, Grecia, și Bulgaria) au cucerit inițial teritoriile otomane Macedonia și cea mai mare parte a Traciei, însă apoi au avut divergențe cu privire la împărțirea teritoriilor cucerite.

Primul Război Balcanic a luat sfârșit odată cu Tratatul de la Londra, semnat la 30 mai, 1913. Liga Balcanică a eliminat Imperiul Otoman din Europa cu excepția peninsulelor Chatalja și Gallipoli.

Totuși, învingătorii nu s-au înțeles asupra împărțirii teritoriilor pierdute de turcii otomani. Bulgaria credea că câștigurile teritoriale, în special în Macedonia, erau insuficiente. Grecia și Serbia au răspuns prin încheierea unui pact militar, destinat evident împotriva expansiunii bulgare. Un alt conflict era cel dintre Bulgaria și România pentru fortăreața Silistra de pe Dunăre, cerută de români ca preț al neutralității lor în Primul Război Balcanic.

Arbitrajul Rusiei progresa foarte încet. Rușii nu doreau să-și piardă niciunul din cei doi aliați din Balcani (Serbia și Bulgaria). În timpul negocierilor, au avut loc anumite confruntări militare de mică intensitate în Macedonia, în special între trupele bulgare și cele sârbe. La 16 iunie, regele Ferdinand al Bulgariei a ordonat trupelor sale să atace pozițiile sârbe și grecești, declarând în același timp război.

Pentru Bulgaria, războiul oferea ocazia de a ocupa întreaga Macedonie și de a domina Balcanii, în timp ce pentru Serbia și Grecia războiul însemna șansa de a împărți între ele Macedonia și de a împiedica hegemonia Bulgariei.