58 de ani de la desenarea actualei hărți administrative a României

În februarie 1968, Marea Adunare Națională a adoptat „Legea nr. 2 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România”, care a rămas în vigoare, chiar dacă modificată de amendamente, până astăzi. Mai este actual acest model administrativ de acum 6 decenii?

În urmă cu 58 de ani, România renunța la modelul sovietic de organizare, cu regiuni și raioane, și își desena complet harta administrativ-teritorială cu 39 de județe, 2.706 comune, 47 de municipii şi 189 orașe. Reorganizarea administrativ-teritorială din 1968 se înscrie şi în logica distanțării de Uniunea Sovietică, servind totodată scopurilor naționaliste ale regimului de la București.

Pe parcursul regimului Ceaușescu cele mai stabile unități administrative rămân județele (există o singură reorganizare în 1981, când apar județele Giurgiu, Ialomița şi Călărași prin reorganizarea județelor Ialomița şi Ilfov), cele mai fluctuante fiind comunele, afectate în mod direct de procesul de sistematizare.

Maramureșul, în forma sa actuală, s-a constituit în 1968 din fostele raioane Baia Mare, Sighet, Vișeu, Târgu Lăpuș și parțial fostul raion Cehu Silvaniei. Potrivit vechii organizări administrativ-teritoriale, la data înființării, județul era constituit din patru orașe - Baia Mare, Sighet, Baia Sprie, Vișeu de Sus - și din 83 de comune. Conform datelor de la ultimul recensământ al populației anterior reorganizării (1966), populația era de 427.645 de locuitori. Autoritățile publice ale fostelor regiuni și raioane și-au încetat activitatea și, odată cu aceasta, respectivele unități administrativ – teritoriale s-au desființat la data intrării în vigoare a Legii 3/ 1968, iar orașele și comunele existente la acea dată și-au continuat activitatea până la publicarea și intrarea în vigoare a anexelor Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativ – teritorială a R.S.R. Deși Legea 2/1968 a fost publicată și a intrat în vigoare la 17 februarie 1968, delimitarea unităților administrative și publicarea anexelor corespunzătoare fiecărui județ s-a realizat abia la 20 decembrie 1968. În baza noii organizări administrativ-teritoriale, județul Maramureș era format din 69 de unități administrativ-teritoriale care cuprindea două municipii (Baia Mare și Sighetu Marmației), cinci orașe (Baia Sprie, Borșa, Cavnic, Târgu Lăpuș și Vișeu de Sus) și 62 de comune.

Sigur, mai ales după 1989, au existat numeroase modificări administrative la nivel național, peste 200. În ce au constat acestea? Comune care au devenit orașe, comune nou înființate etc.

Întrebarea care se pune astăzi este: mai este actual acest model administrativ?

 Zilele trecute, de la tribuna Camerei Deputaților, deputatul Brian Cristian a susținut nevoia unei reforme administrativ-teritoriale: „Suntem prea puțini și prea săraci ca să ne putem permite un stat excesiv birocratizat, stufos, construit parcă, cu excepțiile de rigoare, să răsplătească pilele și activul de partid, nu să fie în slujba cetățenilor. E o realitate pe care nu o mai putem ignora. În ultimele luni, am fost foarte aproape de a intra în incapacitate de plată, de a nu mai putea plăti pensii și salarii, de a nu ne mai putea finanța ca stat.

Orice român rațional recunoaște că măsurile erau obligatorii, nu opționale. La fel de adevărat este că ordinea trebuia să fie alta: de sus în jos, întâi reducerea risipei și nu creșterea taxelor și impozitelor care ne afectează pe toți foarte mult.

Însă reforma administrativ-teritorială nu mai poate fi amânată. România funcționează după un model administrativ implementat în 1968, un model total depășit de realitate.

În acești 60 de ani, situația demografică a țării s-a schimbat radical, sistemul administrativ și economia la fel. Avem foarte multe UAT-uri înființate «din pix», pe bandă rulantă, care nu oferă servicii publice minime: acces la servicii de sănătate, educație, apă, canalizare etc., însă consumă resurse și trăiesc din «perfuzii bugetare» de la Guvern.

Cu toate acestea, menținem acest model administrativ ineficient, la costuri uriașe, mai ales în comunele și orașele mici.

Aproape jumătate (1.581) dintre UAT-urile României au o populație de până la 3.000 de locuitori și peste trei sferturi (2.421 de UAT-uri) nu depășesc 5.000 de locuitori.

Mai mult de jumătate dintre orașe nu mai îndeplinesc criteriul demografic de 10.000 de locuitori, prevăzut de lege și peste 400 de comune au sub 1.500 de locuitori.

Vrem să continuăm să finanțăm structuri goale de conținut și rezultate sau vrem un stat modern, care răspunde nevoilor actuale?

Soluția morală, legală și rațională e una singură: reforma administrativă. Și trebuie să ne-o asumăm cu curaj și responsabilitate”.

Cronologia reorganizării

„Cronologic, necesitatea unei redefiniri teritoriale a României este discutată la Conferința Națională a PCR (6-8 decembrie 1967), odată cu propunerile avansate de Comisia Centrală de partid şi de stat privind organizarea județelor şi municipiilor. Documentul care a stat la baza acțiunii din 1968, intitulat Principiile de bază ale îmbunătățirii organizării administrativ teritoriale a României şi sistematizării localităților rurale, a fost definitivat şi adoptat în cadrul Plenarei CC al PCR din data de 14 ianuarie 1968.

Principalele puncte de la care pornea preconizata reorganizare erau:

„a) apropierea conducerii centrale de unitățile administrativ-teritoriale de bază;

b) crearea de unități administrativ-teritoriale care să permită rezolvarea operativă şi competentă a problemelor, să contribuie la dezvoltarea armonioasă, din punct de vedere economic, social, cultural şi edilitar-gospodăresc, a localităților, să dispună de posibilități de comunicație cât mai eficace cu centrele administrative;

c) întărirea comunelor ca unități administrative puternice, capabile să valorifice mai bine posibilitățile locuitorilor din mediul rural pentru dezvoltarea diferitelor activități industriale, agricole, comerciale, meșteșugărești, social-culturale, să înlesnească ridicarea nivelului de civilizație şi apropierea condițiilor de viață ale populației de la sate cu cele de la oraşe;

d) eliminarea verigilor intermediare inutile, a paralelismelor în atribuțiile organelor locale, în scopul participării tot mai largi a maselor la activitatea de stat şi obştească”, arată IICMR