6 septembrie: Abdicarea regelui Carol al II-lea

La 6 septembrie 1940, a avut loc ultima abdicare a regelui Carol al II-lea, rege care după ce aduce România într-o situație critică, prin cedarea de teritorii către Uniunea Sovietică, Ungaria și Bulgaria, abdică în favoarea fiului său Mihai. Trebuie amintit că regele Carol al II-lea s-a născut la Sinaia, la 3 octombrie 1893, ca fiu al regelui Ferdinand şi al reginei Maria, fiind primul viitor rege al dinastiei născut pe pământ românesc și botezat în religia ortodoxă. După o tinereţe aventuroasă, soldată inclusiv cu o căsătorie cu Ioana Lambrino, dar nerecunoscută de Casa Regală, în anul 1925 Carol s-a despărţit de soţia sa Elena, a renunţat la drepturile de moştenitor al coroanei României şi s-a stabilit la Paris, împreună cu amanta lui, Elena Lupescu. Însă, după moartea regelui Ferdinand în 1927 și după negocieri cu Iuliu Maniu, președintele Partidului Național Țărănist, Carol se va întoarce în ţară, în iunie 1930 şi va fi proclamat ca rege. Dar, deşi promisese încă înainte de întoarcerea în țară că va renunța la relaţia cu Elena Lupescu, odată ajuns rege, o va exila pe soția sa, regina Elena, şi îşi va aduce amanta la Bucureşti, stârnind nemulțumirea multor politicieni. Pe acest fond, Carol al II-lea îşi va pierde sprijinul de care se bucurase instituţia monarhică din România până atunci. Cu toate că anii săi de domnie, din 1930 și până în 1940, au fost marcaţi de o reală creştere economică şi de o dezvoltare culturală, totuși regimul autoritar a lui Carol al II-lea a dus la destrămarea democraţiei în România. Astfel, Carol al II-lea a influenţat cursul vieţii politice, prin manipularea partidelor politice şi, în final, prin suprimarea lor. În anul 1940, anul celor mai mari pierderi teritoriale românești, popularitatea lui Carol s-a năruit cu totul, iar la 6 septembrie, sub presiunea opiniei publice, el a fost silit să abdice, cerându-i-se să părăsească ţara. După ce a abdicat, Carol al II-lea a plecat împreună cu Elena Lupescu în Statele Unite și Brazilia stabilindu-se apoi în Portugalia. A murit în 1953, fiind înmormântat în capela Regilor Portugaliei din Estoril. Din 2003, rămășițele pământești ale Regelui Carol al II-lea au fost aduse la Curtea de Argeș, acolo unde sunt înmormântați şi predecesorii săi din familia regală a României.

Abdicarea și depunerea jurământului de către Regele Mihai

Pe 4 septembrie 1940, regele îl numeşte pe Antonescu în funcţia de preşedinte al Consiliului de miniştri. În seara imediată numirii în funcţie, generalul i-a cerut lui Carol să-l învestească cu puteri depline. Deşi iniţial a refuzat, pe la orele 03.50 din dimineaţa zilei de 5 septembrie, regele a semnat decretul prin care Ion Antonescu, prim-ministrul României, era învestit cu puteri depline în stat. Totodată, este abrogată Constituția din 27 februarie 1938 şi sunt dizolvate Corpurile legiuitoare. Pe fondul continuării manifestațiilor publice, pe la ora 21.30, Antonescu îi cere lui Carol să abdice, avertizându-l că în cazul unui refuz el nu mai răspundea de securitatea persoanei şi a anturajului regal. Într-o atmosferă extrem de tensionată, în dimineaţa zilei de 6 septembrie 1940, Carol al II-lea a semnat un manifest în care aprecia: „Azi, zile de vitregie nespusă îndurerează ţara, care se găseşte în faţa unor mari primejdii. Aceste primejdii vreau, din marea mea dragoste pentru acest pământ în care am fost născut şi crescut, să le înlătur trecând astăzi fiului meu, pe care ştiu cât de mult îl iubiţi, grelele sarcini ale domniei”. Generalul Antonescu a semnat imediat un decret-lege în care se afirma că: „Având în vedere actul de abdicare a M.S. regelui Carol al II-lea”, succesiunea la tron revenea  fiului său Mihai.

În consecință, acesta a fost invitat să depună jurământul. Când a semnat aghiotantul, Mihai încă dormea, iar când a pus mâna pe receptor i s-a comunicat: „Majestatea Voastră este chemată la orele zece în Sala Tronului, pentru a depune jurământul de încoronare”. S-a conformat solicitării primite, coborând în Sala Tronului, unde se aflau doar trei persoane oficiale: generalul Ion Antonescu, patriarhul Nicodim şi Gheorghe Lupu, președintele Înaltei Curţi de Casație şi Justiție. Mihai a depus jurământul într-o formulă nouă, dictată de Antonescu:

„Jur credinţă naţiunii române. Jur să păzesc cu sfinţenie legile statului. Jur să păzesc şi să apăr fiinţa statului şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu”

Antonescu va declara ulterior că, prin schimbarea formulei de jurământ, a vrut să sublinieze că „pe viitor naţiunea va trece întotdeauna înaintea regelui”. Imediat după ceremonia depunerii jurământului, Mihai a semnat următorul decret: Articolul I. Învestim pe domnul general Antonescu, preşedintele Consiliului de Miniştri, cu puteri depline pentru conducerea statului român. Din acest moment, prerogativele regelui Mihai au rămas foarte restrânse.

Ultimii ani din viaţa în exil a lui Carol al II-lea

În dimineaţa zilei de 7 septembrie 1940, Carol a plecat din ţară însoţit de Elena Lupescu şi Ernest Urdăreanu. După mai multe călătorii prin America Latină şi o scurtă şedere în Elveţia, Carol şi Elena Lupescu s-au stabilit la Estoril în Portugalia. La 7 iulie 1947 cei doi s-au căsătorit. Deşi Carol a vrut să-şi mai revadă fiul, acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată. Carol a murit pe 3 aprilie 1953 în urma unui infarct, la vârsta de 60 de ani. A fost înmormântat în cimitirul regal al Mănăstirii San Vincente din Lisabona, însă la funeralii nu a mai participat nimeni din familia regală a României. Deoarece Carol nu şi-a scris testamentul, a urmat un lung proces între Elena Lupescu şi Mircea Lambrino, fiul lui Carol cu Zizi, iar în februarie 1957 Tribunalul Suprem al Portugaliei l-a declarat pe Mircea Grigore Lambrino fiul legitim a lui Carol, obţinând astfel drept de moştenitor. Elena Lupescu a mai trăit încă 20 de ani, decedând la 7 iulie 1977, la vârsta de 81 de ani. În 2003, rămăşiţele lui Carol al II-lea au fost reînhumate la Mănăstirea Curtea de Argeş, însă regele Mihai nu a participat la ceremonie.

Regele Mihai I

Regele Mihai I s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia. A fost fiul Regelui Carol al II-lea și al Reginei-Mamă Elena. A încetat din viață în 5 decembrie 2017, la reședința privată din Elveția.

Principele Mihai a avut o copilărie fericită, înconjurat de dragostea familiei. La vârsta de numai 5 ani devine Suveranul României, la decesul bunicului său, Ferdinand I. Timp de trei ani, regele-copil a domnit prin Regență, fiind însoțit în toate împrejurările de Principesa-Mamă Elena.

La 8 iunie 1930, Principele Carol a revenit în țară și a preluat tronul. Mihai I a primit titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. În urma abdicării tatălui său, la 6 septembrie 1940, a devenit Regele Mihai I.

Din iunie 1930, după plecarea mamei sale în exil, Regele Mihai a rămas în grija tatălui său. A urmat cursurile unei școli organizate de acesta la

palat, alături de copii care reprezentau toate colțurile țării și toate categoriile sociale. A devenit din ce în ce mai închis în sine și mai gânditor. Singurele săptămâni fericite erau cele petrecute la Florența, la mama sa.

În adolescență, Principele Moștenitor a urmat cursuri de sport și a început pregătirea militară. La vârsta de șaisprezece ani a devenit sublocotenent în armata română.

În timpul participării României la cel de-al Doilea Război Mondial, Suveranul i-a îmbărbătat pe ostașii români care au luptat pentru reîntregirea țării. Nu a fost însă de acord cu depășirea liniei Nistrului. În ciuda refuzului Mareșalului Antonescu, la 23 august 1944, Regele a hotărât trecerea României alături de aliații săi tradiționali. Acest act de curaj a scurtat războiul cu 6 luni și a cruțat viețile a sute de mii de oameni.

Din 1944, Regele Mihai s-a opus din toate puterile instaurării autorității comuniste. În cele din urmă, a fost obligat să abdice la 30 decembrie 1947.

Exilul Regelui Mihai și al Reginei Ana a început odată cu revenirea de la nuntă din Atena. Au locuit până la sfârșitul anului 1948 la vila Sparta, locuința Reginei-mame Elena. Din 1949, Regele Mihai și Regina Ana s-au mutat la Lausanne și apoi în Anglia, unde au locuit până în 1956.

Pentru a-și câștiga existența, Regele și Regina au construit o fermă de pui și un mic atelier de tâmplărie.

Familia regală s-a întors în Elveția în 1956. Regele Mihai a semnat un contract cu compania aeriană „Lear Jeats and Co”, la Geneva. Familia s-a mutat la Versoix, un mic oraș de pe malul lacului Léman, la câțiva kilometri de Geneva.

În anul 1958, Regele a oprit colaborarea cu „Lear”, iar un an mai târziu a înființat o companie de electronică și de mecanisme automate denumită METRAVEL, pe care a vândut-o cinci ani mai târziu. Familia Regală a continuat exilul pe întreg parcursul Războiului Rece. După căderea comunismului, în anul 1989, regelui i s-a interzis venirea în țara natală până în anul 1997.

După anul 2001, Regele Mihai a militat pentru intrarea României în NATO și în Uniunea Europeană. Majestatea Sa a încurajat respectarea drepturilor omului, dezvoltarea economiei de piață, păstrarea culturii naționale, respectarea adevărului istoric, respectarea și garantarea proprietății private, consolidarea statului de drept și a democrației în țară noastră.

Regele s-a întors la Palatul Elisabeta în anul 2001, după cincizeci şi patru de ani, în aceleași camere din care a plecat la 30 decembrie 1947.

Regele Mihai ne-a dat, după 1989, o lecţie de credinţă şi patriotism, precum și de destoinicie politică, ce nu seamănă cu nimic din zgomotul postdecembrist.

Regele Mihai a spus de multe ori că forţa, creativitatea şi identitatea românească au nevoie să fie unitare, că ţării noastre îi sunt necesare principiile de bază ale democrației, că un popor care nu îşi cunoaște trecutul nu poate avea prezent şi viitor, că istoria nu trebuie reinventată după cum ne aranjează mai bine, că tradițiile şi continuitatea noastră românească trebuie privite în faţă, şi nu puse între paranteze. De asemenea, Regele Mihai nu și-a iubit românii numai atunci când i-a fost la îndemână să o facă.

Lipsit de prerogativele de şef al statului, Mihai I nu a încetat să fie rege, aşa cum s-a legat în faţa celor două instanţe care au contat pentru el: națiunea română şi Dumnezeu.

În 1997, la 30 decembrie, Regele Mihai citea un discurs în fața reprezentanților Parlamentului și Guvernului, la București, în care făcea o trecere în revistă a celor 50 de ani de exil și în care numea succesorul său dinastic. În anul 2007, la 30 decembrie, regele semna Normele Fundamentale ale Familiei Regale, care înlocuiau Statutul Familiei Regale din 1941. În anii 2008, 2009, 2010 și 2011, în 30 decembrie, regele a semnat documente de înființare a unor decorații regale, de reînființare a Ordinului Coroana României și de creare a Fundației Colecția Familiei Regale a României.

Dumnezeu a vrut ca regele nostru să trăiască o lungă și încercată viață. Ajuns la 95 de ani, Regele a avut, în martie 2016, o grea încercare de sănătate. Din momentul acela, Regele Mihai I nu a mai apărut în public, iar toate activitățile sale publice au fost preluate de Custodele Coroanei.

Regele Mihai a închis ochii la Aubonne, în Elveția, pe 5 decembrie 2017. Românii și-au condus regele pe ultimul drum în 16 decembrie 2017, de la Palatul Regal din București la Curtea de Argeș, unde odihnește alături de regina sa, în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală.

Surse: lectiadeistorie, enciclopediaromaniei, wikipedia, casamajestatiisale.ro