Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 18 Octombrie , 2019

64.413 mii lei – a doua cea mai mare sumă la nivel național a fost acordată comunităților din Maramureș de către Guvernul României

de Gazeta de Maramures

Ministrul de Finanțe interimar, Eugen Teodorovici a anunțat că Guvernul a aprobat luni, 14 octombrie 2019, un proiect de hotărâre prin care este alocată suma de 1,4 miliarde de lei pentru comunitățile locale.

 

Ministrul interimar a precizat că proiectul de hotărâre pune în acord ceea ce este deja prevăzut în OUG 12/2019. Este vorba despre bani care sunt necesari funcţionării comunităţilor locale: salarii, cheltuieli de personal, inclusiv drepturile asisten­ților personali ai persoanelor cu handicap grav, indemnizațiile luna­re ale persoanelor cu handicap și întreținerea unităților de învăță­mânt.

La nivel naţional, Maramureșul a beneficiat de a doua cea mai mare sumă acordată județelor. Cei mai mulți bani au mers în Prahova, res­pectiv 68.817 mii lei, iar județul nostru a primit 64.413 mii lei. Pe locul trei s-a clasat Bacău, cu 62.178 mii lei.

Unității administrativ-teritoriale Județul Maramureș s-au alocat 4.00 mii lei. La nivel de orașe, cea mai mare sumă a primit-o municipiului Baia Mare, respectiv 23.870 mii lei, urmat de Borșa cu 4.790 mii lei, Târgu Lăpuș cu 3.399 mii lei, Sighetu Marmației cu 2.331 mii lei, Tăuții Măgherăuș cu 1.914 mii lei, Ulmeni cu 1.720 mii lei, Șomcuta Mare cu 1.534 mii lei, Cavnic, cu 1.505 mii lei, Baia Sprie cu 1.300 mii lei și Seini cu 1.155 mii lei.

Bani necesari funcționării au primit și 43 de comune din Maramureș. Astfel, cea mai mare sumă a mers la Șișești, respectiv 1.105 mii lei, urmată de Recea – 1.084 mii lei, Săpânța – 980 mii lei, Săliștea de Sus – 769 mii lei, Repedea – 670 mii lei, Satulung – 669 mii lei, Călinești – 646 mii lei, Coaș – 569 mii lei, Fărcașa – 551 mii lei și Giulești – 544 mii lei.
Sume cuprinse între 300 mii lei și 477 mii lei au primit următoarele comune: Bârsana – 477 mii lei, Ariniș – 462 mii lei, Petrova – 456 mii lei, Cicârlău – 443 mii lei, Săcălășeni – 415 mii lei, Bistra – 400 mii lei, Boiu Mare – 392 mii lei, Poienile Izei – 390 mii lei, Rozavlea – 369 mii lei, Bogdan Vodă – 350 mii lei, Strâmtura – 350 mii lei, Săcel – 348 mii lei, Oncești – 340 mii lei, Valea Chioarului – 340 mii lei, Rona de Jos – 331 mii lei, Groși – 324 mii lei, Suciu de Sus – 318 mii lei, Botiza – 304 mii lei și Vișeu de Jos – 300 mii lei.
Sume cuprinse între 115 mii lei și 297 mii lei au fost acordate comunităților: Coroieni – 297 mii lei, Băsești – 280 mii lei, Cernești – 233 mii lei, Vadu Izei – 226 mii lei, Asuaju de Sus – 171 mii lei, Leordina - 150 mii lei, Șieu - 143 mii lei, Remetea Chioarului – 137 mii lei, Ocna Șugatag – 125 mii lei, Lăpuș – 124 mii lei, Băița de sub Codru – 115 mii lei.
Sume sub 100 de mii de lei s-au acordat pentru comunele: Sarasău – 79 mii lei, Desești – 49 mii lei, Copalnic Mănăștur – 36 mii lei și Groșii Țibleșului - 34 mii lei.